Marocul copilariei noastre

Cu emotie regasesc oameni care au trait cu familiile lor in Maroc in anii ’80. In acea perioada statul roman trimitea in Maroc in principal profesori de liceu care cunosteau limba franceza. Erau insa si ingineri, sau alte profesii. Aproape in fiecare oras marocan se formase o comunitate mica de romani. Noi am locuit 18 luni in Tiznit, la 60 de km sud de Agadir.

Ne leaga ceva: pentru toti Marocul a ramas un important reper emotional.

Dupa 24 de ani m-am reintors in Maroc prima oara in 2005. De atunci am revenit de 5 ori, am batut marocul de la Merzuga, in desert la granita cu Algeria pana in nord, Fez, Meknes, Kenitra, Tanger.

Voi descrie aici periplul geografic, dar mai ales sufletesc al redescoperirii Marocului si al Povestilor din Copilarie din case albe sau rosii, rezonand la cantarea muezinului.

Pana ce povestea mea va fi gata de publicat, las acest articol sa fie modelat de sirul atat de viu al comentariilor :

 Prin Ouarzazate am trecut in Octombrie 2006 pe drumul de intoarcere de la Merzouga si dunele Erg Chabi. Am ajuns seara, dupa multi kilometrii, cu o singura dorinta: sa punem capu-n perna. Am mancat repede la un restaurant traditional in centru – era parca intr-un fel de turn. Inainte de culcare ne-am mai asezat putin – baietii – mai intr-o parte sa tragem o gura de whiskey dintr-o sticluta bine camuflata. Eram in Ramadan!

Piata centrala Ouarzazate
Piata centrala Ouarzazate

 

 

In scurtul timp petrecut mi-a lasat impresia unui oras suprinzator de linistit – desi in Ramadan serile sunt destul de agitate – cu bulevarde parca putin prea largi pentru aglomeratia de acolo …

 

 

In drum spre Ouarzazate am facut un detour de jumatate de zi prin spre “Gorges du Dades”. Peisaj semi-lunar, presarat de impresionante Kasbah, parca tot una cu varfurile stancoase din care sunt sculptate ca o singura forma complexa:

2269644060100965516RFiATC_fs 2599733310100965516HvNgxX_fs
 

138 de comentarii la „Marocul copilariei noastre”

  1. Si as mai adaugă ceva: multumirea cu ceea ce este, căci nu pe prea-plinul nostru de dezamagire – densa de-o tai cu cuțitul – se poate cladi ceva sănătos.

    Când ne vom scula cu pieptul gol dimineaţa,
    o galeata in cap din fundul fantanii,
    scutura-vom din par amintirile-amare
    Si cu chef vom porni cu capu-‘nainte.

    Atunci vom ştii cu toții din ochi,
    Ca am ieşit din vis si e vremea noastră.

  2. …Cu siguranta ca finantarea se facea pe fonduri structurale. In acest moment s-au oprit finantarile pe structurale, asteptam UNDA VERDE pentru ca mai avem cateva cereri de finantare aprobate. Dar inca se mai implementeaza proiecte cu finantare nerambursabila pe transfrontaliere, pe relatia RO-Bulgaria si pe formare profesionala. P.S. Voi incerca sa ne tutuim…am aproape 43 de ani, un baiat care azi implineste 18 ani.

  3. …Sa va spun care a fost primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns acasa in primul an dupa 9 luni de Maroc? M-am aruncat in iarba care crescuse haotic de la poarta pana la scara casei si-atunci am simtit mirosul de verde crud, de pamant reavan pe care l-am ravnit mereu in Ouarzazatte, unde nu avusesem decat nisipul rosu si furtunile de nisip… Acum mi-e dor de acel nisip rosu si de teul cu care spalam prin curte(stiti curtile acelea pardosite cu gresie…)la Ouarzazatte , la Fquih-Ben-Sallah si Khouribga.

  4. O zi fericită vă doresc și La Mulți Ani! Eu am 35 de ani, iar fetița noastră 2 și jumătate. Este o isteață și o zvâpâiată!
    Ce s-a întâmplat cu planurile despre care vorbeam mai de mult de a revedea Marocul? Eu am reușit să o duc pe mama mea în Agadir și Marrakech anul acesta și regăsirea acelor locuri și oameni a făcut-o la fel de fericită ca pe mine când am revenit prima oară. Iar anul acesta am mai fost o dată, cu niște prieteni în Fez, oraș important pe care l-am văzut pentru prima oară.
    Stiu ca regăsirea ar fi frumoasă si pentru tine/voi, si n-ar trebui ratata aceasta experienţa.
    Imi cer scuze dacă-s pisalog 🙂

  5. …Nici vorba sa fiti pisalog… Anul acesta am rupt doar 5 zile de concediu,(si doar o zi n-am fost sunata de la birou…) nu-mi ajungeau pentru Maroc… Sper ca la anul sa nu-l mai ratez…Nici anul trecut nu am avut mai multe libere…Muncim ca descreieratii si uite ca trece timpul pe langa noi…

  6. Sa va traiasca micuta printesa, asemeni si sotia si sa va bucurati de ele si de fericirea de a le avea aproape mereu!

  7. Multumesc pentru urari…Sunt la birou si nu prea pot sa-mi adun gandurile spre …domeniul personal! Danut, fiul meu, este in ultimul an la Colegiul Carol I din Craiova, dar, dupa parerea mea si-a profilor nu-si valorifica potentialul la maxim. Tinerii din ziua de azi nu ne mai seamana…sunt mult mai isteti, dar si mai …lenesi! Sper sa se realizeze in viata…sa-si dea seama ca au la dispozitie mult mai multe decat au avut parintii lor si nu li se cere decat sa invete!

  8. Multumesc pentru urari. Le-ati vazut pozele? Inca o data, multa sanatate, indrazneala si noroc fiului dvs.
    Si dvs. va doresc sa nu va uitati visul (de a revedea Marocul), iar eu promit sa va mai bat la cap din cand in cand.
    🙂

  9. Mi-as dori sa merg in Maroc impreuna cu toata familia, inclusiv sora mea, care si ea, asemeni mie, are un program destul de incarcat…Este medic chirurg la Spitalul Municipal de aici, profeseaza cu succes si “este casatorita “cu meseria asta. Familia ei suntem noi, deci n-as concepe sa revad Marocul fara ea. As vrea sa mergem cu masina sa revad si Europa. Ea a mai iesit in acest rastimp in Belgia si Olanda, Grecia. Eu… doar acum 9 ani, intr-un concediu prin Grecia.

  10. Da Luminita, asa e. Acolo am petrecut unii o parte din tinerete, altii o parte din copilarie. Iti trebuie o mare doza de insensibilitate, parafrazandu-l pe Cioran, ca sa rezisti frumsetilor locurilor in care ti-ai petrecut o parte din viata ta.

    Da. E normal sa fi ramas si cateva amintiri, care au prins radacini in sufletul nostru, subtiri ca firisoarele de nisip rosu pe care le maturam dupa furtuna de pe balcon, sau de pe terasa.

    De Tara de origine suntem legati insa prin niste radacini invizibile, dar puternice,si adanci, care-si trag seva din mosii si stramosii nostri. Acolo, in Tara de origine fiecare coltisor, fiecare fir de iarba iti sunt prieteni. Fiecare floare miroase altfel, fiecare pasare, parca, iti canta pe limba ta.

    “Am revenit, intr-o vacanta (in martie 2004), pentru catva timp in” Tara unde am locuit candva”. In Tara unde m-am nascut si am crescut, unde am copilarit si am visat, unde m-am format profesional si unde am muncit pana la pensie. Unde am avut si bucurii si necazuri, pe care, necazuri, nu le-as fi avut daca, cred eu acum, dupa 30 de ani, ascultam de Radu din Obor, care mi-a propus atunci sa raman in Franta, la Paris , el ingrijandu-se de cele necesare. Si am venit in Tara cu copii frumosi si inteligenti, cu oameni harnici si supusi . Cu frumuseti naturale inegalabile, am putea spune, cu exagerarea pe care o face fiecare atunci cand vorbeste despre Tara lui. Caci frumuseti naturale exista, nu-i asa, peste tot, in toata lumea.
    Aceasta este Romania mea de care nu ma voi desparti niciodata in sufletul meu.(Fragment dintr-un articol al meu, intitulat “Doua Romanii”).

