Leaganul din Vama Veche

La mare … tavanele au disparut, simti prezenta cerului.

Pe drum, 7 oamnei care se cunosc dar nu se intuiesc, se pregatesc inconstient de multe clipe, unii pentru altii.

Discutii, argumente – pretexte bune pentru schimbul inconstient de plan. Primele tatonari, “esti tatal tipic de fata, autoritar !” – fara a judeca. “Esti orgolioasa !” – aruncam unii in altii cu stereotipuri, sa vedem cum reactionam – ca un dans.

“Vine ploaia !” Sigur ca vine, am avut dreptate. A si venit. Sunt la volan si le explic tuturor ca eu nu prea vad mare lucru cand e uscat si senin, asa ca n-are cum sa fie mult mai rau pe ploaie. A tinut. 🙂

Ce muzica ne place? U2, come on, stim cu totii: e alfa si omega 🙂 Dar de iarba, ce stiti ? Foarte buna, in cativa ani va fi legala. Alte substante ? Nu, sunt periculoase. Stie fiecare pe cineva care a avut de suferit. Eu ma gandesc cu teama la adolescenta lui Ale, alergand spre noi.

Ajungem in Constanta, falnicele vapoare pe picioroange, ca niste pasari ingropate si ancore tatuate marinareste pe umeri de barbati, nu lasa nici o indoiala. Deodata apare ea! E blonda, inalta, imbracata in alb – daca ma gandesc bine avea si niste aripi stravezii pe undeva. Aaa, si e fecioara, cu ganduri murdare, numai pentru mine. Dealtfel, numai eu o vad. Peste cateva secunde, dupa colt, la marginea trotuarului: o prostituata. Pe ea o vad toti. Hm, straniu …

“Ana’ sigur face deja baie !”. “Cum, n-ati ajuns inca ? Ce faza !”. Cealalta masina din grupul nostru are un sofer mai naravas – asa spune legenda – a carui dieta speciala ii da energii nebanuite, de aceea toata lumea se asteapta sa ajunga mereu primul, cel putin cand e la volan.

In curand vom ajunge pe taramul iubirilor fara potrivire si-al leganarii ca-n pantec.

In curtea pensiunii un batranel neinsemnat ne spune ca-s doar doi pasi pana la plaja, iar plaja are doar 2 pasi. Simt pentru prima oara absenta tavanelor si percep cerul, pentru o cliDSC_8229pa stiu ca iubesc acea curte, canapelele vechi si starea de atenta lancezeala, Romania. Ne grabim spre plaja, unii chiar in apa. Fasia de nisip, colonie de corturi in care se doarme la deal, ne e rasplata pentru drumul lung. Ne simtim mai liberi, incepem sa simtim. Aflu cu invidie si modesta admiratie despre dorul de mirosul algelor fetide. Clear, blue waters, soleil de provence, ciel d’lavande … fuck ’em ! I’m free ! Linistiti c-am regasit leganatul prenatal, ne intoarcem la pensiune, la pisalogeala batrenelului guraliv, inconjurat de doua femei exagerat de grijulii, dintre care una hippíe.

Mai tarziu “La Dinamo” – mare cherhana moderna, umplem biletelul de comenzi. In sfarsit poate curge catalizatorul, suntem animale urbane. Apare deodata inamicul linistii inchipuite, o sleahta de copii racnind si topaind de parca toata lumea ar fi a lor – culmea! “Cip, zi-le tu cuvantul magic!” Pentru femei nu exista, de ce-ar exista pentru copii ?

In Vama poposim la Magazinul de vise. “Frate, cum e treaba?”. “Tare, tare, super-mamma-mia!”. “Baga doua!”. La stuf e nebunie, cam rece, fara sufletul de altadata, dar intram in transa lor, fiecare-si imagineaza ceva si merge. Ajuta ca-i multa lume si nisip pe jos. Gasim diferenta intre “Requiem for a Dream” si “Trainspotting” – speranta, respectiv lipsa ei. Dintre noi cineva se descalta, danseaza liber, firesc in nisip. Altcineva tradeaza candid tensiunea cu sine. De la un moment dat incolo incep sa se estompeze disonantele si o lasam sa curga, un timp fara sa ne gandim. Zeii si sinele stiu ca ne-am apropiat de ei, am reusit intr-un final sa-l ocolim pe ganditor si sa uitam putin de noi. Pentru fractiuni de secunda ne permitem chiar sa zambim tamp. Nimic mai frumos.

