Micile bucurii sunt marile bucurii

Micile bucurii ale vieții…

Să ai șofer marocan, povești din copilărie, vânzători adormiți pe tarabe, în timpul Ramadanului, care începe vinerea viitoare. Trebuia să-i scuturi să se trezească să-ți vândă roșii sau o lipie.

Au terminat autostrada prin Atlas, Agadir-Marrakech și în nord jusque’a Casa.

Oui, mon Ami, beher, beher auch hier in Deutschland 🙂

Și cum e regele ăsta, garda regală (un fel de armata paralelă) tot așa puternica?

Nu există democrație perfectă, da ca va, on se debrouille….

Chefchaouen? Prietenii mei au sjuns acolo, eu nu.

A, e locul meu preferat, și nu doar pentru kif-kif. Ai cascade, drumeții, Riad-uri tradiționale, perfect pentru chill…

Girafe, Flamingo?

Biensur, de unde știi?

Și cu extremiștii, cum mai stam?

Frustrați crescuți în Europa. Dacă ai femeie, nu poți fi radicalizat.

Da, deci tot femeia.

Am ajuns, merci mon ami.

De rien.

Spyder

Incredibil, e sfârșit de Octombrie, iar zăpada pârâie sub clăpari, la -7℃. Mulțimea se îndreaptă cu încetinitorul spre porțile de acces în instalația sofisticată, care intercalează pe același cablu două scaune și o gondolă, două scaune și o gondolă, două scaune și o gondolă…
– Tati, de ce nu luăm scaunele, că merg mai repede?
– Cum să meargă, Ale, mai repede, sunt pe același cablu!
– Da, dar, uite, coada lor merge mai repede.
– Ți se pare.
– Nu, uite, vin câte două scaune la o gondolă.
Avea dreptate, ce să zic, plus că scaunele aveau câte 10 locuri.
– Da, băi, dar scaunele se opresc la mijloc, gondolele merg direct până în vârf.
– Cum adică se opresc la mijloc?
– Nu mai știi, de acum 2 ani? Lasă că o să vezi și-ți aduci aminte.
Soarele ascuțit se reflecta din streșini, geamuri, ochelari. Atomic-urile XT double-deck, cu un design oribil, portocaliu cu caractere albastre și un fier negru pe mijloc, pe care le cumpărasem la sfârșitul penultimului sezon, erau acum super-răspândite.

Abia așteptam prima tură pe anul ăsta, la fel ca majoritatea vecinilor de coadă din jur, relaxați, bucuroși că sunt aici, între soare și zăpadă, în loc să fie la servici. N-ai cum să nu simți, această zăpadă perfectă, la sfârșit de octombrie, ca pe un covor roșu care ți se întinde în față. Habar nu aveam cărui eveniment religios era dedicată această zi liberă de 31, dar, pentru mine, român ortodox, nu avea nici o însemnătate. Sigur era o sărbătoare catolică, judecai după faptul că în Bavaria, land catolic, era liber și 01.11.
– Marius, ne întâlnim sus la teleschi, da! Marius, 7-8 ani, scutură energic din casca împodobită cu coarne de ren, în semn că “da, normal”. Tresar puțin, simțind grupul de puști români, strecurându-se printre noi, urmați îndeaproape de doi instructori. Fiică-mea se uită la mine zâmbind.

În străinătate, când întâlnești români, ai de obicei sentimente amestecate. Ai vrea să-ți manifești solidaritatea națională, dar în locul ei, în tine, găsești un mare gol. Atunci ai reflexul de a supra-compensa și a sări în brațele celuilalt, plângând după slană cu ceapă, polenta, Coloana Infinitului, Luceafărul, și morții de la Mărășești. Iar atunci te uiți la el, la românul care ți-a ieșit în cale, parcurgând cât poți de repede, să nu se prindă, un check-list mental: Continuă să citești Spyder

Taj

Mahal –> mahala, ce transformare la preluarea in Romana. 

Nu stiu daca măreția are de-a face cu iubirea, nu stiu nici de ce ai vrea sa-ti păstrezi măreția dupa ce mori.

Dar faptul ca totul in interiorul si împrejurimile Taj-ului respecta cu strictețe principiul simetriei, cu excepția amplasamentului mormântului lui, care e excentric, lateral fata de al ei, imi spune ca ceva a fost acolo 🙂

Delhi


Mult mai curat si ordonat decat Mumbai, procent mai mic de musulmani – in templele hinduse e interzisă burka, iar populația musulmană e relativ izolata intr-un cartier, vizibil mai spart. Ghidul nostru Sikh, se plânge de Ghandi ca a permis musulmanilor sa rămână in India, la despărțirea Pakistanului. 

