Chiar asa, de ce blog personal ? Cine are nevoie de blogul meu ? Oricine are nevoie sa-mi cunoasca sufletul, la fel cum eu am nevoie sa cunosc sufletul oricui.

Ce este blogul pentru mine ? Fara indoiala, este un surogat de comunicare. Este inlocuitorul anorganic al deschiderii si libertatii in comunicarea cu oamenii de langa noi, pe care nu ne-o mai putem permite in cutumele interactiunii umane de azi. Perversiunea utilizarii acestui mijloc mutant de comunicare este ca alegem sa comunicam cu persoane imaginare, idealizate, care “ne inteleg”, sau altfel spus, in loc sa comunicam liber si deschis cu ceilalti, sau sa depunem umili efortul de a ne face intelesi, alegem sa aratam interiorul nostru unor “virtuali”, construiti din bit-ii si byte-ii imaginatiei noastre.

Iar apoi ne culcam multumiti, convinsi fiind ca am transmis.

Pacatul este ca noi nu cream o punte reala cu acei oameni ci cu portretele robot din imaginatia noastra, in timp ce oamenii continua sa fie singuri si noi continuam sa ne imbatam cu propriile emanatii.

Si atunci totusi, de ce ?

Blog-urile nu sunt altceva decat marturii sofisticate ale singuratatii noastre, ale privarii noastre dureroase de apropiere umana, in aceasta consta romantismul si frumusetea lor. Asemenea unor “Message in a bottle”, ele sunt marturia naufragiului nostru pe propria insula pustie.

In acelasi timp sunt un bun exercitiu de confruntare cu propria poveste. Sunt putini acei oameni care si-au cunoscut atat de bine barierele dintre suflet si constiinta, dintre constient si inconstient incat sa-si perceapa launtrul, sa-si auda chemarile si nazuintele fara distorsiuni. Pentru acestia formularea este un exercitiu excelent, cu conditia sa-si exprime toata fiinta, nu doar, sau nu in primul rand gandurile.

Deci, plimbati-va desculti pe plaja de nisip de la malul vietii, cititi mesajele din sticla si patrundeti printre randuri in intimitatea celuilalt.