Cocoonul de Mate-Fizica Nr. 1

moisil9876
Colegiul "Grigore Moisil"

Bucuria revederii, primele misto-uri familiare au trecut. Privesc in gol printr-un pahar de Whiskey vechi, maturat in butoaie de vin de Porto. Auld Scot’s Pub de pe Hirscher, la parterul hotelului “Gott”, sunt personaj, ascultator si povestitor al aceleiasi povesti – repetandu-se la nesfarsit – si ma intreb in ce consta puterea ei.

Au trecut 17 ani de la terminarea liceului, de la acel bac nepotrivit si noi tot aici stam, la o masa, intr-un bar, depanand aceleasi amintiri si retraind aceleasi emotii, de parca viata s-a oprit in loc de-atunci. Desigur, cu totii am facut cate ceva, am plecat, ne-am intors, iar am plecat. Ne-am casatorit, am facut copii, am construit case si am sadit pomi.

Barmanul imi tine o prelegere despre diferentele dintre Whiskey-ul scotian si cel irlandez, e cazul sa incerc si ceva mai tare: Lagavulin de 16 ani, dur, masculin si plin de esente. Prietena celei mai frumoase fete din liceu stie tot ce se poate stii despre fiecare dintre noi, despre iubirile noastre agitate – observator desavarsit, cam rece ce-i drept, urma sa-mi dau seama mai tarziu. Cea mai frumoasa fata se marita si mai sunt doar doua locuri libere la masa nuntasilor. Cine se baga? Vesnicii indragostiti sufera shakespearian, iar printesele lor se incapataneaza in continuare sa nu inteleaga nimic, dar ce conteaza? Mai avem destule faze sa “ne radem” zece vieti. Prietena frumoasei sopteste la ureche secretul compromitator: fotoliile ochelaristului. Gata, s-au rupt barierele, ne simtim din nou ca intr-a zecea!

Evident, rev’-ul de la gradinita. “Esti vaca, tu!”. In continuare aceleasi povesti, multa savoare din trecut, putine detalii din prezent.

“Ce mai face Calinu’ ?”. “Lucreaza la Nassa”. De parca intereseaza pe cineva unde lucreaza! Americani denaturati! Vroiam sa stim daca e bine. Fane’ ce sa faca, cumpara lapte no-name, familie mare. E OK. Babi la fel. Patroana feisbucului stie despre toti cate ceva. A suferit si ea, l-a confundat pe JR cu Bobby si-a iesit nasol. Acum are 17 “jab”-uri, da’ macar ie-n NYC.

Cine cu cine se plimba pe sub Tampa in clasa a zecea toamna si de la cine si ce fumau, asta-i marea intrebare. Inca mai avem cate ceva de descoperit din frumoasa noastra adolescenta.

Ma intreb de ce oare toate intamplarile de-atunci si pana azi, par nesemnificative in fata amintirilor din acei ani. Ne-am ingustat, traim mai putin? Atunci cautam fara a gasi, acum gasim si nu mai cautam. Atunci ne faceam doar iluzii, acum le traim. De fapt ne traiesc ele pe noi: mesianism, carierism, familism.

Ce cautam in aburi de alcool prin baruri afumate? Oare nu eliberarea de sensurile reci si calculate pe care le-am dat existentelor noastre? Oare nu libertatea lipsei de sens e bucuria noastra? Reducerea obsesiva la derizoriu ca ritual e plasa noastra de salvare din capcana atasamentului si a importantei, evadarea din stransoarea identitatilor cu cod de bare in vechea noastra stare de “neterminati”.

In anii aceia am invatat sa iubim, sa pierdem pe cei dragi, sa luptam, sa ne razbunam. Am invatat majoritatea lucrurilor importante, evident unii de la altii. Am creat o identitate colectiva care, la randul ei ne-a modelat.

Mai intai am plecat la Bucuresti, apoi la Frankfurt, am cunoscut oameni si mentalitati noi, m-am lasat remodelat complet Acum sunt tot aici si simt la fel cum am simtit mereu. Peregrinarile mele par simple excursii prin padure. Acum sunt tot aici si vad si simt ce-a fost cladit in piatra. Si-si rade piatra de nisip, si-si rade “Servus” de “mancati-as” sau “Hallo”, Prejmerul de Ciolpani, Tampa de Magheru si mansarda de pe Calea Poienii de orice Fertighaus.

