Despre prietenie

”They flutter behind you your possible pasts
Some brightened and crazy, some frightened and lost”

Asta era târziu, în adâncul prieteniei noastre. El purta deja vesta de blugi, cu numele formației cusut pe spate: Pink Floyd. Recitam împreună albumul ” The Final Cut” cap-coadă, iar ”Shine On You Crazy Diamond” era despre fiecare și amândoi, în plină viață.
Dar nu de atunci era eroul meu, nici de când, în prima pauză a unei zile de luni m-a chemat în WC-ul băieților pentru a împărți cu mine o doză de 33ml de Pepsi, adusă de tatăl lui din Turcia – era la doar câteva luni de când eram împreună și știa deja că nu fumam din țigările mele decât dacă nu găseam vreun fraier să-mi dea – nici de când a acceptat să-mi lase prima șansă în încercarea de a cuceri o fată, în care credeam amândoi că suntem îndrăgostiți. Era eroul meu din acele prime zile, în clasa a IX-a, când l-am cunoscut.
Sălile noastre de clasă erau alăturate, iar între ușile lor, ce dădeau în holul întunecat de la parter, se găsea o bancă lungă sub formă de bârnă, cum se găseau pe atunci în toate sălile de sport. Pe această bancă îl găseam în pauze, înconjurat de colegii lui din B, eu fugind de colegii mei din A. Umplea bine blugii și tricourile, fără a fi nici gras, nici musculos. Ochii lui albaștri invitau la un mozol abisal și la supunere. Carisma lui venea dintr-un fel binevoitor și stingher de a fi șmecher și un mod savant de a fi bleg. Pentru scurt timp am aparținut cercului său de admiratori, dar fazele, privirile pe furiș, lenea mărturisită, subînțelesurile prinse din zbor, ne-au făcut repede să simțim că putem împreună să evadăm, să cucerim și să ne batem joc.
Am evadat împreună din lumi create de alții, apoi din lumi create de noi, am cucerit, am construit și ne-am bătut joc. Și în tot acest timp am vorbit despre toate și orice, uneori ore în șir zilnic, cuprinși într-o bulă de suficiență leneșă, dar cu ferment. Crezusem că e eroul meu pentru că reușea atât de ușor să se facă iubit, că-l simțeam cu trecerea anilor că are grijă de mine, că-mi ține spatele și-mi înțelege nebunia. Este eroul meu pentru că m-a ales.
M-am agățat uneori de el, cum te agăți de vedete, dar el a fost cel ce s-a supărat când am plecat în lume.
Am fumat, am băut și-am stat la taifas în bucătăria lui cu templu budist și candelabru de nea Pandele, în care mereu trebuia să curețe după mine. Am reușit la 40 de ani să mergem împreună la un concert Pink Floyd. Doar noi doi, văzându-ne ca două bule legate de-un cordon care, în loc să ne țină, ne lasă liberi.
Am tot așteptat să ne maturizăm, cu-aceeași lene, deși copii fiind știam c-am să salvăm această lume.
De prost, ieri l-am trădat pe-al meu prieten, o piatră țâpată pieziș a spart oglinda în care ne priveam, fiecare mai mult pe el Am rămas fără imagine, puricii de pe ecran sunt praf de cioburi. Ne simțim prin țepii ce-au ajuns în carne, sfâșiind vălul de amor.
Peste un an, de ziua lui, îi iau pantofi de piele și mie o cutiuță de lustragiu și-o să-l privesc în ochi, cum se privește.

”Stepping up boldly one put out his hand
He said, ” I was just a child then, now I’m only a man”

Do you remember me? How we used to be?
Do you think we should be closer?”

Libertate

Contează puțin frumusețea gândirii
şi meșteșugul cuvintelor noastre,
în fața credinței din inima vie.
Căci sufletul liber dogorește credință,
în zborul său treaz spre infinita iubire.  

Minunată-i libertatea ce ne-o dă Dumnezeu
și povară pentru cei însetați de robie.  

În dragostea minții e nodul pieirii,
căci ea nu zboară la firea din noi.
Ferecându-ne singuri în turnul puterii
e doar copil vitreg al iubirii de noi.

Cocoonul de Mate-Fizica Nr. 1

moisil9876
Colegiul "Grigore Moisil"

Bucuria revederii, primele misto-uri familiare au trecut. Privesc in gol printr-un pahar de Whiskey vechi, maturat in butoaie de vin de Porto. Auld Scot’s Pub de pe Hirscher, la parterul hotelului “Gott”, sunt personaj, ascultator si povestitor al aceleiasi povesti – repetandu-se la nesfarsit – si ma intreb in ce consta puterea ei.

Au trecut 17 ani de la terminarea liceului, de la acel bac nepotrivit si noi tot aici stam, la o masa, intr-un bar, depanand aceleasi amintiri si retraind aceleasi emotii, de parca viata s-a oprit in loc de-atunci. Desigur, cu totii am facut cate ceva, am plecat, ne-am intors, iar am plecat. Ne-am casatorit, am facut copii, am construit case si am sadit pomi.

Barmanul imi tine o prelegere despre diferentele dintre Whiskey-ul scotian si cel irlandez, e cazul sa incerc si ceva mai tare: Lagavulin de 16 ani, dur, masculin si plin de esente. Prietena celei mai frumoase fete din liceu stie tot ce se poate stii despre fiecare dintre noi, despre iubirile noastre agitate – observator desavarsit, cam rece ce-i drept, urma sa-mi dau seama mai tarziu. Cea mai frumoasa fata se marita si mai sunt doar doua locuri libere la masa nuntasilor. Cine se baga? Vesnicii indragostiti sufera shakespearian, iar printesele lor se incapataneaza in continuare sa nu inteleaga nimic, dar ce conteaza? Mai avem destule faze sa “ne radem” zece vieti. Prietena frumoasei sopteste la ureche secretul compromitator: fotoliile ochelaristului. Gata, s-au rupt barierele, ne simtim din nou ca intr-a zecea!