    Ion

  11. Am citit ” Coconul de Mate-Fizica Nr.1″. E adevarat cu oarecare intarziere, dar cu mare placere. Foarte frumos scris. Mi-au placut si comentariile. In special acela in care cineva spune cum ca acea perioada de liceu are o forta nebanuit de mare asupra colegilor de promotie, incat raman parca uniti pe viata.

    Asa e. Eu am participat in 1959, ca absolvent a 11 clase, prima promotie cu 11 clase, la Reuniunea Promotiei 1899, al lui Gogu Constantinescu. Aflandu-se la Londra le-a trimis colegilor o scrisoare. La care colegul lui, medicul emerit Iancu jianu ii raspunde asa: Gogule, multe inventii ai facut. Mai fa una. Fa o masina de oprit Timpul! La care fac si eu aluzie in final povestii mele.

    Anul acesta trebuia sa particip la Reuniunea Promotiei mele de 50 de ani de la absolvire.
    Un mare necaz insa, despre care nu pot sa vorbesc acum, si aici, m-a oprit sa nu ma duc.
    Desi ma pregatisem cu urmatoarea poveste in versuri:
    REUNIUNE 2009

    Niste taste jucause, pe sub degete saltand,
    Innegresc albul cu semne in cuvinte s-adunand
    Amintiri de-odinioara despre vremi demult apuse,
    Asteptand la rand in minte, decat doar sa fie spuse.

    Iata cum era pe-atunci:
    Munceam de ca(d)adeam pe branci.
    Profesorii aveau constiinta,
    Elevii isi dadeau silinta.
    Profesori cu autoritate,
    Cu multa stiinta de carte.

    Asteptand sa mergi acasa,
    Era liniste in clasa.
    Nu intrai asa in vorba,
    Numai sa te bagi in ciorba.

    Invatam de dupa masa,
    La subsol, sala de clasa.
    Cand asa cu capul gol,
    Alergand prin demisol,
    Cornel, zis si Cartabos,
    Striga din fire ca scos,
    Intrand pe usa in goana:

    Sa..sa.. se, vvii…ne Dadamimi…geageana!
    (6, vine Damigeana!)

    Pan’sa termine de spus,
    Profu-l ridica pe sus.
    O ureche i se rupse,
    Un pic de sange se scurse,
    Cartabosu planse, planse.

    -Cand eram mai tinerei,
    Nalti, frumosi si subtirei,
    Purtam un raglan pe noi,
    Forma aveam ca de butoi.

    De-aici mi se trase-un nume,
    Far-o legatura anume.
    Nici nu beau, nu sunt chefliu,
    Merg pe drum, la ore viu,
    La nimeni calea nu tiu…

    Ridicand un pic o geana,
    De se umfla Damigeana….
    Nu stiu ce mai fu apoi,
    Ca facuseram pe noi.

    Asta fu cu nea Ionica,
    Proful nostru de fizica.
    Se facea rosu ca sfecla,
    Cand isi auzea porecla.

    Asta fuse printr-a opta.

    Mai tarziu….

    Intr-a zecea Zobie,
    Ne preda Istorie.
    Aveam o frica de-ascultat,
    Ca de cosmaruri nici acuma n-am scapat.
    -Drobe! Tipand la el:Deschide fereastra!
    -De ce, domne, sa fac asta?
    E prea sus, suntem la doi,
    Pana jos, se face joi.
    Cum? Nu pot sa ma arunc.
    Sutem la doi,am zis. E prea adanc.

    Roti cremonul, si-o deschise,
    Proful din privire pe ferestra il impinse.
    – Gaura in cer? Nu pot sa fac,
    Iara sub fereastra creste in copac,
    (O gaura de la o promotie mai veche avea capac)
    Asa ca puneti-mi doi, ca-i tot un drac,
    Si pe parintii mei, vad eu cum sa-i impac.

    Odata…usa clasei s-a blocat,
    Intrand pe usa, Buldur, latinul, a tipat:
    “Un minut din viata mi-ati mancat!”
    Grabit, 7 insi la tabla-a scos la ascultat.

    Radeam de ne-apuca strechea
    Cand recita Nichipercea
    Din Beniuc, pe Melita:
    “Melita, melita,
    Toata ziua, toata noaptea,
    Melita, melita…..”

    Pe cand, Dogaru de latina si roamna,
    Zicea,strangandu-te de ceafa-n mana:
    “Si ma-sa biata…,
    Iar tu continuai:
    …cum se zbatea si se izbea sa sara-n groapa…
    Mi l-au inchis pe veci.
    Asa mi-a fost si mie scris,
    Sa ma destept plangand din vis,
    Din lumea mea”
    De nu, simteai durerea-o saptamana…

    Nea Mitica la chimie
    Ne vorbea de tavarie…
    Tava i-a zis nea Ilie

    In clasele de absolvire,
    Serifu ne lua-n primire
    Profesor, prieten si parinte,
    Asa era un diriginte.

    La ora de dirigentie,
    Faceam si sexologie.
    -Nu orice caine,ma! Numa’cel de rasa
    Nu se iubeste cu fetele din casa.
    Se duce la una cat mai departe,
    Mirosul disparand in spatiul ce-i desparte.

    Ne spunea si bancuri… Ala cu baba,
    Ce nu voia sa traverseze strada.
    Radeam ca ni-l spunea prea des,
    Cand n-avea altul mai ales.

    Iar cand se nascu Raducu,
    Ce se mai mandri tatucu!
    3 ore-n sir ne povesti,
    Iar, la sfarsit, cand se trezi,
    Ciuti! Gica! Scrieti teorema,
    Si de la pagina nr. rezolvati problema..

    Povestile ce vi le-am spus,
    Se sting in anii ce s-au dus.
    50 de ani! Trecura cum?
    In ’59, eram copii, ca voi acum.
    Plini de sperante si de vise,
    Acum, cu tamplele deja, demult, ninse.
    Si-n anii care vor veni,
    Noi tot mai batrani vom fi,
    Mai mult vom imbatrani…
    Mereu vom imbatrani,
    Noi Timpul nu-l putem opri.

    Caci Timpul nici Gogu nu-l putu opri.

    Cotoi Ion, absolvent al Colegiului Popular “Nicole Balcescu”,clasa 11E,
    Craiova

  12. Stimate Domnule Cotoi, sunteti pentru noi, cei care ne consideram generatia a II-a un exemplu de gandire si viata! Dupa cum spuneam, niciodata nu e prea tarziu sa reveniti macar in vizita aici unde, negresit va asteapta locurile natale,prietenii, cunoscutii si “necunoscutii” (eu fac parte din ultima categorie). Indiferent ce necaz v-a impiedicat sa ajungeti in vara asta la noi, eu stiu ca ” si maine mai este o zi…” si mai stiu ca daca simtiti asa cum scrieti, apartineti pamantului asta, cu tot ce are el,si bune si…rele, pamantul de care ne este dor si amintirea caruia ne stoarce lacrimi… Fostul Colegiu Popular Nicolae Balcescu se numeste acum Colegiul National Carol I. Fiul meu este elev in ultimul an la aceasta institutie…dar sa stiti ca nu se mai invata asa cum se invata odata…desi traditia este dusa mai departe de cativa olimpici. Eu si sora mea am facut liceul la tara, in com Balcesti-Valcea, dar asta nu ne-a impiedicat sa intram in randul orasenilor, unde am studiat mai departe si unde ne-am facut si un rost. Astept sa ne mai scrieti, sunteti asemeni lui Ion Barbu -matematician, narator si poet! Sanatate multa si putere de munca si creatie! Luminati-i si aratati-le valorile si celor care inca traiesc pentru nonvaloare, aratati-le lumina!

  13. Multumesc pentru raspuns si pentru vorbele frumose. Ma simt un pic jenat pentru comparatia pe care ai facut-o. E prea mult. Si n-o merit. Nu o spun din exces de modestie, dar asta e realitatea.