In “Oldies” mai bem o bere, mai dansam un blues si mai inchidem o carciuma la 4 dimineata, multumiti ca mai reusim sa ne oprim din cand in cand din jocul de-a viata si sa ne bucuram ca n-am gasit de fapt nimic … din ce nu ne-a fost dat deja.

Ma plimb pe jos pe Dealul Livezii si simt la fiecare pas cum radacinile-mi brazdeaza adanc pamantul. Le multumesc ca-mi lasa latu’ atat de lung si impreuna radem linistit de copilarestile indoieli.

Bani la uscat

Intr-un ocult orasel din Oltenia, un afacerist de ciupeli adunase o mica avere: vreo 200.000 de dolari. Avand putina scoala, dar conceptii sanatoase, nu avea incredere in banci si-i tinea in casa, la saltea … si salteaua direct pe podea.
Totul a mers bine mult timp, dormea implinit pe gazonul lui de verzisori.
Dar iata ca si saltelele dau faliment. Intr-o zi i s-a inundat casa bietului oltean … si i-a udat dolerii toti, aflati direct pe dusumea.

Asa ca, in acceasi zi si-a umplut casa de Lincolni si Franklini intinsi la uscat pe sarma. A trebuit sa intinda si-n pridvor, si prin curte .. deh, ciupise si el cat un oltean cinstit. “Daca-i vad vecinii atat banet, ii dau in cap pe loc”. Cand termina de intins cheama pe rand cativa dintre vecini, romani mai tuciurii, sa cine stie, chiar tigani:

“Frate am o afacere beton si-mi trebuie ajutoare”. “Ia zi sefu'”. “S in gasca cu niste, ucrainieni tari de tot, care tiparesc bani falsi. Dolari, marfa beton, nu se vede nimic. Uite aici, pe sarmele astea am vreo 200.000. Da, frate, tre’ sa-i dam repede ca ne taie ucrainienii. Baieti cinstiti, daca le dai marfa repede, iti dau alta pe loc … daca nu, te-au calcat pe gat! Ce zici, te bagi?”.
“Frate, nu stiu cu ucrainienii astia … Nu m-as baga. Am familie, probleme, cam grea treaba… Da, n-am vazut nimic, frate!”

Si uite asa, speriind toti vecinii, putu smecherul nostru sa-si tina banii la vedere. Cum tine ea, smecheria romanului loc de banca, politie si foen 🙂

Ultimele saptamani

Asfintit Vourvourou Frumoasa vacanta de o saptamana cu fetele in Grecia a insemnat o schimbare … de viteza, de preocupari, de plan.

Sansa de a vizita, chiar si numai pentru o zi Sfantul Munte Athos s-a ivit neasteptat, ca prin minune :). Abia am avut timp sa pregatesc calatoria (deloc usoara), multe informatii utile si “How-To’s” am gasit pe Blogul Prietenii Sfantului Munte Athos. Ziua petrecuta la Schitul Prodromu, o experienta puternica si profunda.

Nu voi mai incerca, asa cum am facut-o in “Leaganul din Vama Veche” sa relatez trairile la cald. Impresiile si schimbarile produse isi cer timp de sedimentare si formulare pe indelete

Intre timp m-am indeletnicit cu publicarea online a fotografiilor din Grecia si de pe Muntele Athos.

Leaganul din Vama Veche

La mare … tavanele au disparut, simti prezenta cerului.

Pe drum, 7 oamnei care se cunosc dar nu se intuiesc, se pregatesc inconstient de multe clipe, unii pentru altii.

Discutii, argumente – pretexte bune pentru schimbul inconstient de plan. Primele tatonari, “esti tatal tipic de fata, autoritar !” – fara a judeca. “Esti orgolioasa !” – aruncam unii in altii cu stereotipuri, sa vedem cum reactionam – ca un dans.

“Vine ploaia !” Sigur ca vine, am avut dreptate. A si venit. Sunt la volan si le explic tuturor ca eu nu prea vad mare lucru cand e uscat si senin, asa ca n-are cum sa fie mult mai rau pe ploaie. A tinut. 🙂

Ce muzica ne place? U2, come on, stim cu totii: e alfa si omega 🙂 Dar de iarba, ce stiti ? Foarte buna, in cativa ani va fi legala. Alte substante ? Nu, sunt periculoase. Stie fiecare pe cineva care a avut de suferit. Eu ma gandesc cu teama la adolescenta lui Ale, alergand spre noi.