Deodata in fata mea apare o fata. O cunosc. Ceva din mine ma impiedica s-o recunosc. Un timp ma uit la ea, nu zic nimic. Scurt circuit ! Ridic incet privirea. In fata mea, fata cunoscuta zambea nevinovat. “Ce faci cumnate ? Te distrezi ?”. “Nu, imi revin!” Mai balmajesc ceva si apoi altceva. Vad ingrozit in ochii ei oportunitatea unei scurte discutii. Ma bucur de solidaritatea grupului. “Ba, nasol !”. “Nevasta-ta stie unde esti ?”. Trebuia sa-i spui, frate !”. “Thanks guys, chill ! I’m OK.” Nu era singura, mai avea cu ea o fata si un barbat, care topaia in nestire, cuprins de frenezie. M-am uitat de 2-3 ori la saltimbancul de cursa lunga, doar cateva secunde, sa nu ametesc, la cumnata mea cu rucsacelul in spate, apoi la prietenii mei compatimitori si calzi. Pe nesimtite, galagia din jur s-a estompat si m-a cuprins o oboseala infinita. M-am intins pe banca si mi-am trait clipa … prin ceilalti. Dupa un timp nedefinit de rezonanta s-a luat hotaratea sa plecam.

Acasa – pensiunea era deja casa noastra, aveam fiecare spatiul lui intim, dar si o Agora doar a noastra, un Melrose Place de 2 Mai dominat spiritual de artistul vesnic tanar si nebun, deghizat in batranel pisalog – era liniste … si era liniste si in capetele noastre. Ganditorul capitulase, isi luase prea multe in cap. Eram natural ce eram. Ana’, profa de analiza gesticula bland, cu ochii intredeschisi, pentru prima oara fara a anliza de fapt. Cu adevarat prezenta in sine, permitea ticurilor sa-si faca de cap. Noi o ascultam fara s-o auzim, bucurandu-ne de prezenta ei … in sine.

Calma euforie, in drum spre culcare.

DSC_8242

Barbatii cand dorm impreuna sunt in general foarte grijulii, propunandu-si ca in somn sa evite imbratisarea instinctuala. Somnul poate fi mai superficial. “Prietene, mai intoarce-te putin, ca sfoarai fara pauza”. “Scuze” … liniste.

Dimineata soarele lumineaza camera difuz, ca-n pantec cand incepi sa vezi … si n-ai nici o dorinta. Mai incolo, in alt sac vitelin, un alt suflet doarme linistit. Minunat. Ceilalti insa, treji de mult, si-au activat deja interfata sociala. “Cipria-aan!”. Nu era un mesaj din planul meu, asa ca n-am raspuns. “Ba, pe Ciprian asta, il culci greu si .. il scoli si mai greu”. Vocea din celalalt plan a renuntat repede, si-au vazut cu totii de treaba, au plecat … liniste, lipsa dorintei.

Dupa un timp ma ridic din pat cu un profund sentiment de impacare. Universul ma accepta cu iubire, iar eu, asemeni unei iubite ii arat ca primesc. Ma-ntreb cand voi avea si eu loc sa ofer.

La micul dejun de 11:30, in doi, impartim aproape fara cuvinte lejeritatea sufletului.

Pe plaja, la pranz incercam sa-i gasim pe ceilalti. Nu raspund la telefon, dar nici noi nu le prea stim numerele. Merg agale la limita miscatoare a valurilor, apasat de propria inutilitate in demersul cautarii. Fierbinte si colcaind de lume, plaja nu de mult pustie din Vama Veche, prevesteste transformarea aproape finalizata a Vamii din simbol in slogan publicitar si din loc de insipratie in centru de profit. Privita de pe mal, apa se adinceste brusc, in doua trepte, de un bleu foarte diferit. Geamandurile sunt la cativa pasi, aproape-s si pescarii cu plasele lor. Deodata Le Haut schimba directia, i-am gasit!