    De la Balcesti am cunoscut la Craiova pe fratii
    Dinca. Dinca Ionel, profesor si inspector de limba si literatura romana. Un om deosebit.

    Mai mult insa, la Lapusata, sotia mea are o sora.
    Anisoara si Ion au cinci copii. Patru fete si un baiat. De toata frumusetea aceasta familie. Toti au invatat carte. Sunt plecati toti de acasa. Nu i-am vazut de ani de zile.
    Dar ii pastrez in memorie ca pe ceva scump si sfant. Acesti oameni sunt intr-adevar CINEVA.

    In Craiova, am lucrat la cele 4 mari licee:
    Elena Cuza, Fratii Buzesti, N. Titulescu, si Carol. In ultimii ani, inainte de pensie, am lucrat la CNCI. Numele de acum, al Liceului, se datoreste si mie. Am facut parte din Grupul de Initiativa.
    L-am primit pe Rege. Am poze cu EL si cu Regina.

    Sunt convins ca si copiii de azi vor intelege ca viata nu e asa de simpla pe cat pare. Si ca o vor lua in serios la momentul oportun.
    Tatal meu, Dumnezeu sa-l ierte, n-a facut scoala. dar stia multe. Spunea el, atunci cand traia, ca “nevoia” l-a invatat multe. Aceasta, “nevoia”, tinea loc si de scola si de invatotor. Copiii de azi au scoala. Ei vor bir
    ui, vor invinge mai usor greutatile vietii.
    Care nu e deloc usoara.

    Mult succes baitului la scoala, la bacalaureat, si la facultate. Si parintilor lui sanatate si putere de munca.
    Cu prietenie,
    Ion

  14. Va multumesc inca o data pentru sinceritate si deschidere, Domnule Cotoi. Dascalul din dvs., staruinta in credinta in Bine si simțirea profunda pentru Tara noastră – draga de ea – îmi aduc toate aminte de Tata, care n-a apucat sa se pensioneze ca profesor de fizica/chimie – Dumnezeu sa-l ierte. In ’93 avea doar 50 de ani si tocmai îşi facuse actele sa plece din nou sa predea … in Maroc.
    In 2003, când am ajuns din nou in Tiznit, m-am plimbat si in zona liceului unde predase tata. Din întâmplare mi-a ieşit in cale un administrator, angajat al liceului, mai in vârsta care, îşi aducea aminte perfect de profesorii romani care predasera acolo. In acel oraşel minuscul noi, romanii aveam porecle. Profesorul de matematica, Ion Calugaru pe numele lui era “Le Haut”, iar tatălui meu i se spunea “Tubib”, datorită mamei, care era medic la Clinica din oraş. Administratorul meu îşi mai aducea aminte de câteva din porecle si mi-a povestit cât de celebre ramasesera in liceu plansele prezentate de profesorii romani.
    Va daţi seama ca am plecat cu nodul in gât de la acea întâlnire, aranjată fără îndoială. I-am mulţumit cu lacrimi in ochi Domnului pentru acest minunat cadou.
    In fata casei unde am locuit se afla un câmp roşu de nisip, presarat cu nişte gauri rotunde si uscate de vreo 20 cm adâncime. Copil fiind nu intelegeam rostul acelor gauri dari mă temeam mereu de scorpioni sau de scarbosii cafari negri zburatori, care s-ar fi putut ascunde inauntru.
    Acum, in locul acela era un parc, plin de havuzuri si de umbra a zeci de copaci maturi. Atunci am înţeles rostul acelor gauri sterpe in pământ si … puterea vietii, a iubirii de fapt.
    Trecusera 25 de ani.

  15. La Multi Ani!
    Celui care a implinit frumoasa varsta de 18 ani.
    De acum e matur.
    Multa sanatate si lui si parintilor lui.
    Succes in viata si la invatatura.
    Ion

  16. Luminita,
    Eu ii urez fiului tau,tanarului care, de-acum, este matur:
    La Multi Ani!
    Multa sanatate, succes in viata, si la invatatura!

    Sanatate, bucurii, si impliniri parintilor lui.
    Sa fiti cu totii fericiti!
    Ion

  17. Luminita,
    Eu ii urez fiului tau, care, de acum e matur, un sincer
    La Multi Ani!
    Multa sanatate, succes in viata, si la invatatura!

    Sanatate, bucurii, si impliniri parintilor lui.
    Sa fiti cu totii fericiti!
    Ion

  18. Imi mpare rau sa aflu ca tatal dvs. a plecat asa de tanar. Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l aiba in paza!
    Iar dvs., d-le Cioiulescu, tinerei dvs. familii, mamei dvs., va doresc multa sanatate, putere de munca, si sa fiti fericiti cu totii impreuna.

    Eu, desi sunt cu doi ani mai in varsta decat tatal dvs., nu am inca nepoti. Fiul meu are 40 de ani. A invatat mult, si a amanat prea mult aceasta calitate de “parinte”.

    In vara trecuta, m-am si gandit la asta, si am scris ceva in acest sens. Iata cum

    De ce plangi tu, batrane?

    -M-am nascut si-am fost crescut cum se cuvine,
    Toata viata am muncit cinstit ca sa-mi castig o paine.

    -Si-acum, acum, de ce plangi tu, batrane?

    -La randu-mi am copil/i, pe care l(i)-am crescut si educat bine,
    Cum sa traiasca si sa-nvete, si cum sa stie de teama si rusine.

    -Si-atunci, atunci, de ce te plangi, batrane?

    -Copiii lui/lor, nepotii mei, i-as fi crescut la fel ca mine.
    Neavand insa, va dau un sfat, va zic o-ntelepciune:

    Nu lasati timpul sa treaca fara sa-i dati viata!
    De-aceea plang, copile!
    Caci eu, desi ar cam fi timpul, n-am cui sa trec povata.
    ………………………………………….. …………………
    Batranii fara nepoti, “traiesc” putin…..
    Iar, cei fara copii, de doua ori mai putin.

    Ion

  19. Multumesc pentru urari! Trag nadejde sa ajunga si baiatul meu om intre oameni, sa inteleaga ca noi am avut si avem grija sa nu-i lipseasca nimic, doar ca el sa invete. Sanatate multa intregii familii ! In ceea ce-l priveste pe fiul dumneavoastra, nu fiti ingrijorat…inca nu a aparut cea care-i este sortita! Asa pot spune si despre sora mea…are 41 de ani si-si dedica tot timpul profesiei, fiul meu si unui pisoi la care tine ca la ochii din cap.

  20. …Mi-aduc aminte de d-l Ion Dinca din pozele facute de ai mei cu o promotie de elevi din primii lor ani de invatamant! Acolo d-l Dinca era directorul Liceului Balcesti. Acum se numeste Liceul Petrache Poenaru din Balcesti. La fel ca si domnia voastra, au avut numai cuvinte de lauda despre dansul. Dar am mai retinut ca nu mai este printre noi demult…Trebuie sa-l stiti insa pe d-l Alexandru Dinca, fost decan la Facultatea de Matematica din Craiova, l-am vazut si anul acesta-n Universitate, inca nu s-a pensionat. Este originar tot din Balcesti, ca multi altii.

  21. Abia acum am inteles de ce nu faceati vorbire decat despre mama dv…Nu vreau sa ma gandesc cat de greu se trece peste ceea ce s-a intamplat cu tatal dv. Asta este viata, mai devreme sau mai tarziu sufletul nostru ajunge acolo, sus, iar trupul redevine tarana, tarana din care ne-am si plamadit mai demult…Important este sa fim impacati cu noi insine si sa acceptam ca ceea ce se va intampla la un moment dat este normal, biologic! Eu , recunosc cu rusine ca nu-s inca impacata…!Si ma revolta ideea ca odata si-odata nu voi mai fi…

  22. DA. DE LA 1 LA 57 , PAREREA MEA ; ,, BUN PENTRU TIPAR ”! AR IESI O CARTE CU,,AMINTIRI”FOARTE INTERESANTA .

  23. Buna ziua!

    Eu ma tot gandesc la viata pe care am dus-o cand eram copil, la tara.
    Iata ce am scris azi, din aceste amintiri, care ma urmaresc tot timpul, oriunde as fi.
    Multa sanatate tuturor, si sa auzim de bine!
    Ion Cotoi, Massapequa , NY

    MASA de SEARA

    undeva, candva, la tara,
    intr-o bucatarie mica, zisa de vara,
    cu pamant pe jos, cu vatra, cu tsast, cu lavita, polata, o copaie*,
    lam(b)pa cu gaz, cu foc de vreascuri, de cotoleni, sau de paie.