Prețurilor din restaurante, li se adaugă in jur de 40% TVA si alte taxe, lucru ne-specificat nicăieri. Chiar si prețului camerei de hotel, rezervate prin Booking i se adaugă la fata locului vreo 20% taxe. 

Stat 1,5h la Immigration, viza costa 90€/persoana si nu mai merge “on arrival”. Fiecărui turist se încearcă in zadar sa i se ia amprente: întâi pui mâna, nu merge, mai jos, mai sus, nu merge, iti da o soluție cu care sa te freci pe mâini, pui, nu merge, abia dupa aia vine cu un șervețel si șterge suprafața de contact, pui, tot nu merge, beculetul roșu continua sa palpaie, grănicerul se uita obosit, dupa aia concentrat in ecran si zice ca a mers si-ti pune ștampila si te lasa sa treci. La un metru in spatele ghiseului dai de un tip care verifica daca grănicerul a pus ștampila. Ei toti sunt zen. 

La intrarea in Templul Akshardam, am fost pus sa arunc țigările si bricheta la coș. La ieșire, le-am putut recupera din același loc. O vaca, 3 boi. Vaca o fi si ea sacra, știe cineva?

Copiii (5 si 10 ani) sunt inițial puțin reticenți, apoi spun ca e iute mâncarea, apoi sunt puțin scârbiți in jurul mulțimii din jurul Gate of India, apoi, văzând ca părinții se simt bine, încep si ei sa nu se mai gândească si sa intre in atmosfera vibranta si in fond foarte umană. 

Noaptea, la întoarcerea acasa, cartierul aduce a Titan, înainte de intifada canină.  

Ce mâncăm în picioare și ce stând jos în Frankfurt – II

Partea 2: Ce mâncăm stând jos

Dacă avem ceva timp și o poftă sănătoasă, ne putem lăsa curiozitatea culinară să zburde în voie căci, vă asigur, balta are pește, la modul figurat, căci la modul concret, cu peștele chiar stăm cam prost.

Dar hai să vedem cu ce stăm bine: bucătărie internațională foarte variată și de bună calitate, restaurante fusion selecte pentru fițomani, restaurante mici de cartier, ieftine și bune, bucatarie locală germană, cu 2-3 preparate, care trebuiesc musai încercate.

În centru, chiar lângă Zeil, strada pietonală și comercială principală, poți mânca unul dintre cele mai bune steak-uri pe piatră încinsă (vulcanică) din zonă: ți se aduce roca sfârâind la masă, o bucată superbă de vită argentiniană, sosuri si garnituri la alegere. Restul, depinde de tine și e bine așa:

BUENA VISTA STEAKS & TAPAS

Buena Vista Frankfurt/Main În afară de steak, au un platou cu tapas, de fiecare dată altele, care se cere încercat … de fiecare dată.

 

 

 

 

Continuă să citești Ce mâncăm în picioare și ce stând jos în Frankfurt – II

Ce mâncăm în picioare și ce stând jos în Frankfurt – I

Partea 1. Ce mâncăm din picioare

Frankfurt-ul de pe malurile Main-ului – cel de pe Oder e un orășel mic, lângă Berlin – nu prea e de vizitat, aici e de locuit, muncit, studiat, furat, stat de geaba pe banii statului sau tratat în spital. Orașul excelează prin infrastructură, sedii centrale de concerne, bănci și atmosferă internațională. Din orice motiv ne-am afla aici, mai devreme sau mai târziu, va trebui să mâncăm, iar la acest capitol, orașul poate oferi cîteva surprize plăcute.

Că suntem pe fugă sau nu, unele specialități locale se mănâncă mai bine în picioare, adică la chioșcuri, tarabe sau rulote. Primul lucru de gustat este cârnatul de vită, Rindswurst-ul, oferit, atenție, sub două forme, fiert și la grătar. Cel fiert nu merită, cel la grătar însă e delicios, cu o tonă de muștar, ieftin (ca. 2€) și hrănitor. L-ai luat din gară, sau de oriunde vezi un chioșc cu de-ale gurii, dar nu din acelea cu un turc, un cuțit mare  și un rotisor de șaorma în spatele tejghelei. De acele chioșcuri ne ocupăm imediat, că-mi lasă și gura apă. Există, ca la orice specialitate și un loc legendar, unde se găsește cel mai bun Rindswurst din Frankfurt, preparat în măcelăria proprie și servit cu șpil. Iată-l, dar nu e central, e in partea de est a orașului, Ostend:

