Dupa seara in care s-au luat biletele a urmat bucuria, a lui S. pe de o parte, in stil coplesitor, a celorlalti pe de alta, amestec intre mandria de a-si fi dat sutul necesar in fund si euforia aventurii. Oricum, bucuria de pusti, care au gasit in padure o pestera de care numai ei stiu, s-a nascut atunci si a stat cu ei pe tot parcursul aventurii. Dar nu e de bun gust intre barbati sa vb. de sentimente! Cat de gay poate fi asta?

A mai fost un candidat pe muchie, ar fi fost calatorul din atas, dupa cum i s-a propus, desi n-ar fi fost nevoie, el putand zbura, sau levita, sau face ce vrea, civilizatia extraterestra careia ii apartine l-a inzestrat cu destule puteri, pentru noi pamantenii supranaturale. Motivatia lui oficiala a fost ca nu are viza de state, desi stie oricine ca extraterestrii nu au nevoie de viza de state. Cine stie? Poate ca civilizatia lui a incheiat studiul poporului American deja, sau poate se teme ca Americanii ar fi vrut sa inceapa studiul civilizatiei lui extraterestre cu el. Nu stim. Cert e ca ET n-a vrut si pace. Ar fi fost senzatia Americii. Cel mai probabil omenirea nu e pregatita inca pentru acest encounter, il mai ascundem noi putin aici.

Acuma sa nu credeti ca n-au fost comentarii felurite, mai ales legate de raul pe care ar urma sa si-l faca intre ei in aceasta calatorie. Era clar pentru unii ca S. o sa-i congeleze pe toti in masina, C. o sa-i intarzie de la toate actiunile, o sa-i insele de bani, in timp ce le fumeaza toate tigarile si o sa ceara non-stop de mancare, B. va trebui sa fie centrul de echilibru, iar R. se va inlocui pe el cu Matrix in orice moment. Normal, concluzia fireasca era mereu: “decat asa chin, mai bine stau acasa”. By all means, nene, by all means. 🙂 , desi faza cu atasul ar fi fost geniala, cred ca si C., in nemarginita lui cumpatare financiara ar fi participat, macar cu aerul din cauciucuri.

Pregatirile au fost sumare cel mult. La capitolul masina s-au infruntat pentru prima oara spiritele. C. se crede indreptatit sa aiba dreptate in privinta deciziilor organizatorice bazandu-se pe experienta lui de globe-trotter recunoscut. Pentru S. e mai simplu: el are dreptate in virtutea faptului ca el are dreptate intotdeauna. A avea dreptate nu e doar una din bolile definitorii ale romanilor, e si o chestie de “Menschkeit”, o chestie de barbati, adica. S. si R. se apuca ei sa caute masina de inchiriat pe net si gasesc una cu sapte locuri, asa cum vroiam la vreo 700$. C. cu dreptatea in erectie, ii i-a la misto cand aude, pe telefon, intr-un minut gaseste din poigner o contraoferta la juma de pret. Fusese ata de convingator, incat a reusit sa-l convinga pe S. sa rezerve de pe cardul sau, pentru C. – o victorie personala. Turns out ca mega-deal-ul gasit de C. ajungea tot la 700$ datorita taxei de 300$ pentru returnarea masinii in alt loc – urma s-o preluam in Denver si s-o returnam in L.A. Totusi tot el a scos-o pana la urma, gasind o oferta acceptabila, croita manusa pentru cardul lui S. 🙂 La capitolul hoteluri a fost mai simplu: In Vegas a rezervat S. – n-a stiut nimeni unde, surpriza pana la capat, la San Francisco a rezervat C. un hotel  monument, chiar in buricul targului: Westin San Francis Union Square. La L.A. s-au luat dupa bunul lor prieten Hank Moody, si au rezervat ceva misto chiar pe plaja in Venice Beach, vecini cu Karren a lu’ Hank, mama lu’ Becca. Ah, era sa uit, la NY era aranjat, urmau sa doarma la ma’ man Feyn.

S. a plecat primul la colegii lui pielistii, la Denver, noul Amsterdam al Americii. Imediat ce-a plecat a inceput sa le dea task-uri celor ramasi: isi uitase papucii bleu, “aia de iesit seara in oras” si trebuia sa-i duca neaparat o sticla de tuica, de dat plocon in Americika. Dupa cateva zile, nu multe, cam una jumate, a inceput sa-i sune, sa le povestesca cum e vremea, hotelu’, perna si sa-i faca, printre ranjete si hahaieli sa se simta asteptati in tara fagaduintei.