    Ne asezam cu totii in jurul mesei, cu calm in suflet, si-n priviri,
    In timp ce tatal meu, Tatalui Nostru-i aducea calde si pioase multumiri.
    Eram sapte : batranu, taicu, maica, trei frati cu mine, si o surioara,
    La o masuta scunda, din lemn, cu trei picioare, de forma circulara.

    Pe scaunele mici, din lemn, noi, baietii, batranu si cu taicu stateam barbateste,
    Pe o blana cat fata scaunului pusa pe jos, maica si cu surioara stateau greceste.
    Tuciul pus pe pirost(r)ii inca pe foc cu mamaliga clocotinda,
    Noi asteptam cu ochii mari, si inghiteam in sec, cu pofta tot crescanda.

    O mana de malai galben, maica mai puse-n tuci, cu mestecaul rasucind-o
    O rasturna pe-un fund de lemn, zis de mamliga. Mare, galbena si aburinda !
    In tuci, maica puse laptele de capra proaspat muls, si-apoi la foc pe pirostii,
    Intre timp, noi mancam ceva cu mamaliga calda, ca pentru felu’ intai.

    Cand laptele dadu-n clocot si fu gata fiert, o stra(i)china mare, la mijloc,
    Pe masa fu pusa. Si lingurile incepra s-alerge si sa cante :trosc, boc.
    Inchipuiti-va, noi, toti, cu lingurile catre straichina, apoi cu ele pline cu lapte,
    De cateva ori facand acest traseu, daca il inmultim cu sapte,
    In putine clipe nu mai era nimic. Si straichina, si tuciul erau desarte !

    Mancam repede, de foame. Si ne sculam de la masa cam umflati.
    Pe rand: intai cei batrani, apoi copiii. Cu totii crezand ca suntem saturati.
    Nu inainte insa ca tatal meu, Tatalui Nostru sa-I multumeasca inc-odata,
    C-a mai trecut o zi, s-o asteptam pe cealalta sa vina. Ca si altadata.
    Mergeam apoi cu totii in odaie. Sa ne culcam, si sa visam ca ne vom trezi bogati !

    Cand tatal meu, Tatalui Nostru ii cerea , din nou, iertare ,
    Ca de obicei, in fiecare seara. Inainte de culcare.
    Cu Tatal Nostru incepea si Ziua urmatoare.

    *copaie=postava, postavita, la noi, in Oltenia

    Cu prietenie,
    Ion Cotoi
    Scris azi, 18 oct.2009

  24. Abia acum vad mesajul de raspuns la mesajul meu in care vorbeam de D-l Dinca.Nu stiu de ce nu apar noile mesaje la sfarsitul paginii?!

    D-l Ionel Dinca mai avea un frate tot de romana. Imi pare rau sa aud ca a disparut. Fata lui, o frumoasa, a murit la nasterea copilului ei.

    Pe D-l Alexandru Dinca, de la fac. de mat. din Craiova, il cunosc foarte bine. Sotia Domniei Sale mi-a fost colega la L.”N.Titulescu”, al carui ultim director inainte de revolutie am fost. D-na Dinca a murit demult. Dumnezeu s-o ierte! Domnul e un om deosebit.

    Sanatate multa intregii familii!
    Ion

  25. Asa e Luminita. Dar parintii se grabesc. Stiu ei de ce. Toate lucrurile bune trebuie facute la timpul lor.
    Dar, cum bine zice o vorba inteleapta, fiecare cu soarta lui. Din calea ei nu te poti da la o parte.

    Dumnezeu sa ne ajute si sa fie bun cu noi!
    Multa sanatate intregii familii!
    Ion

  26. Asa este. E impresionant cate amintiri s-au adunat aici. Cand voi avea timp le voi structura si publica online si -de ce nu? – pe hartie. Multumesc Luminitei si lui Ion pentru deschiderea lor.

  27. Asa cum v-am mai spus eu nu sunt nici poet, nici scriitor. Dar, in anumite situatii, care ma impresioneaza, nu ma pot abtine sa nu scriu cateva randuri. Iata ce am scris, cu un an in urma, dupa ce am dat curs unei invitatii de Thanksgiving, unde erau oaspeti de toate varstele:

    PRIVITI!

    Priviti un copil razand,
    Priviti un tanar cantand,
    Sau, cu mana pe frunte,un batran tacand…

    Priviti un copil se jucand,
    Priviti un tanar dansand,
    Sau,in baston, un batran mergand…

    Priviti un copil plangand,
    Priviti un tanar lacrimand,
    Sau, privind spre cer,un batran oftand…..
    (Sau, cu fata spre cer,un batran se rugand)

    Un copil e Soarele rasare,
    Tinerii sunt Valuri pe mare,
    Iar un batran e un Apus in zare…

    Nu te mai saturi privind!…
    La randu-ti, dar pe rand,
    unul din cei trei TU fiind..

    Love to you all!
    Ion

  28. Buna dimineata!
    Ce mai faceti?

    RAULE,

    Te-ai nascut in munti, pe culmi,
    La cumpana dintre lumi.
    De-atunci alergi intre maluri,
    Printre munti, si printre dealuri,

    Raule, ce curgi in valuri ?

    Pe alocuri, ocolesti,
    In campii, te domolesti ;
    Negrabit, ajungi la Mare
    Ducand apa Mamei tale,

    Raule, ce curgi agale!

    Iar, cand albia ti-e goala,
    Mama ta din cer o spala ;
    Iti trimite nori de lacrimi,
    Umple rauri, umple lacuri,

    Raule, ce curgi de veacuri !

    Sara cand rasare Luna,
    Susurand, ne canti intr-una :
    Cand a dor, si cand a jale,
    Astea-s cantecele tale,

    Raule, ce curgi la vale !

    Ion
    5 nov.2009

    Cu drag,
    O zi buna!
    Ion

  29. Am fost plecat in concediu cu fetele mele, n-am mai trecu “pe aici”.
    Multumesc pentru versuri, mi-au plăcut. Mă întreb cu reuşiţi sa rămâneți liric într-un mediu prozaic, in exil.
    Mie îmi e din ce in ce mai greu.

  30. Eu sunt mai departe “de acasa”. Acest acasa ne lipseste mult aici. Desi lumea e destul de buna aici. Si intelegatoare. Cu toate relele care se aud si se intampla si pe aici. Noi stam undeva la 80km de New York in Long Island, la 30 min. de Ocean. Totul e parc si verdeata aici.

    Multumesc pentru mesaj si vorba buna.Asa sunt eu un “liric tomnatic”. Si asta poate sa ascunda totusi ceva…care….

    Iata inca una:

    Teiule,

    Te-au sadit bunicii mei,
    Cand erau copii ca noi,
    S-acum crestem, vrei-nu-vrei,
    Impreuna amandoi,

    Teiule, cu flori de tei!

    Te privesc seara de seara,
    Cum stai singurel afara,
    De-i cu nori, de e senina,
    Tu dormi noaptea in gradina,

    Teiule, cu frunza plina !

    Cand eram mica de-o schioapa,
    Stateam la umbra, pe-o banca,
    Bunicu-mi spunea in soapta ,
    Basme cu… a fot odata,

    Teiule, frunza zimtatata,
    Si cu floarea aromata !

    Si, cand ma facui mai mare,
    Sa-ti aduc aminte, oare ?
    Iti scriam lettres d’amour,
    Te iubesc, ma crezi, iti jur,

    Teiule, je t’aime toujours !

    Imi puneam o floar-n par,
    Flori de tei, sau flori de mar,
    Cu miros imbietor,
    -Uite mandra in pridvor !-

    Teiule, mi-e dor de dor !