Sa se creeze o data conditiile de lenevire pe plaja! Nu avem chaise-longue-uri, nu avem destula umbra … Damn! Cate greutati mai pot oare indura? O parte pleaca la masa, s-a facut loc. Dupa o scurta repriza de “far niente” simt ca greutatile ma vor ajunge din urma: fie va trebui sa fac rost de chaise-longue-uri, fie va trebui sa intru in apa … de fapt amandoua. Zis si facut … in sfarsit liniste.

Privind pierdut printre umbrele motate, ma bucur – copil – de mila lui este.

Vorbim despre esenta sinelui – nulitatea lui. Contopirea in fiinta. Dar cum, daca nu prin iubire? Dumnezeu personal – calauza. Cuvintele nu-s facute sa ne exprime adevarurile. Doi barbati indragostiti de acceasi femeie, strigand-o cu nume diferite. N-avem rabdare.

“Hai in apa!”. “Haidem!”. Fiecare dupa lungimea latului. Pe cand eu ma pitulam fricos in paralel cu malul, cautand prea des pamantul cu picioarele, Le Haut trece innot pe sub mine, cu ochii deschisi prin ciorba tulbure si sarata. Normal ca tot eu ma sperii, gandindu-a la un peste foarte mare, eventual carnivor. Mi-e frica de apa, e clar ! In dans cu marea, ratiunea mea, closca, nu m-ajuta la nimic. Si e mai mult decat atat, apa mi s-a parut mereu ceva scarbos. “Halal deschidere cand nu poti privi in ochiul oceanului !”. Ne-aruncam cutite, incercand certitudinile care ne leaga, pregatiti parca sa le facem rocada. “Ba, leviteaza-n puii mei mai incolo ca-mi iei soarele !”.

Ne retragem in 5, poetic, la o masa de septica, alti doi raman pe plaja discutand, absorbiti. Poker pe bani nu vrea nimeni, de parca-s avea eu fata de trisor 🙂 Incep sa-mi revina fortele si buna dispozitie, e ora 19:00 si soarele la apus. “E greu septica, hai jucam razboi !” Dupa o lunga repriza de meditatie sufi, sushi, vreo 2 plimbari pe covorul fermecat si-un frecat la lampa lui Aladin, revin printre noi si Contemplatie si Energie. Mai bag vreo 2 texte cu Reverend Moon si roadele din copac, comentarii laconice, chiiiill … gata, asta a fost, plecam de la plaja.

In drum spre masini observam printre vile balsoaie, BMW-uri de IF si motoristi cu mintea rock, nealterata, atemporala autenticitate a Vamii: amestecul de nisip, urina si mucuri de tigara, reteta de succes a edililor locali si liantul initiatic al viitoarelor generatii de autentici Hippie romani.

Ajunsi la noi acasa, ne intalnim cu nelipsitul Francois si povestile lui. Observ cu regret ca am ratat sansa cu el, cel putin in vacanta asta. Amagit de tripul meu, m-am lasat pe nesimtite coplesit de abisul magiei sale. Orice incercare de comunicare este acum lipsita de sens. Macar intr-un punct l-am regasit: absorbtia de sine.

Incantati de ultima cina “La Dinamo” – aceea cu copii racnind si cuvantul magic – ne hotaram fara cuvinte sa mancam in acelasi loc. DSC_8322In comunicare codata cu stomacul meu sensibilizat, imaginatia im propune o mancare a la Fish & Chips si-mi garanteaza acceptarea ei de catre primul. “Doamna, asa si pe dincolo .. in fine, ce mi-ati recomanda ?”. ” Pai, Zargan sau Calcan, dar Zarganul e mai bun. “. “De ce ?”. “Pai, stiti, e mai deosebit, are oasele fosforescente. O delicatesa locala”. “Aha, foarte tare, iau Zargan”. Din lipsa de idei, sedusi pe semne de marketingul de market al ospataritei, au mai cazut vreo doi in capcana. Asa ca iate-ne, dupa o lunga asteptare, fiecare cu un fel de fermoare cenusii, lungi si uscate in farfurie. Se pare ca nu erau nici incarcati ca lumea, caci oasele nu fosforesceau deloc. Carnea nu era nici rea nici buna, problema era de fapt ca erau foarte foarte urati. Daca i-as fi intalnit in apa, m-as fi speriat de moarte. OK, eu m-as fi speriat si de o hamsie :). In fine, ne-am hranit! Suspectez insa dialogul extrem de amuzant pe tema abordarii contemplative si/sau minieresti a portii noastre catre viata aeroba de alterarea, ba chiar imbogatirea perceptiei gustative pe parcursul mesei :). Un aport mare la imbunatatirea congurentei mele sociale l-a avut constatarea cu perplexitate a faptului ca vechii mei prieteni au avut dreptate in toti acesti ani in care m-au acuzat de un aport constant necorespunzator la nota comuna de plata, lucru dovedit chiar in aceasta seara. Spre rusinea mea, marturisesc: i-am crezut rautaciosi, ba chiar rai si nedrepti. Imi cer scuze public si promit sa ma indrept. 🙂