Continuă să citești Ce mâncăm în picioare și ce stând jos în Frankfurt – I

Ziua cea mai lunga

C. are o afectiune a aparatul locomotor numita boala piciorului de plecare. E intr-o permanenta mutare, intre Frankfurt si Bucuresti, cu familia de 4 capete si tot calabalacul. Asa se face ca de cand s-a intors ultima oara in Romania, in 2012 se gandeste tot timpul cand se va reintoarce in Germania. Prietenii cu care nu se vede in fiecare zi il intreaba mereu pe unde mai locuieste, familia se intreaba unde le e casa, numai el nu se intreaba daca e totul in regula cu el. Dupa cum am spus, el isi luase biletul de avion cu plecarea din Frankfurt, unde credea el ca se va fi re-re-re-restabilit pana atunci. Asa se face ca R. si B. s-au intalnit cu C. abia in Amsterdam, pe 25 Martie, el zburase cu o seara mai inainte la Frankfurt, unde dormise in Hotelul “Scumpul mai mult pagubeste”, langa terminalul 2.

De pe Otopeni, C. il suna pe R inainte de plecare:

C: “Gata frate, facut bagajele?”

R: “Facut nimic, fac diseara, da’ facut check-in pentru B. si mine, loc la culoar, randul 23.”

C: “Cum puii mei, la rezervare primisem randul 29 si B. avea loc la geam, care era de fapt locul meu!”

R: “Da, pai asta e, tie n-am putut sa-ti fac check-in, am facut pentru mine si B.”

C. avea deja pulsul 150, astia ii incurcasera rezervarile si pierduse locul la geam. Asfel de amanunte sunt existential importante pentru C. Minutiozitatea cu care planifica orice detaliu destinat sa-i asigure confortul si non-efortul este demna de talentul sau organizatoric, perfectionat intr-o deja lunga cariera manageriala. Majoritatea prietenilor sunt exasperati de consecventa cu care C. se inconjoara de confort in permanenta, evident inclusiv B. si R. Cateodata S. face exceptie de la asta. De ce? Bucuria lui C. de copil fara o grija pe lume atunci cand e invingator in lupta sa pentru confort si rasfat, in datile in care nu-l enerveaza de sa-i plesneasca jugulara, ii atinge o coarda sensibila  smulgandu-i chiar un zambet.

Oricum, dupa aflarea incurcaturii, cu 10 minute inainte de imbarcarea spre Frankfurt, C., surescitat, il suna si pe B.:

C: “Salut frate, tutto, bene, tutto, pronto, tutto e pagare?”

B: “Ce faci C.poaca?”

C: “Ahm, frate, ai luat tuica si papucii lu’ S.?”

B: “Da C.poaca, luat tuica, d-aia buna, ambalat, trecut pe la nevasta-sa, luat papucii, totul OK.”

C:”Auzi frate, aaaa cu locul ala, voi acum ati facut check-in pe alte locuri, si locul tau, care era de fapt locul meu, ca eu facusem rezervarea si care era la geam, nu mai e la geam acum.”

B. cam perplex: “Da ma C.poaca, lasa ca vedem noi, iti dau eu locul meu.”

C: “Ba da locul tau era al meu, de cand l-am rezervat, ca l-am rezervat intai pe-al tau, direct de pe site-ul Delta si dupa aia…”.

B.: “Da ma C.poaca, linistestet-e! Hai, ne vedem in Amsterdam”

Evident, C. trebuia sa-si faca – in drum spre Frankfurt – un plan pentru a castiga locul la geam, cu orice pret.

25.04: C. ajunge, dupa o trezire oribila inainte de 5 AM la check-in-ul AirFrance din terminalul 2 gata nervos, zborsindu-se inca de la paznicul (de culoare) care intampina pasagerii inainte de check-in ca a avut loc o eroare, i s-a dat locul gresit etc. Dupa discutii aprinse ramane sa negocieze schimbarea locului la gate in Amsterdam. Off to Schipoll intr-o musca de CityHopper KLM.

In Amsterdam: pauza de aprox. 3 ore, pentru C. tigarillos din free-shop, pentru B. si R. un sah relaxat pe genunchi. Se intalnesc cu totii pentru prima data tocmai la gate. C. trecuse, cu tupeul dat de pasaportul german in 3 minute de interviul de intrare in US, care se facea deja din Amsterdam si ii astepta iritat pe ceilalti doi ca sa inceapa scandalul cu locul. B. cu alte griji, statea de 20 de minute cu domnii de la “profiling”, care-l descuseau aproape “corporal”,  dandu-i de inteles ca nu-s extrem de hotarati sa-l lase sa treaca. Cand in sfarsit se intalnesc bucuria e scurta. C. il ia pe B., care evident vroia si el sa se relaxeze si il taraste spre doamna de la Delta Airlines care urma sa coordoneze imbarcarea.