    Seara cand priveam la astri,
    Fat-Frumos cu ochi albastri,
    Cobora prin frunza deasa,
    Ore-n sir fugeam din casa,

    Teiule, coroana deasa!

    Iarta-ma pentru tradare,
    Asta nu-i decat visare,
    Teiule, cu frunza mare,
    In forma de tilioare !

    ……………………………..
    Oare, voi trai vreodata,
    Clipele de altadata ?
    Cand seara ne plimbam pe-alei,
    Din ochi iti scaparau scantei,

    Noi doi , si parfumul florilor de tei !

    Ion

    ps:Am scris aceste versuri ca un comentariu de raspuns la o frumoasa compunere a Roxanei Pop la compunerea ei: “Nuci, radiere,….si visele mele”. Dar nu l-am publicat acolo, pentru ca nu mai scriu pe reteaua literara.

    O zi buna!
    Ion

  31. Ma bucur ca ati revenit. Multumesc.
    Alegere grea, foarte grea intre nevroza de acasa si nevroza exilului, dar si la asta s-au gandit inteleptii nostri populari: “rau cu rau, da’ mai rau fara rau!” ! 🙂

    Numai bine va doresc.

    PS. De ce nu mai scrieti pe reteaua literara? Ignorati intrebarea daca doriti, nu e important.

  32. “reteaua literara”?

    A fost la inceput. Incetul cu incetul a devenit “reteaua vulgara”. Chiar daca sunt numai cateva cazuri. O picatura de otrava intr-un pahar schimba continutul paharului. Chiar daca este numai o picatura.
    Culmea este ca se incearca sa ni se explice ca, daca inlocuim un termen vulgar cu cel stiintific, atunci lucrurile ar fi mai bune?
    De parca nu expresiile vulgare, si nu intentia vulgara cu care sunt folosite sunt de vina. Ci, chipurile, cuvintele vulgare, ele insele.
    Saracele de ele dictionarele! Cuvintele din ele vreau sa zic.

    Apoi e si “reteaua politica”. Cea care incearca sa se impanzeasca.

    Si am inteles ca acolo trebuie sa scrie specialistii. Ceilalti nu au ce cauta.
    Desi ei, specialistii, nu ar exista decat in contrast cu nespecialistii.

    Si amenintarile de genul:”cine incearca sa foloseasca reteaua literara in scopuri xenofobe, rasiste, etc, etc.,…., n-are decat sa-si gaseasca refugiu in alta parte”. Asta imi aduce aminte de nuante ale unui regim de trista amintire.

    Un moderator bun nu spune asa ceva. Chiar daca ar avea motive. Chiar daca e patronul site-ului. Sau, daca le are, sa le spuna verde in fata.

    Intr-un fel, noi toti suntem niste “refugiati”.
    Ne cautam linistea pe undeva, sau in ceva.

    In fine. Ma opresc aici.
    O zi buna!
    Ion

  33. Eu sunt de putin timp pe aceasta retea si citesc doar ce mi se pare interesant. O data am citit un articol despre alegeri cu o ditamai coada de comentarii. Am zambit vazand ca jumatate din comentarii explicau – desi era evident – de ce e nepotrivit articolul despre alegeri, facandu-i astfel publicitate.
    Reteaua Literara are avantajul de a nu fi filtrata si cenzurata, este “la liber”, cu tot ce decurge din aceasta.
    V-am simtit gustul amar si/sau revolta de cand v-am citit acest comentariu si ma gandesc de atunci cum sa va transmit experienta mea. Am simtit si eu la fel, am stat anul trecut mult in Bucuresti si-am inghitit mitocanie cat pentru 10 vieti. M-am simtit dezgustat si alienat … si totusi am gresit. Cazusem in capcana in care au cazut foarte multi romani: traiam dezamagit in tara mea, asteptand prosteste schimbarea, la fel cum bunicii mei asteptau pe americani dupa razboi. Curand mi-am dat seama ca Romania nu este doar cea a oamenilor educati, si mitocanii sau oamenii inraiti au dreptul la Romania lor. Oricat de paradoxal suna: Romania nu este doar a celor care vor sa construioasca ceva, ci si a celor care vor sa-si bata joc.
    Mi-am dat seama ca:
    – Nu pot schimba nimic daca nu accept intai din tot sufletul ceea ce este.
    – Traiesc in Romania ca s-o iubesc asa cum e si iubind-o sa-i vreau binele, nu ca sa-mi repugne in fiecare clipa si sa doresc s-o schimb ca sa-mi repugne mai putin.
    Este o schimbare, fara de care nu-mi pot imagina sa traiesc in Romania, dar pe care mi-o imaginez. 🙂
    Cred c-am deviat destul de la subiect ….
    Numai bine, Ciprian

  34. E un fel de a spune ca nu e cenzurata reteaua literara. Avand in vedere ca un membru al ei, Viorel Muha, a fost exclus din retea pentru motive de rasism, xenofobie, etc… Nu i s-a dat dreptul la replica. Sa se explice in fata celorlalti. Culmea este ca toti membri retelei au tacut si tac. Inclusiv prietenii lui de pe retea. . Adica si eu.

    Muha si-a creat o retea “onouaromanie”. Ma invita mereu sa fac parte din ea. Nu m-am dus pentru ca, intr-un mesaj imi scrie multe lucruri despre patronul retelei literare. Am inteles atunci ca intre ei era o raca.

    In ceea ce priveste partea a doua a mesajului dvs., “deviere de la subiect”, nu cred ca e prea mare,iata ce am de spus.

    Intrebat fiind de catre vecini, cand am fost pe acasa, cum e acolo, le-am raspuns : E bine ca suntem acolo, e rau ca nu suntem aici. Acum, de aici, va pot spune : E bine ca suntem aici, e rau ca nu suntem acasa. Acest “acasa” ne va lipsi mereu. Asa e omul intotdeauna nemultumit. Sau cum spune francezul : “On ne peut pas avoir le beurre et l’argent du beurre au meme temps”.
    Asa ca ne multumim cu ce avem acum.

    Starea de spirit a emigrantului e greu de inteles. Uneori ajungi sa nu te mai intelegi nici cu tine insuti. Nu-ti mai gasesti locul nicaieri. Iti lipseste acel echilibru interior.
    De aceea ti se pare ca nu poti schimba nimic. Pentru ca in sufletul tau e furtuna.

    Eu imi caut, incerc, nu stiu daca si reusesc, refugiu in acel “lirism” de care dvs. “ma acuzati”(in sensul bun al cuvantului).

    Nicio Tara, deci nici a noastra nu se schimba dupa, sau la vrerea noastra momentana. Schimbarile in bine, si in rau, mai ales in rau, se produc in timp. Noi, cu simturile noastre nu le percepem usor. Pentru ca ne grabim sa traim “repede”. Nu bine, si nici linistit. De parca n-am sti cat e de scurta viata.

    O solutie ar fi sa ne adaptam din mers la ceea ce este.
    Si sa ne gandim la Faust:
    “Opreste-te clipa, esti asa de frumoasa!”
    Sa traim clipa deci.
    “Traieste azi ca si cum ai sti ca maine mori.”
    (Coran)
    Dar, zicea cineva de pe retea, sa te si pregatesti ca si cand ai sti ca traiesti o vesnicie. Ori, cand “traiesti clipa”, ti se pare, daca esti fericit in acea clipa, ca dureaza o vesnicie.

    O zi buna!
    Ion

  35. EMIGRANT- IMIGRANT
    « Cui pe mana intamplarii te lasa/
    Cui esti gunoi, cui nu-i pasa »…
    (« Interesul National », editorial,
    Gazeta de Sud Oltenia, 17-04-06)
    Emigrantul este acea persoana care paraseste tara sa pentru a se stabili in alta,
    temporar sau definitiv.
    Imigrantul e acea persoana care intra intr-o tara straina pentru a se stabili acolo.
    Am tinut sa faca aceasta precizare, data de dictionarul francez pe care-l am la indemana,
    pentru a-mi usura oarecum exprimarea pe parcursul celor ce as dori sa spun despre fenomenul emigratiei, avand la baza mica mea experienta de emigrant la 59 de ani.