Ajungem in Constanta, falnicele vapoare pe picioroange, ca niste pasari ingropate si ancore tatuate marinareste pe umeri de barbati, nu lasa nici o indoiala. Deodata apare ea! E blonda, inalta, imbracata in alb – daca ma gandesc bine avea si niste aripi stravezii pe undeva. Aaa, si e fecioara, cu ganduri murdare, numai pentru mine. Dealtfel, numai eu o vad. Peste cateva secunde, dupa colt, la marginea trotuarului: o prostituata. Pe ea o vad toti. Hm, straniu …

“Ana’ sigur face deja baie !”. “Cum, n-ati ajuns inca ? Ce faza !”. Cealalta masina din grupul nostru are un sofer mai naravas – asa spune legenda – a carui dieta speciala ii da energii nebanuite, de aceea toata lumea se asteapta sa ajunga mereu primul, cel putin cand e la volan.

In curand vom ajunge pe taramul iubirilor fara potrivire si-al leganarii ca-n pantec.

Continuă să citești Leaganul din Vama Veche

Happy 1000 views !

Dupa nici o luna de la aparitia primului articol, am trecut de prima mie de vizitari. E mult, e putin? Eu sunt onorat. Nu este nimic deosebit pe acest blog, doar gandurile si trairile mele, tesute din trairile celor care ma inconjoara.

N-am stiut la ce sa ma astept de la acest blog, de fapt nu m-am asteptat la nimic. Nu sunt o persoana publica, nu cred ca am un mesaj important pentru omenire. Sau poate cred? 🙂 Poate cu totii avem cate un mesaj. Poate mesajele noastre se aseamana. Oricum, prin acest blog am avut – in scurtul timp – cateva surprize extrem de placute: Am regasit 2 persoane care, fara a le cunoaste inca personal imi sunt apropiate. Am primit feedback-uri pozitive si misto-uri. M-am transformat din povestitor in cititor la Marocul copilariei noastre.

M-am lasat dus de noua mea pasiune, pana la a deveni agasant cand, dupa concert in Barcelona, in loc sa stau la coada pentru ultimul metrou, eram preocupat sa postez o poza din care nu se intelege nimic prin GPRS, la 3 EUR/MB. Am ajuns cam cu 2 ore intarziere la hotel. 🙂

Una peste alta, bloguitul imi face bine, este un mod de eliberare de propria poveste. Ma ajuta sa o iau mai putin in serios. Asa ca, pastrati-va umorul si urmariti povestea mai departe.

Dincolo de poveste … coming soon on www.cioiulescu.ro 🙂 Vreau sa includ (embed) intr-o pagina separata un player flash cu muzica preferata si albume foto, pentru asta trebuie sa ma mut pe WordPress.org, primul pas l-am facut deja, am gasit WebHost (vi-l recomand ByetHost).

In concluzie:

I’m just warming up, so keep opening the damn bottles !

Marocul copilariei noastre

Cu emotie regasesc oameni care au trait cu familiile lor in Maroc in anii ’80. In acea perioada statul roman trimitea in Maroc in principal profesori de liceu care cunosteau limba franceza. Erau insa si ingineri, sau alte profesii. Aproape in fiecare oras marocan se formase o comunitate mica de romani. Noi am locuit 18 luni in Tiznit, la 60 de km sud de Agadir.

Ne leaga ceva: pentru toti Marocul a ramas un important reper emotional.

Dupa 24 de ani m-am reintors in Maroc prima oara in 2005. De atunci am revenit de 5 ori, am batut marocul de la Merzuga, in desert la granita cu Algeria pana in nord, Fez, Meknes, Kenitra, Tanger.

Voi descrie aici periplul geografic, dar mai ales sufletesc al redescoperirii Marocului si al Povestilor din Copilarie din case albe sau rosii, rezonand la cantarea muezinului.