C.”Doamna, sunteti ultima persoana care poate indrepta aceasta eroare oribila: prietenul meu – arata spre B. – a primit la check-in alt loc decat cel asignat la rezervarea biletului! Locul e mai prost, nu e la geam. Va rog sa faceti in asa fel incat el sa primeasca locul la geam inapoi si noi sa ramanem toti 3 impreuna”.

Cu toate ca posesorul locului in cauza, B. nu avea de reclemat nimic si ca linia aeriana nu garanta locurile din momentul rezervarii pentru pasagerii din Economy Class, doamna de la Delta, tocmai cand incepuse imbarcarea cheama prin difuzor posesoarea locului la geam, culmea, chiar o batranica simpatica si-i schimba locul pentru a i-l da lui B., care i-l da lui C. Se restabilise in sfarsit armonia universala, egalitatea in favoarea celor care merita. Era totul OK.

Realitatea apasatoare a “zilei celei mai lungi” incepe sa-si arate amploare cand ni se reamintesc, imediat dupa decolare, datele zborului:  Plecare la 10:25 dimineata, zborul pana la Minneapolis: 10 ore si 10 minute. La sosire va fi abia 13:30, in loc de 21:30 cat ar fi fost in Bucuresti si va urma o escala de vreo 4 ore, un zbor Minneapolis – Denver si o calatorie cu masina de 400 de KM pana la destinatia finala: Grand Junction.

Pana una alta C. se bucura de locul lui la geam, B. se exerseaza in tacere, iar R. isi incepe jocul cu esarfa lui pestrita: de fiecare data cand il privesti e in alta pozitie, indeplinind alt scop, ba e banderola de cap, ba gat de helanca, ba banda de pus la ochi. E fascinant sa te uiti la el, parca de fiecare data il apara de alta suferinta, sau potentiala suferinta. B. si C. comenteaza putin, B. face cateva glumite din alta liga, nu a lui, mai jos, iar C. nu rateaza ocazia sa-i scoata pe nas comparatia pe care o facuse mai devreme intre umorul lui C. si cel al unui prieten comun avocat, sa-i zicem Bre Vere, la care vorbitul are o dimensiune mai ales cantitativa … indeosebi mare, adica multa, torentiala.

La un moment dat apare haleul, se da pui sau vita: “Sir, would you like chicken or beef today?”

B. “C.poaca ce e today?” – in timp ce Stewardesa astepta zambind fortat raspunsul.

C. “B., zi beef sau pui, “today” nu-i nimic!”

B. alege iritat pui, convins fiind ca a ratat meniul zilei, dar il lasa totusi rabdator pe C. sa-i explice haioasele formule de politete americane gen “how are you today, Sir?”

Intre reprize disparate de somn, ne tin de urat filme, ca “Dallas Buyers Club”, iar pe C. mersul din ce in ce mai des la WC, indigestie, sigur din Germania, de la hotelul ala, “Scumpul, bla bla bla”…

In coborare spre Minneapolis, apar vaste tinuturi acoperite de zapada, pai parca plecasem in vacanta cu soare, pantaloni scurti si slapi!

Minneapolis

Pilotul ne ofera cateva detalii despre destinatia noastra. La fiecare pomenire a orasului Minneapolis sau a aeroportului MNS, pilotul ne aminteste de relatia de fratie intre Minneapolis si St. Paul. Se pare totusi ca producatorii de la Hollywood vad lucrurile usor altfel: noi in Romania nu auziseram pana atunci de orasul St. Paul.

Ajungem la sol, afara zapada, inauntru coada. Ni se explicase in Amsterdam ca indiferent de destinatia finala (la noi, Denver) primul aeroport in care aterizezi in State, este si locul unde se face intrarea in tara, iti iei in primire bagajul, tot tacamul. La coada, din 10 meregeau vreo 4 ghisee, ne amestecam cu un grup de copii nemti, maxim clasa a IX-a, venisera si ei in excursia scurt pana-n state, imi aduc aminte de excursiile noastre cand eram mici, cea la fabrica de zahar de la Bod fiind fost printre cele mai lungi. Bine, suntem si batrani… Deasupra ghiseelor un anunt mare ne indemna sa mergem la toaleta in aceasta sala de asteptare, caci: “No restrooms beyond this point” (scris in 3 limbi, dintre care a doua chineza). Adica, in toate SUA nu exista toalete?!?

