În drum spre New York

În 2004 am obținut, prin consulatul din Frankfurt o viză pe 10 ani, cu multiple intrări in Statele Unite, având atunci intenția clară de-a trece – pentru prima oară – oceanul. Țin minte și acum portretele împopoțonate ale lui G. Bush Jr., străjuite de câte doi stălpi cu steag, ponosoiți, amintind de epoca primului nostru cizmar. Țin minte fața perplexă a angajatei de la gișeu, cănd, la întrebarea ei privitoare la scopul vizitei, am răspuns sincer: „din curiozitate“. Oricum, primul meu contact cu oficialitățile americane, a fost, din păcate, de natură să-mi sporească păcătoasa aroganță europeană.

Până astăzi, n-am ajuns în America. De fiecare dată, inclusiv în 2004, când intenționam în mod serios, am găsit de fiecare dată altă destinație mai interesantă, mai plăcută, cultural, istoric și uman: ba Thailanda, Maroc sau Egipt, ba Grecia cu Muntele Athos, sau superba Andaluzie. De fiecare dată, distanța și costurile relativ mari, dar mai ales lunga listă de stereotipuri vizavi de cultura americană, au stat în calea deciziei pentru această destinație:

  • Hamburgeri mari grași cu mult Ketch-up dulce,
  • obezi urâți peste tot,
  • pâine dulce și zahăr în Cola,
  • case de “carton” și chici ordinar a la Las Vegas,
  • „Yurop”, Popcorn, bax-uri uriașe de hârtie igienică,
  • subcultură Pop, rapper-i negri peste tot și foarte multă ignoranță,
  • creiere spălate în masă, cultura risipei cu orice preț, teoria conspirației,
  • bădărănie, etc. etc.

Știam, evident că este mult mai mult decît atăt, totuși acel altceva, nu reușea să mă convingă că trebui neapărat văzut, că este ceva esențial, profund, mișcător. Deși plină de lucruri interesante, America nu reușește să fie interesantă în sine.

Acum, spre sfârșitul lui 2010, ne-am urnit să facem acest pas, cu aceleași idei preconcepute, și același nas pe sus european – unde mai pui, și francofil – dar o curiozitate sănătoasă, deschiși și dornici să ne cufundăm în muzica și vibe-ul marelui oraș, dornici să ne lăsăm impresionați.

De aici de peste Atlantic, totul pare ireal, I’m nervous, presimt izbirea gândurilor și imaginilor abstracte de realitatea vibrantă. Cum mă va transforma acest șoc cultural? Monitoarele ne anunță intrarea în spațiul aerian canadian, nu mai e mult și luminile New York-ului vor apărea sub noi.

A nu fi văzut Big Apple e un fel de virginitate. I’ll be losing it soon. C ya! 🙂