Pana ce povestea mea va fi gata de publicat, las acest articol sa fie modelat de sirul atat de viu al comentariilor :

Continuă să citești Marocul copilariei noastre

Vacanta de Romania

Barcelona, statia de metrou Universitat. Coboram printre oameni, in pamantul lor. Sunt diferiti, foarte diferiti. Perechi gay se intorc fericiti de la o parada unde si-au strigat in gura mare nevoia primara de a fi acceptati. Si i-au imbratisat in felul lor pe ceilalti, pe normali. Mai incolo, perechi de tineri de varsta studentiei – cu exagerarea tipica a mesajului vestimentar si gestual – se cufunda inconstient unii in altii.

Un paznic ne lasa inexplicabil sa trecem de barierele de acces pe peron vazand ca nu ne descurcam sa introducem cartelele in cititor. Simte buna noastra intentie si-i raspunde intocmai, cu simplitate.

Pe scara de acces spre peron coboara lumea evident in ritm diferit. Cei care nu se grabesc presimt parca apropierea celor grabiti si cu un gest automat se feresc din calea lor, fara efort sau atentie. Colbutarea umana functioneaza cu frecare minima.

Pe peron, in asteptarea trenului apare relaxarea necesara perceperii constiente a impresiilor pe care ti le lasa ceilalti, ca indivizi si ca grup. Ce-mi transmit acesti oameni?

Siguranta fiecaruia de a fi acceptat asa cum este, comoditatea de a nu trebui sa fie “nici prea-prea nici foarte-foarte” ii uneste in a fi deschisi, modesti in egoismul lor, impacati cu a nu fi ceva deosebit.

Dar oare atentul observator roman, prea obisnuit cu smecheria si minciuna din spatele fatadelor, nu vede el pe buna dreptate o lenevire in superficialitate, o gretoasa autosuficienta, o ipocrita seninatate in moartea clinica a simtirii?

Oricum i-am spune le lipseste ceva, asta e clar, ceva atat de drag si de familiar noua. Le lipseste un lucru profund, intim prin care noi, Romanii ne recunoastem unii pe altii de la o posta si ne uneste pe toti intr-o calda complicitate:

Staruirea in nevroza. Refuzul ca virtute si conversia infantila a frustrarii in aroganta.

Incet, incet, dupa cateva zile pentru unii, saptamani sau luni pentru altii, timp in care ne-am permis sa-i privim pe cei de aici in general cu dispret sau cel mult compasiune pentru marea lor lipsa – nevroza, incepem pe nesimtite si noi sa putem trai fara ea. Ca prin minune capatam lejeritatea de a ne recunoaste pe noi insine fara mandrie sau rusine, de a conta mai putin cum suntem si mai mult ce putem face. Simtim, cei mai multi inconstient cum ne scade agilitatea, agresivitatea, aproape ajungem sa ne plictisim de noi.

Dupa inca putin timp incepem sa ne deschidem putin. Unii.

Altii refuza sa se deschida, in schimb consuma cantitati incredibile de energie pentru a-si pastra nealterata nevroza, negarea si frustrarea. Clocindu-si tantosi ouale de aur, cotcodacesc neincetat despre drama de a nu fi acceptat. Dupa ceva timp mediul pe care l-au demonizat, pe care l-au acuzat mereu de propriile frustrari, intr-un mod firesc le devine ostil, modelandu-se natural pe propriile lor proiectii.

Si unii si altii, acceptand si acceptandu-ne – razand in nas orgoliului nostru ranit – ne gasim pe noi si-i gasim pe ceilalti, straini de tara, cultura si arhetipurile noastre.

Si mai gasim ceva in noi: Romania dorului nostru, impacata cu sine.

Sper!

Concert U2 360 in Barcelona

30.06.09 – 16:10

Ne-am reintors in camere sa ne odihnim inainte de marele eveniment. Aici in Barcelona concertul primeste o enorma atentie, practic orasul fiind plin de fanii U2. De ieri seara fanii inariti campeaza in jurul stadionului. La fiecare buletin de stiri vedem imagini live despre constructia scenei, ce melodii repeta trupa mai intensiv, atmosfera printre fani etc.

Emotia creste si la noi, vom merge sa mancam ceva repede dupa care incercam sa ne culcam. Sigur nu voi inchide nici un ochi …

19:20
Totusi am atipit jumatate de Ora. Acum plecam spre stadion. 150.000 de oameni!