Dupa cam jumatate de ora de stat, oboseala si amorteala de dupa zborul de 10 ore isi spunea cuvantul, ajungem la ofiterul de frontiera: Homeland Security Officer. C. si R. trec dupa cateva intrebari standard cu zambetul pe buze si ajung intr-o sala lunga, ponosita, cu doua benzi de livrare a bagajelor vechi si clapauge. B. ramasese in spate, ba si i-am zis sa nu faca glume cu oficialiii americani! R. e prima oara in USA si prima observatie e legata de aspectul invechit, ponosit al aeroportului, adica nu e ca-n Germania sau Elvetia unde totul e nou si luceste. Da, nu e. Trec 15 minute, B. nimic, vin bagajele pentru toti trei, B. nimic. A trecut peste juma’ de ora pana sa apara B. explicandu-ne calm si inexpresiv ca granicerul ii retinuse pasaportul spunandu-i ca-l va recupera la urmatorul ghiseu. Urmatorul ghiseu era controlul bagajelor, si nu era ocupat. Cand in sfarsit a aparut cineva, n-a stiut altceva sa faca decat sa-l caute in bagaj pe B., desi nu aia era problema de fapt cu el. Am aflat pe parcurs: B. nu incercase sa faca glume cu granicerul, dimpotriva, incercase sa fie serios, atat de serios, incat a inceput sa se balbaie. Saracul isi facea probleme ca engleza lui nu e suficienta, negandindu-se la milioanele de Pablo, Sancho Pancha si Li Xi care trec zilnic granita aia, fara sa rupa nicio limba, fara sa stie de capul lor. Asta, sau B. chiar e agent secret.

Ajunsi in sfarsit toti 3 pe pamant american, C., original ca-ntotdeauna, nu ca el iese afara, sa inhaleze si el niste aer de Minneapolis si sa bage o tigara, B. si R. raman in zone de transfer, mai erau 3 ore pana la zborul spre Denver. Dupa vreo ora se reintalnesc la un Fast Food Subway. C. cauta disperat Pizza, stomacul lui nu poate accepta altceva, e deja pe pastile. Primul contact cu dozatoarele uriase de Cola , portiile imense de orice si personalul de serviciu cu un vocabular de 20 de cuvinte, din care n-ai voie sa-l scoti ca l-ai pierdut. Te duce cu gandul la una din culmile intelepciunii romanesti, care zice ca “al mai prost si mai prost om, ii Americanul”. A, si primul contact cu preturile mici: un pahart urias de cola cu refill la infinit, 2 $, cu 2,5 €, un sfert de ora de masaj pe scaun: 5$, etc. Interesante sunt si standurile cu lustragii de pantofi, evident toti fara exceptie de culoare, care la prima vedere par mandrii de meseria lor, n-as stii sa va spun cum ar parea la a doua vedere.

3 ore in starea noastra e un timp lung, C. si-l umple cu drumuri dese la buda si masaj pe scaun la 5 para, ceilalti doi, facand misto de el.

Pe drum spre Denver, zbor linistit, se doarme, deja ne simtim ca la cercul polar, nu se mai face noapte odata! Ajungem in jur de 9 PM, adica 5 AM a doua zi acasa, adica 24h  de la ultimul sculat. E un fel de high, iar cand apare S. la iesirea de la gate high-ul devine suprarealist, ne ia in brate cum numai el o face, dar vocea cu care ne mana suna cumva din departare. Omul e energizat si hotarat: “Baieti, gata, incepe distractia!”, “Revelion”. In timpul asta, pentru noi, o perna si un pat orizontal, par ca mantuirea de dupa iertarea pacatelor. Pana la urma e foarte placut acest high suprarealist, armonie a intregirii care se continua cu hipnoza bagajelor defiland prin fata ochilor nostri pe banda, unul dupa altul, asproape o ora. Chiar, de ce stam de atata timp in fata benzii? C. si R. si-au recuperat bagajele .. Da, asta e, lu B. nu i-au ajuns bagajele! Ce-o fi? Or fi gasit hamalii tuica pentru S. si au uitat bagajul in Minneapolis? Sau au gasit arma secreta a lui B.? Iarasi B., eternul B. in nepotrivirea lui cu sistemul american… In timp ce R. si C. se abandonasera in seama starii lor, S. era deja la biroul de bagaje pierdute incercand zambitor sa faca scandal. In acest moment apare o perspectiva extrem de ispititoare pe firmamentul restului de zi: sa ramenem in Denver peste noapte, in asteptarea bagajului lui B.: adica o perna sub cap in mai putin de doua ore, crazy shit, man! C. se baga in vorba in biroul de bagaje, ca sa fie bine, sa nu fie rau, Doamne ajuta. S. il da afara pe loc. E prea tarziu sau prea devreme pentru nervi. Incredibil, primim promisiunea ca bagajul sa fie livrat a doua zi dimineata cu un avion special direct la Grand Junction, pe aeroportul lor cat o pista de triciclete. Ba, daca voi credeti in asta, be my guest, what do I care, isi zice C. si pornim sa ne luam masina in primire cu autobuzul. Mai sunt si alti oameni care merg cu acest autobuz, intre terminal si parcarile pentru rentals, da luam noi in primire totul. Dupa o tigara binecuvantata, il luam la p.. pe sofer sa bage odata mare ca ne grabim. Omul, indian fiind, se supune. 🙂