    Desi este vorba de una si aceeasi persoana care participa la actiune, tarile implicate sunt , se subantelege, diferite.
    Fiecare dintre aceste tari au, in prima faza, atitudini diferite fata de fenomenul respectiv.
    Emigrantul, bunaoara, este acuzat de guvernul tarii sale ca-si paraseste tara si, daca e vorba de emigrant cu inteligenta, acuza, in acelasi timp, guvernul tarii in care imigreaza, de furt de creiere. La randul ei, tara de imigratie acuza guvernele tarilor din care provin anumiti imigranti de lipsa de control a fenomenului, atunci cand e vorba de imigranti ilegali, si care le fac probleme.

    In realitate, in opinia mea, ca emigrant legal de dupa ‘89, lucrurile se petrec un pic diferit.Tara de emigratie se preface ca tine la cetatenii ei, impingandu-i, intr-un anumit fel, de la spate si, chiar, as zice eu, incurajandu-i sa plece. Tara de imigratie se face ca-i opreste pe la frontiere, facandu-i scapati dincolo.

    Din moment ce unele state vorbesc despre imigratii legale si ilegale, inseamana ca acestea au un oarecare interes in a exploata legal si, daca se poate, chiar si ilegal acest fenomen. Printre aceste interese am enumera : reglarea demografica, asigurarea unei forte de munca calificate si ieftina, etc…

    Tarile parasite, care pot acuza la randu-le scaderea numerica a populatiei lor, in loc sa
    ia masuri sa stopeze fenomenul, rasufla usurate ca au mai scapat de unul care le cerea de lucru sau ajutor de somaj.

    Am putea spune ca cele doua tari folosesc fenomenul respectiv ca pe o supapa de emisie pentru tara parasita si ca pe o supapa de admisie, pentru tara de intrare, fiecare dintre ele reglandu-si anumite probleme si deregland altele, neglijand faptul ca la mijloc se afla emigrantul pentru unii, respectiv imigrantul pentru ceilalati, in permanenta compresie, care pleaca de-acasa, asa cum s-a intamplat in toate timpurile de altfel, in cautare de mai bine.

    Nici el nu mai stie ce e cu el. Unii ii zic emigrant, altii ii zic imigrant. Daca ar fi sa revina acasa, atunci ar emigra dintr-o tara straina catre tara de origine, unde s-ar simti « strain in tara sa ».

    Mai mult, partidele politice, si dintr-o tara si din celalata, isi aduc aminte de e(i)migrantii lor, odata la patru-cinci ani cu ocazia alegerilor, cand vin cu promisiuni de tot felul pentru a le castiga votul. Tarile care-i primesc nu creeaza conditii suficiente pentru integrarea lor cat mai rapida si cat mai usoara. S-ar putea spune ca nu fac nimic in acest sens tocmai pentru a diminua numarul celor care se aventureaza in aceasta noua viata de imigrant(!?).

    In aceasta situatie, reusita celor care-si parasesc tara depinde de foarte multi parametri.
    Tara in care se imigreaza, varsta la care se pleaca, pregatirea profesionala, cunoasterea limbii, ar fi numai cativa dintre parametri la care ma gandeam si de care m-am lovit si eu,
    in mica mea aventura de emigrant la o varsta inaintata.

    Mai mult decat atat, imigratia noastra din America, precum si din alte tari, este foarte eterogena. Ea se compune din imigranti legali sau ilegali de dupa ’89, pe de o parte si, aproape, daca nu ma insel, numai din imigranti ilegali(transfugi sau fugiti cum li se spunea altadata) inainte de ’89, pe de alta parte.
    Cele doua parti se deosebesc fundamental, atat prin calitatea imigrantilor, cat si prin cauza si scopul emigrarii. Nu am intentia sa fac o analiza aprofundata a celor doua componenete ale imigratiei americane. Vreau sa evidentiez numai faptul ca imigratia ilegala de dinainte de ’89, in plus de calitatile profesionale exceptionale pe care le avea, a beneficiat de un sprijin deosebit din partea tarii de imigratie pentru a se integra foarte rapid, pentru a reusi in viata. Dupa ’89, cand toata lumea era libera sa plece unde vrea,
    emigrantul roman n-a mai beneficiat de acel sprijin de care vorbeam mai sus, chiar daca,
    printre acesti imigranti sunt si din aceia care au o pregatire profesionala foarte buna.

    Multi au reusit si reusesc si in aceste conditii, dar, se pare, ceva mai greu. Uneori foarte greu, si cu multe, multe sacrificii.

    Am putea spune, in aceasta situatie, ca imigratia noastra se compune din imigranti si imigranti . De aici, probabil, se manifesta si o oarecare dificultate in comunicarea intre ei si cei mai multi acuza o anumita lipsa de unire si de intelegere.

    Dupa parerea mea, tocmai aceste diferente, ar trebui sa fie transformate cu inteligenta intr-un liant solid intre toti imigrantii romani de aici si din alte parti, astfel incat sa se poata vorbi de o « comunitate romaneasca » puternica si unita.

    Atunci cand tara de origine va incerca sa inteleaga care sunt adevaratele cauze care-l imping pe emigrant sa ia decizia extrema(eu ii zic curaj, nu lasitate) de a-si parasi tara, atunci cand tara de adoptie va incepe sa-l ajute pe imigrant sa se integreze mai usor, incetand sa-l mai foloseasca drept servitor pentru efectuarea muncilor, dintre cele mai prost platite, abia atunci e(i)migrantul va scapa de acea compresie din ambele parti si va putea trece cu mai multa usurinta peste necazurile pe care, oricum, le-ar fi avut, daca n-ar fi emigrat. Mai plastic spus : »Cui pe mana intamplarii te lasa/ Cui esti gunoi, cui nu-i pasa. »
    Ion

  36. interesanta discutie si sincer ma bucur ca isi mai aduce cineva aminte de maroc. am petrecut 2 ani acolo si din cand in cand imi aduc aminte cu bucurie de aceste momente. imi pare rau ca nu am gasit acest forum ceva mai devreme.
    Alin Merer

  37. Nu pot sa cred ca in sfarsit ai intrat si tu pe acest blog… Eu stiu ca tu ai petrecut patru ani in Maroc! Daca intr-adevar esti Alin, A

  38. Adu-ti aminte de prietenii nostri de joaca: Lilla, Lotzi si Lehel – copiii fam Sipos. De Nheima iti mai aduci aminte? Marocanca vecina cu tine, avem poze … Ce mai fac parintii tai? Mi-e tare dor sa ne revedem . Eu sunt Luminita Cheie, sora Mihaelei Cheie , fetele fam Cheie . Suntem in Craiova amandoua. Ai mei sunt pensionari de ceva ani, dar tata profeseaza si acum. Mi-e tare dor sa ne revedem. Imi aduc aminte de tine…erai micut, foarte poznas! Pe Manuela o purtam in brate, era micuta… se nascuse in Maroc! Pe baiatul Kadijei, pe Sidi Mohamed il mai retii? Tu aveai 6 ani, noi 11 si 12 ani… Doamne, ce vremuri! Acum eu am 42 de ani si n-am sa pot uita perioada aceea…

