Cuminte dor

O simplă, atingere, copilaș de-îmbrățișare
Ba chiar un făt: căldura unei mâini lângă o altă mână,
Al unui om viu pe-aceeași bancă.

Cum poate fi un dor cuminte atât de chinuitor?
Doar dacă focul s-a predat cumințeniei.
E clar, întinerim,
Până ce, Doamne-ajută, reîncepem din joacă,
Să ne mărturisim.

Să se împuțineze vorbele!
Ba nu, s-o ia la fugă, să ne lase destupați,
Dacă au cinste-n ele.

Iar arcurilor să li se rupă ața
Și ochilor apa.
Să facem trotuar pe mijlocul străzii,
Să nu ne mai putem ocoli.