Am auzit pe cineva de curând spunând că se simte bine cu sine, bine în pielea lui. O spunea de ca și cum ar fi fost un fel de destinație finală, o stare de conștiință superioară, care trebuie păstrată cu orice preț: “nu mai am nici o problemă, mă simt bine în pielea mea”. Sau: “nu mai am nimic de schimbat, mă simt bine așa cum sunt”.
Atunci am realizat că pentru cineva care se simte rău în pielea lui, a se simți bine cu sine, poate fi cel mai înalt ideal, deși sunt mulți care nesocotesc disarmonia în care se găsesc cu ei înșiși, pentru scopuri mai înalte. Și mai este ceva în această afirmație care nu poate trece de o examinare mai atentă: în privința sentimentului de sine poți doar să nu te mai simți rău în pielea ta. Din momentul în care nu te mai simți rău, cum te simți în pielea ta nu mai are importanță. Evident
că te poți simți bine în pielea ta intr-un mod euforic, narcisic, dar asta are mai puțin de a face cu armonia. 🙂
Bucuria pe care eu o cunosc, vizavi de simțitul în pielea mea, este ceea ce am simțit atunci când mi s-a luat această piatră de pe inimă.