In drum spre Vama, toti 7 intr-un Golf, ascultam tanguielile profei de analiza, care enumera toate lucrurile rele care ni s-ar putea intampla, inclusiv sa ne opreasca Politia, DSC_8324_cropsa ne jefuiasca Bulgarii, s-avem galma-n cauciuc, sa ne pandeasca patronul dupa un tufis etc, etc. Am observat atunci cu bucurie ca acest grup, impreuna de doar o zi si jumatate se inconjurase de o frumoasa plasa de toleranta, in care fiecare si putea arunca exagerarile pentru a fi amortizate. Din pacate, in mai putin de 3 ore, acesta plasa se va rupe.

La stuf, plictisiti si treji fiind, nu ne-am mai putut integra in multimea de aspiranti la statutul de pitiponc si pitipoanca de Bamboo, deghizati in Hippie-mancati-as de Weekend. Parasutata din alte vremuri in drumul nostru spre casa, ne-a rasarit in cale o terasa de petrecut pana dimineata. Muzica de Vama, lume putina, liniste si chill ! Ne-am hotarat sa stam. La bar am cerut in gluma un Whiskey si un Joint. Fatuca mi-a raspuns cu melancolie infinita: “De-as avea ce-mi ceri …”, apoi resemnata, “da’  Whiskey pot sa-ti dau.” Dansam din nou fara efort, sarbatorind lejeritatea.

Deodata, arunc instinctiv ceva de pe mine. Era un gandac, ma muscase – pentru mine un semn. Am crezut ca aud din nou scripetele celest huruind si ma asteptam sa inceapa din nou circul, sa se caste pamantul, sa apara cumnata-mea si infigand sute de electorzi in mine sa inceapa sa transmita pe panoul de monitoare din beci de la socru-meu fiecare gand ascuns si fiecare dorinta de-a mea, cat de mica. Dar n-a fost asa. Scripetele se miscase intr-adevar, dar rezultatul a fost un tsunami de cutite care suierau nebune intre Energie si profa de analiza. Un Blitzkrieg fara noima, fara sens, dar cu multa galagie. Energie s-a sculat si a plecat. Am ramas noi ceilalti, evident … sa analizam situatia 🙂 Surprinzator, printre plimbari pe plaja, pahare de whiskey sub luna, semiluna, am reusit s-o analizam la un alt nivel de sinceritate. Asta e cuvantul … si starea. Ne-a reusit atat de bine incat am hotarat sa stam pana la rasarit, ba chiar s-o luam pe jos pe plaja pana in 2 mai. Aceasta din urma nu ne-a reusit, de fapt am renuntat, descurajati de niste localnici.

Acasa intorsi, in formidabilul foisor, mai aveam peste o ora de asteptat pana la rasarit. Nici o problema , Analiza avea ce analiza iar Contemplatia ce contempla. Eu beam lapte jubiland in sinea mea pentru complexitatea momentului pe care noi, cu totii am reusit sa-l cream.

DSC_8377Afara se face lumina, ne taram spre plaja. Intr-adevar, cu o precizie de ceasornic, zeul rosu se arata la 5:41, eliberand in noi stari confuze, euforice, ori porniri reprimate. Obositi, dar fericiti ca ne-am lasat legati de acest rasarit, reusim sa percepem pentru momente bune dincolo de suprafete, dincolo de ce vrem – si am invatat sa reusim atat de bine – sa parem.