  39. Foarte adevărate observatii. As adauga multe aspecte legate de experienţa mea personală de imigrant.
    In primul rând, in contextul actual al globalozarii si mai ales al disolutiei granitelor din Uniunea Europeana, nu mai putem vorbi – cred – de o imigratie in sensul clasic. In condiţiile in care pleci într-o tara europeană, având un contract de munca in buzunar, te poţi întoarce acasă in weekend cu 50€ – bilet de avion dus-întors, poţi rămâne cuplat la cultura românească si la prietenii de acasă, cred ca putem vorbi mai mult de o “detasare la locul de munca”. Abia după mai mulţi ani de sedere in tara straina, apare o uşoară nevroza, incepi sa apartii ambelor societăţi, incepi – după caz – sa te simţi acasă in ambele părţi, sau niciunde. In acest punct apare opţiune personală între a te simţi “Cetatean European” sau roman dezradacinat. Europenii practica acesta mobilitate de mai mult timp, iar rezultatul este un sentiment de “acasă in Europa”. Este oare aceasta o renuntare la patriotism? Eu cred ca nu. Îţi poţi servi natiunea de oriunde, dacă o pastrezi in inima.
    Singurul pericol pe care-l vad este părăsirea sau “îndepartarea din tine” a obiceiurilor și metehnelor societăţii româneşti, al simțirii romănești, al delăsării și tragismului mioritic. Poate proveni dintr-un exces de zel in adoptarea obiceiurilor si valorilor societăţii străine sau – pur și simplu – a unei izolări îndelungate de români și România. Tentația acestei capcane este mare, mai ales în contactul cu o societate avansată, civilizată, în care îți poți etala nestingherit talentul individual. Am trăit această experiență și mi-am dat seama că nu ne pierdem identitatea, dorul, doar o refulăm pentru că nu-i putem găsi alinare. Această refulare ne va face – mai devreme sau mai târziu – nefericiți. Valorile și obiceiurile societății străine trebuiesc respectate, dar ele nu trebuie să înlocuiască componenta românească a identitatii individuale. Identitatea individuală – incluzând componenta ei națională – poate fi doar lărgită. Schimbarea ei înseamnă alienare. Cel mai bun exemplu de adaptare si păstrare, in acelaşi timp a identitatii sunt – după părerea mea – italienii.
    Cred ca viitorul va aduce o largire a sentimentului si identitatii naţionale.
    Mi-ar plăcea sa continuam dialogul pe aceasta tema.

  40. Sanatate multa si dumneavoastra! Abia acum mi-am gasit cateva minute si pentru sufletul meu… Ma refac vorbind (impropriu spus )cu prietenii pe care mi i-am facut aici, pe blog!Si noi o cunosteam pe fata d-lui profesor Ionel Dinca. A decedat, intr-adevar dupa ce a nascut baietelul… a facut o embolie post-partum. Nimeni nu a inteles de ce nu a mai putut fi salvata…! Si de d-l Alexandru Dinca stiu ca este tot singur. Sora dansului, d-na Ioana Andrei mi-a fost profesoara de limba rusa la Liceul Balcesti, in perioada gimnaziului. O femeie deosebita, ca si dansul! O seara buna sa aveti si s-auzim numai de bine!

  41. Intr-adevar, a devenit aproape imposibil de urmarit sirul comentariilor la acest articol.
    Lucrez de ceva vreme la un nou template pentru blog. Va fi gata in curand.
    N-am mai auzit de ceva vreme de voi/dvs. Sper ca sunteti bine! Mai treceti pe aici si mai lasati cateva vorbe!

  42. Domnule Cotoi, nu pot spune decat JOS PALARIA! mii de multumiri pentru ca ne oferiti prilejul de a citi ceva de suflet…! Sa va dea Dumnezeu multa sanatate si sa ne incantati mereu cu talentul narativ al Domniei Voastre! Sunt sigura ca mai citesc si altii si apreciaza, intocmai ca noi minunatele amintiri pe care le depanati si care , cel putin mie, imi merg la suflet! O parte din ele sunt traite si de mine, la bunica , unde mancam la masuta mica, din lemn, cu scaune asisderea din lemn (cu trei picioare) . ASTEPTAM CARTEA CU POVESTIRI, SAU NUVELE SI DE CE NU…ROMANUL VIETII DOMNIEI VOASTRE!

  43. Buna, am ajuns intamplator pe site-ul tau si vad ca ai articole interesante despre vacante si calatorii.
    As dori sa mentionez site-ul tau la sectiunea Blog-uri partenere din site-ul meu, dedicat impresiilor de vacanta http://www.intercraft.ro. Daca doresti ca blogul tau sa apara acolo te rog sa ma contactezi prin pagina de contact de pe site.
    Multumesc

  44. Pentru ca se apropie Sarbatoarea Pastelui va trimit numai ganduri bune , sanatate si ” realizari nebanuite” in lumea asta grabita si nebuna! Sa va bucurati de copii,de familie, sa fiti prezenti cat mai mult in viata lor, pentru ca sunt singurii care stiu sa va rasplateasca! Lumina si bucurie in suflet familiilor Cioiulescu si Cotoi!

  45. Hi, I left you a DOFOLLOW backlink on my website. This isnt a spam message, i actually did leave you a backlink on my site. If you check the top of the page you will see “Sites we like” and there will be a link to this site. Would you be kind enough to leave me a backlink? If so my website is http://crush-the-castle.com please use the anchor text “Crush The Castle” for the link and add it to a post or as a widget. Then please send me a email at backlink@crush-the-castle.com – If you want me to change your links anchor text let me know. Thanks

  46. Pot spune ca am ajuns aici din intamplare chiar la acest post pe blog. Multumesc pentru cele scrise atat de dl Cotoi cat si de dna Luminita.

    Ma numar printre cei care au invatat la Carol. De fapt, ma numar printre cei care au inceput in Balcescu si-au terminat in Carol.

    Pot spune ca s-au intalnit aici 3 generatii. Probabil ca eu fac parte din ultima generatie care inca a trait la tara la bunici faptele pe care dumneavoastra dl Cotoi le relatati in inregistrarea din 18 oct 2009. Mi-e greu sa-i explic cuiva care nu a vazut asa ceva cum pot manca la o masa asa mica si joasa atatea persoane la un loc.

    As fi vrut daca ar fi fost posibil ca si copii mei sa poata sa aiba copilaria pe care am avut-o eu, la tara la bunica. Din pacate e imposibil.

    Va multumesc pentru gandurile pe care le-ati impartasit aici.

  47. Buna dimineata,cautand pe un site cu retete am ajuns aici.Va scriu de aici,din Maroc. Poate daca as fi la cativa ani distanta de experienta de acum,as fi mai detasata si as privi viata din Maroc..cu dor. Am spus si voi spune tuturor..este diferit sa te duci intr-o tara in vizita..cu bani in buzunar si cu chef de distractie si de descoperiri si alta este sa traiesti zi de zi cu aceiasi oameni. S-au facut aproape 5 ani pentru mine aici.2 ani si jumatate in 2001-2003 in Tanger si acum 2 in El Jadida,langa Casablanca. Cand am plecat din Tanger am zis ca nu ma voi mai intoarce niciodata.Peste cativa ani am zis ca m-as intoarce doar pentru a vizita si fotografia locurile frumoase ,dar de oameni nu mi-a fost niciodata dor.Acum as pleca de aici cat mai repede,dar situatia acasa nu este deloc roz,si suntem nevoiti sa mai stam ceva vreme..Imi cer scuze daca v-am rapit timpul.

  48. …Pentru Catalin: Eu sunt convinsa ca numai noi, cei crescuti la tara, am avut copilarie. Numai noi am simtit mirosul pamantului reavan, primavara, cand mama punea “razoarele” de ceapa si usturoi, numai noi stim cat de gustosi erau cartofii si ouale prajite in tigaie cu salata din frunze de ceapa si”laptuci”. cati au cules ciuperci de pe dealurile unde au pascut vitele? Cati le-au simtit aroma in ciulama sau coapte pe tabla-n batatura? Doamne, ce vremuri!!! Cati dinte copii au simtit miristea intepandu-le picioarele cand alergau dupa cateva gaste nebune si dornice de evadare-n porumbii vecinilor? putini din copiii zilelor noastre mai au copilarie. Pacat…mare pacat!