21:45
Am ajuns in cea mai tare arena a Europei:

Continuă să citești Concert U2 360 in Barcelona

Zodiac numerologic al zilei de nastere

Iata, am gasit un zodiac ce descrie caracteristicile nativilor fiecarei zi din an. Are atat legatura cu zodiacul astrologic, cat si cu numerologia:

Zodiac numerologic (introduceti ziua de nastere)

De cum am vazut titlul pentru ziua nasterii mele, 11.02,

m-a rapus evidenta si mi-am regasit esenta 🙂 :

Varsator, 11 februarie – Ziua confortului sporit

Continuă să citești Zodiac numerologic al zilei de nastere

De ce Blog ?

Chiar asa, de ce blog personal ? Cine are nevoie de blogul meu ? Oricine are nevoie sa-mi cunoasca sufletul, la fel cum eu am nevoie sa cunosc sufletul oricui.

Ce este blogul pentru mine ? Fara indoiala, este un surogat de comunicare. Este inlocuitorul anorganic al deschiderii si libertatii in comunicarea cu oamenii de langa noi, pe care nu ne-o mai putem permite in cutumele interactiunii umane de azi. Perversiunea utilizarii acestui mijloc mutant de comunicare este ca alegem sa comunicam cu persoane imaginare, idealizate, care “ne inteleg”, sau altfel spus, in loc sa comunicam liber si deschis cu ceilalti, sau sa depunem umili efortul de a ne face intelesi, alegem sa aratam interiorul nostru unor “virtuali”, construiti din bit-ii si byte-ii imaginatiei noastre.

Iar apoi ne culcam multumiti, convinsi fiind ca am transmis.

Pacatul este ca noi nu cream o punte reala cu acei oameni ci cu portretele robot din imaginatia noastra, in timp ce oamenii continua sa fie singuri si noi continuam sa ne imbatam cu propriile emanatii.

Si atunci totusi, de ce ?

Blog-urile nu sunt altceva decat marturii sofisticate ale singuratatii noastre, ale privarii noastre dureroase de apropiere umana, in aceasta consta romantismul si frumusetea lor. Asemenea unor “Message in a bottle”, ele sunt marturia naufragiului nostru pe propria insula pustie.

In acelasi timp sunt un bun exercitiu de confruntare cu propria poveste. Sunt putini acei oameni care si-au cunoscut atat de bine barierele dintre suflet si constiinta, dintre constient si inconstient incat sa-si perceapa launtrul, sa-si auda chemarile si nazuintele fara distorsiuni. Pentru acestia formularea este un exercitiu excelent, cu conditia sa-si exprime toata fiinta, nu doar, sau nu in primul rand gandurile.

Deci, plimbati-va desculti pe plaja de nisip de la malul vietii, cititi mesajele din sticla si patrundeti printre randuri in intimitatea celuilalt.

Matricea universala

Este un mesaj primit de la o prietena cu care am inceput o discutie foarte intensa despre “Matricea Legilor Universale”. Persoana la care ma refer este psiholog si scrie automat, prin channeling.

Spune ca si-a cunoscut vieti anterioare. Iata citatul: “Matricea este forma primordiala de energie. Aici se gasesc toate informatiile si energiile pentru tot ce a fost creat si va fi din universul nostru si celelalte universuri. Dumnezeu si Matricea au existat dintotdeauna. Dumnezeu poate lucra cu matricea pe cand matricea nu poate actiona asupra lui. Dumnezeu este coordonatorul Matricei..окна ком юа… Matricea ne-a creat…..

Mai vorbim…..cand ne vom intalni…………….. Gandurile de mai sus pot fi regasite in multe carti scrise automat…………Vin din supa universala………….”

Voi reveni dupa discutia cu ea de poimaine.

Zelea Codreanu

Astazi mi-a trezit interesul un articol foarte tare din revista Lumea, un care era o compilatie din mai multe scrieri ale lui Zelea Codreanu. Extrem de impresionante ideile d-lui Codreanu. In esentă crestin si foarte etic. Corectitudine si solidaritate, valori care cred ca ne lipsesc astazi mai mult ca atunci. Nationalismul romanesc si mandria natională romanească пластиковые окна цена 2 concepte foarte interesante mai ales pentru mine, cel putin primul este de-a dreptul subiect de studiu.