Ajuns DENVER

Cred c-am mers ceva cu autobuzul ala, cat sa ne imaginam cum ar fi trecut prietenul nostru iubit ramas acasa, cel de pe alta planeta de interviul de intrare si controlul de pasapoarte, sau nu. :). Plus, povestea din Londra, in timpul escalei lui S.: O doamna, varsta medie, trece de security (in Londra in mod exceptional si la coborarea din avion) si-l interpeleaza extrem de natural si hotarat pe ofiterul de securitate englez sadea cu turban:

“Auziti, eu vreu sa ajung la Fionix, pe unde o iau?”

“Excuse me, madam?”

“La Fionix vreau sa ajung, pe unde o iau???”

“Madam, I’m sorry, I don’t speak your language.”

La care S. nu se mai poate abtine:

“Doamna, lasati-l, nu vedeti cat e de prost, nu stie Romaneste!”

“Da zau ca-i prost, nu-ntelege nimic. Eu nu stiu englezeste, el nu stie romaneste, sa-l vedem cum se descurca acum!”

S. e perplex si incantat, o faze ca asta ii lumineaza cate o zi intreaga, evident doamna primeste tot suportul necesar.

Pana la parcare, am mai avut timp sa ne imaginam cum ar fi trecut prietenul nostru extraterestru de controlul de securitate, dupa oboseala incepea sa se asterne linistea… Dar mai aveam o discutie lunga, eventual o coada inaintea noastra la biroul de inchiriat masini. Cand ajungem acolo, S. ne duce direct la masina, masina noastra, cea care ne va duce vreo 2500 km, o inchiriase deja si ne astepta cuminte intrßo parcare intunecata, ma rog, teren viran:

image

Bagajele incap la fix si ne punem pe drum, capitanul nostru la volan, B. in fata langa el, R. pe randul din mijloc, iar C. in spate, intins pe bancheta din spate cu gandul la somn si la confortul lui. Tocmai se lasa noaptea in Denver, orasul drogatilor legali, in care nu ai voie sa fumwzi in baruri decat daca fumezi iarba. Aveam 450 km inainte noastra si de trecut muntii prin cea mai mare regiune de ski a US.

B., care trebuia si promisese c-o sa-l tina de vorba pe S. adoarme instant, sforaind permanent, dar cu pauze lungi, intr-un fel foarte saltaret. Prima oprire la o benzinarie, ocazia pentru C. sa trateze WC-ul cu meniurile din avion si sa se mute langa S. la plecare. WC-urile americane in care nu curge apa de sus, ci se “umfla” de jos pana aproape sa dea pe afara, facand sa danseze excrementele, in functie de consistenta un moment, inainte de a le suge in pantecul lor…

Din nou curbe, tuneluri si paduri … si somn. Trecem prin Aspen, fitosenie de statiune de ski, mai ceva ca Poiana Brasov 🙂 Iarasi curbe, paduri, asfalt mangaiat de lumina farurilor, un stop de pipi in tufis intr-o benzinarie inchisa si iarasi curbe si faruri. Un panou anunta: “Sharp curve”.

C.: “Curve Sony” – funny

S. care culmea, mai era treaz la volan: “Curve Akai”

C.: “Curve Kastan”

S.: “Curve Sanyo”

Curve si iubire … zzzzzzz, S. ramane singur pe ultima suta de KM. El stie cum a gasit la periferia oraselului Grand Junction minunatia de Best Western primitor, cu o receptionera complet derutata cand ne vede fetele si actele si primul pat cald si primitor dupa 32 de ore de la inceputul zilei celei mai lungi. In drum spre cotet ne trece pe langa urechi indemnul lui S.: “Maine la 7 plecam”. Yeah, right!

image

USA Roadtrip 2014 – jurnal pentru participanti si apropiati

Totul a revenit la normal

Povestile au fost putine, intepaturile au dezamagit asteptarile, Copacul a redevenit rutina, am revenit la normal neschimbati, neimpresionati. Oare?

Acesta a fost itinerariul

Apasati PLAY, animatia e marfa! Astept precizari daca traseul nu este exact.

