Finally … leaving on Sunday


Jurnal de calatorie:

28.06.09 – 16:30
Cazat in Hotel Gravina. Mic, dar elegant. Stam la et. 5 si de la 2 in sus nu merge liftul 🙁

Peste o ora ne intalnim sa plecam in oras.

Vedere din balconul camerei:

Portia asta era ment pentru 4 persoane. Bineinteles ca unii s-au simtit tepuiti su nu s-au putut abtine de la o comparatie, nepotrivita dpmdv cu Bucurestiul:

29.06.09 – 19:30
La plimbare pe stradutele fermecatoare din centru. Ca si in sera trecuta gasirea unui loc unde sa mancam a fost o aventura …. si punerea tuturor de acord.

29.06.09 – 1:15
Am reusit in final sa gasim un restaurant ok, unde in cel mai pur stil romanesc ne-am enervat si ne-am certat inainte sa ne asezam la masa.

30.06.09
Today’s the big day! Vom fi pe Nou Camp la U2 360.
Tocmai am vazut scena montata si am aflat informatiile despre melodia de deschidere: probabil “Magnificent”. Melodia mea preferata.
Can’t wait!!!!

01.07.09
A trecut si marele concert … Foarte impresionant, o experienta demna de multa prelucrare.

Acum alergam printr-un mare Mall pe Av. Diagonal si-mi dau seama ca platim de fapt tribut lipsei cronice de timp din timpul cat nu suntem in concediu. Nu ar trebui sa pierdem timpul in concediu cu cumparaturile. Si chiar s-ar putea intampla asta daca … Am avea slujbe normale si … n-am locui in Romania.

02.07.09 – 15:40
Ne-am cazat la Riad in Fez. E superb. Afara avem 38 grade, greu suportabil.

03.07.09 – 21:15
Procesiune chantante in Fez la intrarea prin poarta bleu in Medina.

07.07.09 – 11:10
Cu tristete constatam ca s-a terminat vacanta. Salut respectuos al acestui loc deosebit:

11 comentarii la „Finally … leaving on Sunday”

  1. Multumim ! Tocmai ne-am intors azi noapte din furmosul periplu.
    Pentru ce ne fericesti mai mult ? U2, Barcelona, Maroc, Fez ?
    Despre Fez voi scrie un articol mai lung … in viitorul apropiat. Despre U2 ii las pe altii sa scrie. 🙂

  2. Buna! Va invidiez…Eu inca ma mai visez pe-acolo…Nu mi-a trecut de nici un fel dorul…dimpotriva, s-a acutizat! Vreau sa mai revad locurile alea…mi-e dor de oamenii care ne-au fost atunci alaturi. Au crescut copii lor, cu care ne jucam de dimineata pana seara, ei poate c-au imbatranit, ca parintii nostri…
    Sunt curioasa daca voi mai recunoaste locurile…vila din varful dealului de pamant rosu…oaza de pe malul uedului…podul pe care-l luau apele cand se umflau dupa cate o ploaie indelung asteptata de localnici… palmierii in care ne cataram ca maimutele…
    Tatal meu a predat acolo mate…mama nu a predat, desi era mai buna la franceza. A stat cu noi acasa…sa ne dadaceasca, nu cumva sa pierdem legatura cu scoala! Uite ca nu mai stiu cum se numea liceul din Quarzazatte…ce va cu Sidi…( inseamna domn in araba ).
    Al doilea an l-am petrecut la Khouribga, al treilea la Fquih-Ben-Sallah.
    Am trecut si pe la Agadir,…de acolo am luat covoare, stiu ca erau renumiti …
    Apoi am urcat spre Essaouira, unde stateau niste concetateni de-ai nostri…Aveau casa peste drum de ocean…Atlantic. Am petrecut cateva zile adunand arici si stele de mare …CHIAR MI-E DOR! NU MAI SCRIU …se uita colegii la mine… probabil ca am o fata….

  3. …IATA CE FAC EMOTIILE! Trebuia sa dau un raspuns…Pentru ce va fericesc? Pentru Fez…Maroc. A colo a locuit si un profesor de mate din orasul meu natal, Balcesti ! Florentin Smarandache. Poate-ati auzit de el…de functia Smarandache, de curentul paradoxist…Acum este profesor universitar in Statele Unite…parca in Arizona! In fez am fost doar in trecere… nu-mi aduc aminte prea multe… Va rog sa-mi spuneti prin ce agentie ati plecat in Maroc, nu vreau sa am neplaceri legate de cazare…program de vizitare…etc.

  4. M-au emotionat gandurile tale. Am creat un post nou dedicat acestei teme: “Marocul copilariei noastre”. Te-as ruga sa-ti copiezi commenturile sub acest post pentru a continua discutia acolo. Iti voi raspunde la intrebari cat pot de repede. Acum trebuie sa fug.

