La mare … tavanele au disparut, simti prezenta cerului.
Pe drum, 7 oamnei care se cunosc dar nu se intuiesc, se pregatesc inconstient de multe clipe, unii pentru altii.
Discutii, argumente – pretexte bune pentru schimbul inconstient de plan. Primele tatonari, “esti tatal tipic de fata, autoritar !” – fara a judeca. “Esti orgolioasa !” – aruncam unii in altii cu stereotipuri, sa vedem cum reactionam – ca un dans.
“Vine ploaia !” Sigur ca vine, am avut dreptate. A si venit. Sunt la volan si le explic tuturor ca eu nu prea vad mare lucru cand e uscat si senin, asa ca n-are cum sa fie mult mai rau pe ploaie. A tinut. 🙂
Ce muzica ne place? U2, come on, stim cu totii: e alfa si omega 🙂 Dar de iarba, ce stiti ? Foarte buna, in cativa ani va fi legala. Alte substante ? Nu, sunt periculoase. Stie fiecare pe cineva care a avut de suferit. Eu ma gandesc cu teama la adolescenta lui Ale, alergand spre noi.
Ajungem in Constanta, falnicele vapoare pe picioroange, ca niste pasari ingropate si ancore tatuate marinareste pe umeri de barbati, nu lasa nici o indoiala. Deodata apare ea! E blonda, inalta, imbracata in alb – daca ma gandesc bine avea si niste aripi stravezii pe undeva. Aaa, si e fecioara, cu ganduri murdare, numai pentru mine. Dealtfel, numai eu o vad. Peste cateva secunde, dupa colt, la marginea trotuarului: o prostituata. Pe ea o vad toti. Hm, straniu …
“Ana’ sigur face deja baie !”. “Cum, n-ati ajuns inca ? Ce faza !”. Cealalta masina din grupul nostru are un sofer mai naravas – asa spune legenda – a carui dieta speciala ii da energii nebanuite, de aceea toata lumea se asteapta sa ajunga mereu primul, cel putin cand e la volan.
In curand vom ajunge pe taramul iubirilor fara potrivire si-al leganarii ca-n pantec.