Contează puțin frumusețea gândirii
şi meșteșugul cuvintelor noastre,
în fața credinței din inima vie.
Căci sufletul liber dogorește credință,
în zborul său treaz spre infinita iubire.
Minunată-i libertatea ce ne-o dă Dumnezeu
și povară pentru cei însetați de robie.
În dragostea minții e nodul pieirii,
căci ea nu zboară la firea din noi.
Ferecându-ne singuri în turnul puterii
e doar copil vitreg al iubirii de noi.
Când ne vom scula cu pieptul gol dimineaţa,
o galeată în cap din fundul fântânii,
scutura-vom din plete amintirile-amare
Și cu chef vom porni cu capu’-nainte.
Atunci vom ştii cu toții din ochi:
În sfârșit ne-am trezit și-a venit vremea noastră.
Pân’-atunci răsfățați, ne mai plângem de milă,
În timp ce trec peste noi primăveri de o floare:
Comentarii recente