 

 

Continut: 

  1. USA Roadtrip 2014 - jurnal pentru participanti si apropiati
  2. Decizia
  3. Intre timp
  4. Ziua cea mai lunga

6 săptămâni în jurul lumii – Jurnal de Călătorie

Lun 07.10
9:36

Am plecat cu două inimi. Una plină de emoție – nu mă așteptam la asemenea manifestare de emoție din partea Alexandrei: mă ținea în brațe și nu-mi mai dădea drumul aseară: tati, o să-mi fie atât de dor. Și mie!!!
Cealaltă inimă zboară sus, la propriu și figurat.

Mă voi întoarce pe acest aeroport. Peste 5 saptămâni și ceva: pe 16.11. Până atunci, aventură pe 4 continente la Business Class, trăind din geamantan!

20131030-120231.jpg

20131030-120305.jpg

 

Insula – comparatie locatii Grecia

Ultima destinatie:

In ultimii 3 ani am fost in 3 locatii diferite in Grecia:

  1. Vourvourou (http://goo.gl/maps/mnEz) – aici ne-am simtit cel mai bine:
  • Se gaseste cazare la toate standardele (inclusiv hotel de 5 stele)
  • Multe plaje cu nisip foarte frumoase in apropiere
  • De pe plaja se vede foarte frumos Muntele Atos vizavi
  • Mancare buna
  • Destul de turistic si aglomerat
  • Noi am ajuns acolo zburand si Salonic si de acolo cu masina inchiriata (sub 3 ore drive)
  • AICI M-AS INTOARCE (overall cea mai placuta experienta)
  1. Insula Thassos (http://goo.gl/maps/DYr0):
  • Cazare mai modesta, apartamente in vile sau mici hoteluri, maxim 3 stele,
  • Doar 2 plaje cu nisip, la distanta mare una de cealalta,
  • Mancare foarte buna (mainly peste)
  • Multe track-uri prin munti pentru drumetii.
  • Am fost 2 saptmanai, iar eu personal m-am plictrisit dupa 7-8 zile (activitatile posibile nu-s chiar asa variate)
  • Transboradrea cu bacul dureaza in jur de 40 minute si e relativ ieftina.
  • Cam la aceeasi distanta ca Vourvourou de Salonic (incl. Bac)
  • Iarasi destul de turistic, plaja relativ aglomerata (putine plaje cu nisip, multi turisti cu copii)
  • AICI NU M-AS INTOARCE (boring, prea turistica, nimic special)
  1. Insula Samothraki (http://goo.gl/maps/cxUw):
  • Aici nu exista hoteluri, se locuieste „in gazda”
  • Mancarea nu e spectaculoasa, chiar lipsita de variate
  • Plaje doar cu pietre, trebuie incaltaminte speciala. Exista o singura plaja cu nisip, dar izolata la capatul unui drum de 40-50 minute.
  • In schimb este cea mai linistatita dintre cele 3, turisti straini aproape deloc
  • Natura foarte frumoasa, plina de rauri, cascade si posibilitati de drumetie, chiar urcat pe munte,
  • Capitala insulei, orasel pitoresc construit in stanca,
  • Este considerata locatie Hippie, multi tineri in camping, preturi mici si fara turisti straini,
  • Nu e deloc aglomerata,
  • Mai departe decat precedentele, transbordarea cu bacul dureaza 2,5 h si ne-a costat 3 pers.+masina 200 EUR!
  • AICI NU M-AS INTOARCE (plaje foarte proaste, departe)

“cultura” americana

Impresiile despre NY nu s-au clarificat încă, cert este că-s multe și puternice. Voi scrie despre ele, la momentul potrivit. Până atunci vă las cu o mostră de “cultură” americană, evident tendențioasă, dar totuși irezistibilă:

Repet, filmulețul e tendențios, ar putea fi făcut oriunde în lume, cu aceleași rezultate … dar poate n-ar ieși atât de funny. 🙂

În drum spre New York

În 2004 am obținut, prin consulatul din Frankfurt o viză pe 10 ani, cu multiple intrări in Statele Unite, având atunci intenția clară de-a trece – pentru prima oară – oceanul. Țin minte și acum portretele împopoțonate ale lui G. Bush Jr., străjuite de câte doi stălpi cu steag, ponosoiți, amintind de epoca primului nostru cizmar. Țin minte fața perplexă a angajatei de la gișeu, cănd, la întrebarea ei privitoare la scopul vizitei, am răspuns sincer: „din curiozitate“. Oricum, primul meu contact cu oficialitățile americane, a fost, din păcate, de natură să-mi sporească păcătoasa aroganță europeană.