Este una din starile acelea rare in care ne dam seama ca ne putem iubi si partile de care nu suntem mandri, ba chiar pentru acele parti ne iubim. Si suntem fericiti descoperindu-ne ca nu fugim de ele, nu fugim din noi si nu fugim de ceilalti. Curajul de a-ti iubi defectele e mai mare decat puterea de a ti le ascunde sau schimba. Rad isteric de oamenii din jur, imi urla aroganta … si mi-o accept, regrete nu exista, poate mai tarziu

Rasaritul acesta … nu stim ce sa facem cu el, dar e al nostru!

Dimineata e reprezentatie. Maestrul recita, imitand actori celebri. Aplauze si multumiri sincere. Sper sa ne mai intalnim, maestre !

Relaxarea nu ne mai prinde. Ne cheam betoanele. Tavenele se pregatesc sa ne rupa iarasi de cer. Plecam, celula intr-un imens miriapod care se taraste puturos spre gura balaurului, Bucuresti. Constanta cea intortocheata ne trimite pe drumul cel mai aglomerat. Dogoarea ne reduce la tacere. Pe drum, suspendati intr-un timp fara curgere, revin la curiozitatea pentru mai-tinerii de langa mine din masina. Nu-si dau seama prea bine inca, dar Viata abia-i asteapta sa-i spuna ce vor ca ea sa imbrace la aceasta reprezentatie. Pentru noi, ramane aceeasi, intr-o zi o sa ne oprim din dans si-o sa deschidem ochii … si Ea ni se va arata goala. Si goi ne vom uita in ea.

Va multumesc, prieteni noi si-aproape vechi, deja.

11 comentarii la „Leaganul din Vama Veche”

  1. Te acuz de un subtil plagiat. Finalul cu “ea ni se va arata goala si noi goi ne vom uita in ea”, miroase, ce zic eu, pute de-adreptul!, a Nietzsche, care, in ‘Asa grait-a Zarathustra’, intr-o traducere aproximativa, a spus ca “Abisul, simtindu-se privit, la rindu-i ne va privi”. Daca nu e plagiat atunci cu siguranta bautura e de vina ca telenovelei din statiunea de nudisti se sfarseste ca un film porno.

  2. Am asteptat nerabdatori acest post…de ce? poate fi din cauza ca fiecare dintre noi a inteles cam ce a vrut / putut din acest trip si aveam nevoie de un povestitor la care sa ne raportam pentru a avea o idee ceva mai clara…anyway, cred cu tarie ca esti un tip destul de interesant asa cum esti, si fara sa te stradui sa fii mai special decat esti deja 🙂

    Cat despre mine si al meu mai-tanar iubit, ne-am bucurat ca ne-ati oferit contextul unei companii mature din care am retinut cel putin 2 expresii de mare angajament, care au legatura, asa cum precizezi si tu spre sfarsitul articolului, cu goliciunea “vietii” in care traim cu totii ca nesimtitii. 🙂

    Va multumim (in ordinea numereler de pe tricou):

    Cip
    Profa de analiza
    Comtemplatie
    Energie
    Le Haut

  3. bă cipi, ce vroiai normal sa zici? stii ce am facut eu in uikend? nimic! ca si tine:))) idee, scriu pe bloc=))

  4. interesant cum stii sa te dezvalui treptat, fara sa te grabesti… Cip, am citit si iti sunt recunoscatoare ca m-ai lasat sa descopar un pic din tine. si inca un pic din mine.eu inca sunt un mers, o fuga dintr-un loc in altul pana cand… mai este o luna pana cand ma voi intoarce in Ro… unde nu mi-e dor de nimeni si de nimic…decit poate de cea mai frumoasa plaja din lume

  5. nothing can’t come even close to chilling out in Brasov:)end of August.vaca only. inca ceva. o coincidenta nu vine niciodata singura. ciuss

  6. Merci Nicole, raman amintiri si sentimente. Ah, si tachinarile, complimente de oameni orgoliosi. 🙂

  7. Grabeste-te, sa nu cumva sa uiti vreun detaliu! 🙂
    Sau ai scris deja tot? 🙂

  8. Oare mai ai vreo sansa pentru reintegrarea in randul cuvantatoarelor? Sincer…ma indoiesc! Doamne, iarta-l ca nu stie ce spune!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.