  5. …Nu pot crede ca mi-ati raspuns! Si niciodata nu va pot multumi pentru asta! ar fi nemaipomenit sa pot ajunge anul asta acolo…macar eu si sora mea! Oare mai traieste madam Khadija? (proprietareasa noastra din Quarzazatte) si fiul ei, Sidi Mohamed( il infiase de la o sora a dansei, dupa indelungi incercari de a naste un copil, recursese la infiere) ar trebui sa aiba 36-37 de ani. Cu siguranta acum e om la casa lui;atunci era micul Goe al grupului nostru…Sotul madamei era avocat…persoana foarte cunoscuta in zona aia… Alin Merer, fiul familiei Merer din Slatina era de varsta fiului Khadijei…acum Alin este persoana importanta la Volsbank Bucuresti…in departamentul de conducere. Alin are o sora…Manuela , care a fost nascuta acolo…a fost nascuta la Quarzazatte…si au plecat cu ea in tara cand avea deja doi ani.Ma intreb cand si cum ne putem revedea, toti fostii copii care am trecut prin atatea nazbatii pe acolo…in timp ce parintii ne lasau cuminti acasa? Stresam bonele…le persiflam… ca nu stiau franceza ca noi…si ne blagosloveau cu reprosuri in araba lor…pe care chiar incepusem sa o pricepem… N-o pot uita pe Tuda( o batranica de vreo 65 de ani, o mana de om…foarte iute si curata, ne punea sa spalam fructele inainte sa le mancam, spunandu-ne…”civilizat” si pe Zorra, o tanara negresa, inalta…bine facuta.Poate Zorra mai este inca acolo…Ce mai face oare Fathima? O fetita cu care ne jucam pe-atunci? Ea ne-a invatat sa mancam lipie nedospita unsa cu rosii, ulei de masline si condimente…nu-mi mai aduc aminte cum se numea…dar era hrana lor de toate zilele…a celor saraci, caci majoritatea erau saraci.
    M-a apucat nostalgia rau de tot…poate pentru ca se apropie si concediul…

  6. Buna,
    Eu sunt.. Emanuela, cea nascuta la Ouarzazate si plecata de acolo la aproape 2 ani. Alin, fratele meu, de care pomenesti in comentariul acesta al tau, a gasit acest blog si mi-a trimis si mie link-ul.. Nu pot sa va spun cat de emotionant este sa citesc atatea lucruri despre Maroc, scrise de atatia oameni diferiti, dar pe care il leaga un singur lucru.
    Eu am fost pentru prima oara in Maroc, dupa perioada de doi ani de cand m-am nascut, impreuna cu parintii mei (profu de biologie si doctorita pediatra..:) ) si sotul meu care nu mai fusese niciodata, in 2007.. nu am vazut multe, dar am reusit sa vad Casablanca, Marrakech, si .. bineinteles Ouarzazate, orasul visurilor mele, cel pe care nu mi-l mai aminteam, pentru ca eram prea mica atunci cand l-am parasit.
    Nici nu stiu ce sa mai scriu… As vrea sa va up-load-ez niste poze.. am vazut ceva intrebari despre piata mare din Ouarzazate si ma gandeam ca v-ar bucura sa le vedeti.
    In rest.. parintii mei si alin cred ca isi aduc aminte de voi, adica.. de cum am primit link-ul de la alin, l-am trimis si mamei si tatei si deja m-au sunat sa imi spuna amanunte.
    sper sa mai vorbim despre maroc cat de curand.
    de zorra si tuda nu mai stim nimic, nu am reusit sa aflam ceva atunci cand am fost acolo. la casa in care au locuit parintii nostri, mai era curmalul acela mare, in fata casei, in rest.. se schimbase putin gradina. traia in ea o familie marocana, barbatul directorul spitalului…

    ma opresc aici pentru ca mi-au dat lacrimile.

  7. Am uitat sa iti spun ceva. Fatima este bine, eu corespondez cu fratele ei, Driss Berri. Daca vrei, iti pot da adresa lui de mail sa ii scrii.
    Toate bune,
    Emanuela

  8. Emanuela, binei ai venit, ma bucur mult ca ne-ai gasit !
    Este intr-adevar impresionant cate marturii s-au strans din perioada aceea si … sentimentul cald care LE si NE leaga. Marocul a fost, fara indoiala o statie importanta pentru noi toti, iar aceasta calatorie dimpreuna in amintiri – cred – este o experienta deosebita.
    Te rog ! Ia-ti timpul si citeste amintirile depanate aici. Daca doresti, adauga amintirile proprii, trimite-mi fotografii (si mai vechi, scanate), scrie ce si cum simti. Daca ai timp, poti scrie articole independente.
    Merita depanate aceste amintiri, adunate aceste experiente dintr-un timp si loc comun … plin de vraja.

  9. Ti-au dat lacrimile? Si mie…. scriu de la birou, nu am rabdare sa ajung acasa! Ma bucur tare mult ca ne-am regasit…partial, macar pe blog! Stiu ca Alin se catara mereu in curmalul din fata casei si cobora de-acolo julit pe picioare , dandu-i ocazia domnului Merer sa-l certe… Dupa o astfel de mustruluiala, Alin , care promitea sa nu mai dea emotii gratuite, spunea, ca pentru sine: ” …eu nu sunt bun de nimic” Era de o dragalasenie uimitoare si d-na Merer ii lua apararea! Niciodata nu pot uita vremurile acelea. O sa incerc sa scanez pozele de-atunci… Manuela, erai in brate la sora mea , aveai un baticut si strampisori rosii. Erai o dulceata de copil! Acum sunt sigura ca esti o doamna pe cinste! Te iubim si abia asteptam revederea!

Lasă un răspuns