Evident, rev’-ul de la gradinita. “Esti vaca, tu!”. In continuare aceleasi povesti, multa savoare din trecut, putine detalii din prezent.

“Ce mai face Calinu’ ?”. “Lucreaza la Nassa”. De parca intereseaza pe cineva unde lucreaza! Americani denaturati! Vroiam sa stim daca e bine. Fane’ ce sa faca, cumpara lapte no-name, familie mare. E OK. Babi la fel. Patroana feisbucului stie despre toti cate ceva. A suferit si ea, l-a confundat pe JR cu Bobby si-a iesit nasol. Acum are 17 “jab”-uri, da’ macar ie-n NYC.

Cine cu cine se plimba pe sub Tampa in clasa a zecea toamna si de la cine si ce fumau, asta-i marea intrebare. Inca mai avem cate ceva de descoperit din frumoasa noastra adolescenta.

Ma intreb de ce oare toate intamplarile de-atunci si pana azi, par nesemnificative in fata amintirilor din acei ani. Ne-am ingustat, traim mai putin? Atunci cautam fara a gasi, acum gasim si nu mai cautam. Atunci ne faceam doar iluzii, acum le traim. De fapt ne traiesc ele pe noi: mesianism, carierism, familism.

Ce cautam in aburi de alcool prin baruri afumate? Oare nu eliberarea de sensurile reci si calculate pe care le-am dat existentelor noastre? Oare nu libertatea lipsei de sens e bucuria noastra? Reducerea obsesiva la derizoriu ca ritual e plasa noastra de salvare din capcana atasamentului si a importantei, evadarea din stransoarea identitatilor cu cod de bare in vechea noastra stare de “neterminati”.

In anii aceia am invatat sa iubim, sa pierdem pe cei dragi, sa luptam, sa ne razbunam. Am invatat majoritatea lucrurilor importante, evident unii de la altii. Am creat o identitate colectiva care, la randul ei ne-a modelat.

Mai intai am plecat la Bucuresti, apoi la Frankfurt, am cunoscut oameni si mentalitati noi, m-am lasat remodelat complet Acum sunt tot aici si simt la fel cum am simtit mereu. Peregrinarile mele par simple excursii prin padure. Acum sunt tot aici si vad si simt ce-a fost cladit in piatra. Si-si rade piatra de nisip, si-si rade “Servus” de “mancati-as” sau “Hallo”, Prejmerul de Ciolpani, Tampa de Magheru si mansarda de pe Calea Poienii de orice Fertighaus.

In “Oldies” mai bem o bere, mai dansam un blues si mai inchidem o carciuma la 4 dimineata, multumiti ca mai reusim sa ne oprim din cand in cand din jocul de-a viata si sa ne bucuram ca n-am gasit de fapt nimic … din ce nu ne-a fost dat deja.

Ma plimb pe jos pe Dealul Livezii si simt la fiecare pas cum radacinile-mi brazdeaza adanc pamantul. Le multumesc ca-mi lasa latu’ atat de lung si impreuna radem linistit de copilarestile indoieli.

Leaganul din Vama Veche

La mare … tavanele au disparut, simti prezenta cerului.

Pe drum, 7 oamnei care se cunosc dar nu se intuiesc, se pregatesc inconstient de multe clipe, unii pentru altii.

Discutii, argumente – pretexte bune pentru schimbul inconstient de plan. Primele tatonari, “esti tatal tipic de fata, autoritar !” – fara a judeca. “Esti orgolioasa !” – aruncam unii in altii cu stereotipuri, sa vedem cum reactionam – ca un dans.

“Vine ploaia !” Sigur ca vine, am avut dreptate. A si venit. Sunt la volan si le explic tuturor ca eu nu prea vad mare lucru cand e uscat si senin, asa ca n-are cum sa fie mult mai rau pe ploaie. A tinut. 🙂

Ce muzica ne place? U2, come on, stim cu totii: e alfa si omega 🙂 Dar de iarba, ce stiti ? Foarte buna, in cativa ani va fi legala. Alte substante ? Nu, sunt periculoase. Stie fiecare pe cineva care a avut de suferit. Eu ma gandesc cu teama la adolescenta lui Ale, alergand spre noi.

Ajungem in Constanta, falnicele vapoare pe picioroange, ca niste pasari ingropate si ancore tatuate marinareste pe umeri de barbati, nu lasa nici o indoiala. Deodata apare ea! E blonda, inalta, imbracata in alb – daca ma gandesc bine avea si niste aripi stravezii pe undeva. Aaa, si e fecioara, cu ganduri murdare, numai pentru mine. Dealtfel, numai eu o vad. Peste cateva secunde, dupa colt, la marginea trotuarului: o prostituata. Pe ea o vad toti. Hm, straniu …

“Ana’ sigur face deja baie !”. “Cum, n-ati ajuns inca ? Ce faza !”. Cealalta masina din grupul nostru are un sofer mai naravas – asa spune legenda – a carui dieta speciala ii da energii nebanuite, de aceea toata lumea se asteapta sa ajunga mereu primul, cel putin cand e la volan.

In curand vom ajunge pe taramul iubirilor fara potrivire si-al leganarii ca-n pantec.

Continuă să citești Leaganul din Vama Veche