Masca

O clipă doar de fericire,
Un da la tot ce ești, șoptit,
Și masca ta, ce-i apăra pe toți de tine,
Mândrie-n lupta ta de asuprit,
O simți de lut, te-înțeapă, nu mai vrea să șadă,
Vezi munții de efort ce te-au îmbătrânit.

Masca de lut nu-ți va mai fi prieten,
Altcineva cu ea te-a înavuțit.

De vei mai vrea să îți acoperi râsul-plânsul,
Fă-ți straie doar de-acoperit,
Și când te întâlnești din nou cu tine,
Asculta-te spunând “bine-ai venit”.

Prea înalt vis de femeie

Vrei să fii cârpa umedă, ce după luptă
Înmiresmează și dezmiardă răni,
Și varsă lacrimi nenăscute
De luptător înaripat și domn de drept,
De alungat ce și-a reluat regatul,
Bărbat stăpân pe o planetă pe pământ.

Dar știi că lupta nu se va sfârși vreodată,
Eroul tău nu va veni învingător.
Învingător e cel ce crede,
De-i în picioare sau înfrânt se roagă,
Iar visul lui e mărturisitor.

Singurul lucru care se sfârșește veșnic,
E timpul batjocoritor.

Din teama ta de încă o paiață,
Creezi și crești himere cărora să le dai tot,
Dar timpul nu-l poți păcăli, iubito,
El te îndeamnă cu scheletul lui,
Să dai azi și acum peste cât poți suflare,
Sa te dai chiar cât nu te ai, pe-o simplă noimă,
A sufletului tău clarvăzător.

Gratii

Strâng gratiile în mâinile arzând
Și lacrimi reci îmi mângâie obrajii,
Ca un executabil ‘n fața ultimei țigări
Deschid larg ochii pentru prima oară.

Ce văd?
Tot o celulă dincolo de gratii!

O periuță ofilită lângă robinet,
Deasupra ei m-orbește soarele-n oglindă,
Pe ceafă-l simt întâia oară-arzând,
Din spate chicotesc copiii,
Mă-întorc trezit și fug cu inima în gât,
Din spate-un râs fetid
Să nu m-ajungă.

Lăsați-mă să-înnebunesc

Lăsați-mă să-nnebunesc încet de voi,
Dați-mi uitarea-n alte ploi.
Un careu.

Ne-am dat o întâlnire,
Am deschis ochii-n ea și v-am văzut lipsa de-nceput.
De ce?

Eram cu toții acolo și totuși am venit și eu,
Sau așa am crezut.
Și suntem fără lipsă, printre noi.

Iar dacă-am ști,
Dacă prin negură ne-am aminti,
Ce ușor, ce nimic nu e a fi,
N-am mai chiuli
In gluma asta cosmică de-a deveni.