Până astăzi, n-am ajuns în America. De fiecare dată, inclusiv în 2004, când intenționam în mod serios, am găsit de fiecare dată altă destinație mai interesantă, mai plăcută, cultural, istoric și uman: ba Thailanda, Maroc sau Egipt, ba Grecia cu Muntele Athos, sau superba Andaluzie. De fiecare dată, distanța și costurile relativ mari, dar mai ales lunga listă de stereotipuri vizavi de cultura americană, au stat în calea deciziei pentru această destinație:

  • Hamburgeri mari grași cu mult Ketch-up dulce,
  • obezi urâți peste tot,
  • pâine dulce și zahăr în Cola,
  • case de “carton” și chici ordinar a la Las Vegas,
  • „Yurop”, Popcorn, bax-uri uriașe de hârtie igienică,
  • subcultură Pop, rapper-i negri peste tot și foarte multă ignoranță,
  • creiere spălate în masă, cultura risipei cu orice preț, teoria conspirației,
  • bădărănie, etc. etc.

Știam, evident că este mult mai mult decît atăt, totuși acel altceva, nu reușea să mă convingă că trebui neapărat văzut, că este ceva esențial, profund, mișcător. Deși plină de lucruri interesante, America nu reușește să fie interesantă în sine.

Acum, spre sfârșitul lui 2010, ne-am urnit să facem acest pas, cu aceleași idei preconcepute, și același nas pe sus european – unde mai pui, și francofil – dar o curiozitate sănătoasă, deschiși și dornici să ne cufundăm în muzica și vibe-ul marelui oraș, dornici să ne lăsăm impresionați.

De aici de peste Atlantic, totul pare ireal, I’m nervous, presimt izbirea gândurilor și imaginilor abstracte de realitatea vibrantă. Cum mă va transforma acest șoc cultural? Monitoarele ne anunță intrarea în spațiul aerian canadian, nu mai e mult și luminile New York-ului vor apărea sub noi.

A nu fi văzut Big Apple e un fel de virginitate. I’ll be losing it soon. C ya! 🙂

Praga – impresii

Am revăzut Praga de curând, în august, pent

ru câteva zile.

Impresiile au fost neașteptat de puternice, la fel admirația pentru această – pe nedrept neglijată – mare capitală europeană.

Pentru distracție, cultură, berea excelentă și mâncarea sățioasă, aș reveni oricând. Atât în doi, cum am fost de data asta, cât și cu prietenii.

Înșir, după câteva săptămâni de la întoarcere, din impresiile pe care le păstrez:

  • Arhitectura, dominată de stilul baroc este poate cel mai impresionant aspect al orașului.
  • Berea: cea mai bună din lume, cred. 🙂 Pilsner Urquell e marca cea mai răspindită, dar e plin de berării cu bere proprie.
  • Pub-urile sunt foarte multe și variate, destul de ieftine, iar atmosfera e – cum să spun – bucureșteană și brașoveană, în ce au cele două arome mai bun. Prețurile sunt la locul lor, mai mici ca-n București, cred. În general, viața de noapte e foarte intensă, relaxată și diversă și … plină de britanici, atrași de antrenamentul localnicilor la băut. Probabil are și RyanAir-ul un aport.

Continuă să citești Praga – impresii

U2 unlike U2

Concertul de marți, 10.08.2010 din Commerzbank Arena, Frankfurt este al doilea show din turneul U2 360 la care merg. Anul trecut am fost la chiar primul show al turneului în Europa, pe Nou Camp, Barcelona.

De data asta priveam cu oarecare blazare apropierea evenimentului. Dealtfel biletele le-am cumpărat pe E-Bay cu doar căteva zile înainte. La primul concert le cumpărasem – mult mai scump – cu vreo 2 luni inainte.

În ziua concertului s-a schimbat însă totul. N-ar fi trebuit să merg la muncă, oricum n-am reușit decăt să stau pe net, căutând informații despre playlist, vreme, locație, etc. Aflu cu suprindere că se mai găseau bilete la caserie, chiar în ziua concertului, deși Commerzbank Arena este un stadion relativ mic, doar 45.000 de bilete fuseseră în vânzare, față de aproape 90.000 pe Nou Camp.

Frenezia și prețul berii creșteau cu fiecare metru cu care ne apropiam de stadion. În chiar incinta stadionului – unde am ajuns pe la 19:30 – un pahar de bere costa 3,90 € :). Nevoiți fiind, datorită proastei semnalizări, să ocolim jumătate de stadion, ajungem alergând la intrarea indicată pe bilet și coborâm pe gazonul dominat de uriașa scenă, cu deschidere de 360 de grade, de unde și numele turneului:

[videoplayer file=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6209-4/P1020722_1.mp4 image=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6182-2/P1020722_1.JPG /]

Continuă să citești U2 unlike U2