  49. Sunt medic pensionat, absolventa a IMF Tg.- Mures promotia 1962.In cadrul micului si inimosului grup ,care a hotarat ca in septembrie 2012 sa organizam intalnirea de 50 de ani de la terminarea facultatii, mie mi-a revenit interesanta sarcina de ai gasi pe colegii nostri si de a le afla adresele…Intre colegii carora inca nu le-am dat de urma se numara si Dr. SIPOS LASZLO (Vasile)medic oftalmolog stiu despre el ca impreuna cu sotia (care era pediatra )au lucrat in Maroc.Cei 2 aveau 3 copii care au fost si ei in Maroc. Dupa terminarea contractului familia s-a stabilit in Franta . Acestea sunt informatiile pe care le detin. Azi ,cu multa bucurie am descoperit acest blog si pe nerasuflate am citit postarile si comentariile…Curiozitatea mi-a fost rasplatita , atat autorul blogului ,cat si cunostinte de-ale lui pomenesc de familia Dr. SIPOS. Ma adresez D. -vostra rugandu-va ca in eventualitatea ca aveti si alte informatii(nepostate) sa mi le retansmiteti…indrazneala mea merge si mai departe ,Va rog, daca veti posibilitatea sa aflati ceva ,recte adresa familiei sa o faceti spre satisfactia si bucuria unor doctori batrani care se incapataneaza sa traiasca (toti avem peste 72 de ani)si mai mult chiar sa se intalneasca dupa 50 de ani ?! Cu mii de multumiri :Xenia.
    P.S. Intre anii 1975-1978 ,impreuna cu sotul meu (medic si el) pe baza unui contract guvernamental,interstatal am lucrat in spitalul din Gharian-Libya.A fost si greu si interesant,cert este ca m-a marcat pentru tot restul vietii…

  50. D-na Xenia, nu stiu cum , dar pamantul e-atat de mic…Am trait in Quarzazatte, alaturi de fam. Sipos in anii 1979- 1980, domnul doctor lucra intr-o localitate langa Quarzazatte, o mina de unde se extrageau fosfati, daca-mi amintesc eu bine, se numea EMINIT. Doamna era medic pediatru in Quarzazatte, alaturi de d-na Merer Ortansa, tot pediatru,( fam Merer este din Slatina, am luat legatura cu fata fam Merer, nascuta in Maroc)Nici noi n-am mai tinut legatura cu dansii, eram in primul an de Maroc, pentru dumnealor era deja anul 5, deja erau in ilegalitate, nu mai plateau taxele la Ambasada , rupsesera legatura cu Consulatul Roman(nu aveau voie sa mai prelungeasca cooperarea, 4 ani era maximul…) Am poze cu copiii, baieti erau gemeni, mai mici cu un an decat mine( aveam atunci 12 de ani), iar fata, Lilla, avea 7 ani pe vremea aceea. Stiu ca au emigrat in Franta, iar domnul Sipos a continuat cooperarea in Maroc.

  51. Daca ati lucrat in perioada 1978 la Gharian , in Libia, poate ati cunoscut familia Roiban. Maria Roiban(Mimi) este matusa mea, sotia fratelui mamei, a lucrat acolo ca asistenta medicala. L-a nascut acolo pe Dorin,care acum are deja 31 de ani, locuieste in Franta, deja are cetatenie franceza.

  52. Buna ziua, nu stiam pana acum de acest blog. Astazi l-am descoperit cutand pe net un mod de a resuscita un obiect de artizanat din metal adus din Maroc acum 40 de ani. Da si eu am fost printre cei care au stat 2 ani in Maroc la Oujda 1975-1977, parintii fiind profesori de liceu, tata de fizica chimie si mama de fizica matematica. Anul acesta impreuna cu sotia am revenit in Maroc dupa 40 de ani, timp de o saptamana am stat in Marrackech, am revazut cu bucurie Medina, alt oras vizitat a fost Agadir si cateva localitati din muntii Atlas. Bineanteles ca as fi vrut sa revad Oujda, Casablanca, Rabat, Fes, Meknes, Mellia si multe altele, dar consider ca timpul nu este pierdut. Asa ca revin cum se poate curata o farfurie mare cu diametru de 50 cm din metal negru cu incrustatii alb lucioasa, cred ca este argint dar nu sunt sigur. Daca chiar ai fost acolo stii despre ce vorbesc, astept cu nerabdare un raspuns.

  53. Salut, nu știam ca erau profesori romani in Maroc din ’75, eu aveam un an atunci. Deci era o tradiție veche, trimisul profesorilor romani in Maghreb. Cred ca revederea a fost minunata. Mie iar mi s-a facut dor. Cred ca vorbești despre un platou de servic ceaiul, din acela de se pune pe piciorușe/un cadru de lemn. Caut si eu de mult așa ceva, dar mereu nu a încăput in bagaj. Habar nu am cum se poate îndepărta stratul de oxidare, dar daca dorești, mi-ar plăcea sa vad o poza a obiectului.

  54. Asa este platoul este parte componenta a unei mese de servit ceaiul dar acesta are si o ureche de pus pe perete, am sa incerc sa iti trimit o poza daca imi dai o adresa de email sau de WatsUpp. De fapt parinti mei au lucrat in Maroc din 1974 pana in 1978, pe atunci stiu ca era un acord intre Romania si Maroc, pentru suplinirea nevoi de profesori din tarile foste colonii Franceze care lucrau in Maroc cu alti care sa rezolve situatia pana Marocul scolea profesori autohtoni. Nu am stiut ca situatia a durat atat de mult, oricum contractul unui profesor era de maxim 4 ani

  55. Așa e, 4 ani maxim puteau sta, dar noi ne-am întors acasa dupa 2, “in vizita” si n-am mai putut pleca: o “anonima” de la un coleg roman care vana postul lui taica-meu pentru nevasta-sa. Foarte interesantă povestea… ufff. Sigur, poti sa-mi scrii pe ciprian@cioiulescu.net sau sa ne găsim pe Facebook.

  56. “E un fel de a spune ca nu e cenzurata reteaua literara. Avand in vedere ca un membru al ei, Viorel Muha, a fost exclus din retea pentru motive de rasism, xenofobie, etc… Nu i s-a dat dreptul la replica. Sa se explice in fata celorlalti. Culmea este ca toti membri retelei au tacut si tac. Inclusiv prietenii lui de pe retea. . Adica si eu.

    Muha si-a creat o retea „onouaromanie”. Ma invita mereu sa fac parte din ea. Nu m-am dus pentru ca, intr-un mesaj imi scrie multe lucruri despre patronul retelei literare. Am inteles atunci ca intre ei era o raca.”

    Citat din Ion

    Au trecut anii si nu putini! Reteaua Literara inca exista. Gelu Vlasin … un necomunist cu pretentii liberale absolvent in anii 89-90`, probabil la Baneasa a scolii de trista amintire, sa zicem, probabil … A aterizat la Paris … ca si Victor Ponta … scria poezii … dupa cativa ani sa il gasim in Spania, seful „deportatilor” de acolo … si cu o avere peste masura tuturor celor care scriau poezii prin Romania si de aiurea …

  57. … ION! Drumul Romaniei a fost stabilit dinainte de 1990 … si-n cultura … Sa fie distrus tot! Gelu Vlasin a fost unul dintre cei care au capturat vocea culturii romanesti … atat politic cat si cultural (un factor esential de a anula vocile elitei cand vrei sa capturezi o tara) si a incercat sa introduca prin usa din dos, vulgul, gunoiul lumii literare de aiurea …Romania a devenit o tara ocupabila dar nelocuibila de catre romani!

    Nu era o raca omule ION !

    Nu-l cunosc pe Gelu Vlasin si nu am avut ”onoarea’’ sa impart ceva cu un astfel de om! Dupa ce a vazut ca am infiintat grupul – O noua Romanie – in care am aratat fapte ale celor care capturasera Romania … in momentul cand am zis de Tariceanu si altii adevarari nevizibile pentru cei capturati… eu, cel din USA, am devenit rasistul, nemernicul, comunistul, etc.

    @ viorel muha

  58. In 89` am plecat refugiat politic din Romania … „deportat”, adica mi s-a luat cetatenia cu interdictia de a mai veni in Romania … pentru a nu deranja pe cei de genul lui Gelu Vlasin … In 94` in aeroport la Otopeni am fost intrebat agresiv ce caut in Romania … de un imbracat in militian … Anii au trecut si am schimbat al de-al treilea pasaport de cetatean american … Romania si cultura romaneasca tot sub cei ca Gelu Vlasin au ramas …daca nu mai jos iar Ion … nici acum nu se implica … Mai poate exista …o noua Romanie ?

    @ viorel muha

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.