Am fost profund impresionat de aceste versuri cântate de Cesaria Evora însuflețite de toate impresiile și sentimentele recente din Cabo Verde.
Vrând să le înțeleg și să le redau prin prisma propriilor trăiri, a rezultat următoarea adaptare.
| Tiempo y silencio | |
|---|---|
| Original | Română |
|
Una casa en el cielo |
O casă în ceruri |
… din zecile de amintiri depanate in jurul Marocului copilariei noastre:
Dragă Ion,
Am aşteptat in fiecare zi cu sufletul la gura urmarea povestirii dumneavoastră. Mulțumesc pentru împărtășirea sinceră a frumoaselor amintiri din acel acasă exotic și acea extraordinară aventură care a fost Marocul pentru mii de români în anii ‘80.
Cum ați observat în final, Marocul copilăriei, pentru noi, al tinereții pentru părinții noștri, a fost o experienţă determinantă, care – sunt convins – ne-a schimbat viețile într-o bună măsură. Evident, experienţa a fost mult amplificată de antiteza cu lagărul de acasă. Marocul profesorilor, inginerilor și medicilor români a fost – cred – și un fenomen-experiment social: comuniatatea românilor era formată aproape exlusiv din intelectuali.
Cel mai important efect l-a avut însă vibrația umană extrem de puternică a marocanilor. Am redescoperit-o – revenind în Maroc – ca pe o coardă aparte a sufletului meu, care doar acolo vibrează.
Într-adevăr merită scris despre această experienţă, pentru mulți dintre noi, “copiii”, echivalentă ca bogâție și profunzime cu Humuleștiul lui Nică. Acest vis îl am și eu. Ar fi minunat de așternut pe hârtie cele 2 perspective: a copiilor și a tinerilor.
Cu bucurie în suflet,
Ciprian
P.S. Cu permisiunea dumneavoastră voi aduna capitolele într-un articol separat:
Pregatirea pentru Maroc,
Primul an in MarocDe la inceput, as vrea sa precizez urmatoarele:
E mult de-atunci. Deci ce voi spune sunt amintiri inca vii.
Marocul pentru mine, ce am trait in Romania comunista, a insemnat botezul: aerian, si de frontiera noua, si nu numai.In 1973 se pleca pentru prima data in Maroc. S-a aflat cumva pe sest, cum ziceam atunci in argou. Nestiutor fiind de limba franceza, am ratat primul an. Cand au plecat foarte putini profesori. Sa zicem un esantion experimental. Sub 100, in orice caz.
Cu emotie regasesc oameni care au trait cu familiile lor in Maroc in anii ’80. In acea perioada statul roman trimitea in Maroc in principal profesori de liceu care cunosteau limba franceza. Erau insa si ingineri, sau alte profesii. Aproape in fiecare oras marocan se formase o comunitate mica de romani. Noi am locuit 18 luni in Tiznit, la 60 de km sud de Agadir.
Ne leaga ceva: pentru toti Marocul a ramas un important reper emotional.
Dupa 24 de ani m-am reintors in Maroc prima oara in 2005. De atunci am revenit de 5 ori, am batut marocul de la Merzuga, in desert la granita cu Algeria pana in nord, Fez, Meknes, Kenitra, Tanger.
Voi descrie aici periplul geografic, dar mai ales sufletesc al redescoperirii Marocului si al Povestilor din Copilarie din case albe sau rosii, rezonand la cantarea muezinului.
Pana ce povestea mea va fi gata de publicat, las acest articol sa fie modelat de sirul atat de viu al comentariilor :
Jurnal de calatorie:
Continuă să citești Finally … leaving on Sunday
