Ioana!

Ce faci soro? Ai facut-o lata! Ai simtit linistea nefiintei si ti-a placut, sau te-ai indragostit de Zero? Spune-mi si mie ce-ai visat? Cum a fost cand ai simtit ca nu te mai intorci? Ti-ai gasit traseul printre ecuatii si-ai tasnit spre lumina rezolvarii, sau a-ncetat durerea sa mai fie vesnicul enunt?

Te-as certa si m-as certa ca n-am reusit impreuna sa te impulsionam s-o iei pe scurtatura, sa parasesti paradoxul nesustenabil in care te aflai. Dar cum s-o iei acum, tocmai acum, cand n-ai luat-o niciodata, cum sa fugi de imposibil, de haos, cand il auzi vorbindu-ti, acum mai deslusit decat oricand? Daca marea demonstratie se continua in alta dimensiune, bring it on, baby, ride or die, motherfucker! Nu, soro, esti cool, esti cool si cold. Dar pot sa plang, da, imi dai voie, nu-ti perturba factorii? Ti-ar ale naibii ecuatiile! Cine puii mei e haosul asta, sau dimensiunea asta, sau demonstratia asta fucked up in care tu trebuie sa faci lumina, care are nevoie de tine mai mult ca noi, ha? I know, you’re gonna tell me one day.

Cat te mai simt aproape, cat te mai simt aici, trebuie sa-ti spun macar cu ce ma enervai tu maxim, sa stii sa-i enervezi si pe altii. Fiecare dintre noi am fost mai putin singuri datorita tie, tu! Stiai de noi de fiecare, se uneau niste fire la tine, caci numai tu stiai sa le innozi. Aveai incredere in toti, ne stiai iubirile, ratarile, n-ai reusit sa fii dezamagita de nimeni, nici macar de … nimeni, desi, ce bine ti-ar fi prins. Si totusi tu erai singura in pofida noastra. Aveai odaia ta, cu drama, cu absurd frumos si cald sarcasm. Odaia ta cu vise. Ai luat-o cu tine? Zi? Sau ne-ai lasat-o noua, s-aflam ce nu mai esti?

Nimeni n-a putut sa duca “tot sau nimic”-ul tau, iar tu nu-ti mai faceai iluzii. Te indepartai de noi in tot, te indepartai de noi in nimic. Si te apropiai cu inima.

Ce sa-ti mai zic? Hai, mai vorbim, vezi ce faci. Pe mine ma asteapta baietii afara, hai, te pupa Cipi.

Ce?
Da, ma le zic, hai vorbim. Don’t be a stranger! Please.

Un comentariu la „Ioana!”

  1. Right on! Ioana e o lumina de stea … vine și pleacă … nepăsătoare și rece, caldă și râzând ca un copil … “tuuu, Miki, ce faci, hai că vin cu o cafea la tine, mai vorbim și noi.” Mai ții minte când mergeam la plajă, sau de fapt ne întâlneam acolo, că tu erai de la 5 dimineața, când eu de abia mă întorceam pe partea cealaltă în pat? Mi-e un dor de tine, soro, să mai râdem noaptea, când tu veneai în vizită la St. Vincent’s Hospital și îmi țineai de urât când eram în gardă? Nici unul dintre românașii noștri nu te-ar fi rănit cu nimic … jar ar fi mâncat!

Lasă un răspuns