Germania lui Sarrazin

Germania se desființează

Nemții au început de ceva timp stângaci, exagerați, să-și descopere un sentiment interzis – mândria națională. Cu ocazia campionatului mondial din 2006, am văzut bucuria infantilă în fluturarea drapelului național, fără îndoială o izbândă personală a fiecăruia, fără precedent în istoria postbelică. După zeci de ani, în care singura trăire, motivație, alinare, spovedanie, mamă, tată și limbă comună au fost munca și ordinea, pare să se înfiripeze o urmă de relaxare, autoironie, “je m’en fiche-ism”, chiar șmecherie (vezi Balkan-Deutschland).

În fața necesității de adaptare la procesul ireversibil de disoluție națională și culturală, prin care trec toate marile națiuni occidentale, dar mai ales al amenințării expansioniste islamice, germanii par a-și fi creat enzimele și anticorpii potriviți. În plan subiectiv, ca străin în Germania, te simți în continuare într-un mediu rece, rezervat-ostil și ipocrit-politicos. Totuși, nu este exclus ca aceste impresii să se datoreze în parte propriei nesiguranțe sau incapacități de adaptare la un mediu nefamiliar, căci obiectiv, lucrurile par a sta altfel. Marile comunități de imigranți, inclusiv cea musulmană, numărând ca. 3,5 milioane de suflete, sunt – comparativ cu alte țări europene – bine integrați. Ghetouri sunt puține, standardul de viață e bun, iar Germania este ultima mare țară europeană cruțată de atacuri teroriste. Și la urma urmei, ce contează că nemții sunt ostili, dacă-ți respectă drepturile? Nu cred că vreun emigrant a venit aici în căutarea iubirii.

În acest context, vine domnul Sarrazin cu un mesaj pus la congelator în anii ’45, dezghețat și re-împachetat în căteva date statistice actuale, susținând vechea teză a ierarhiei genetice și având de data asta ca țintă musulmanii. Mesajul cărții – care a făcut valuri mult prea mari, nu doar în Germania – este: “Musulmanii, prin inferioritatea lor genetică, provoacă o scădere a IQ-ului mediu al societății germane”. Mai mult decât regretabil este faptul că, deși acest om are curajul să reia niște teze condamnate definitiv de istorie și să le aplice unei amenințări cât se poate de reale, cea a expansionismului și agresivității culturale și religioase islamice, nu are curajul soluțiilor pentru o Europă care orbecăie de ani buni prin holurile de la Bruxelles, în căutarea unei noi noțiuni de corectitudine, adaptate efectelor globalizării. Astfel, un proiect curajos, ricoșează în falia de personalitate, în scurt-circuitul spiritual german, care permite multor membrii ai acestei nații să facă prea ușor imensul pas dintre ostilitate, aroganță, superioritate – toate umane – și rasism. Pentru a putea omorî sistematic, liniștit, ca la vânătoare mii de semeni de-ai tăi, trebuie mai întâi să nu-i consideri oameni. În fața arogării dreptului de a împărții, după bunul plac, oamenii în oameni și ne-oameni, lipsa de toleranță, ostilitatea, chiar ura, sunt mici metehne copilărești. Pe când la un soldat, sub amenințarea directă a morții, acest mecanism psihologic de apărare e normal, la un grup social pe timp de pace, e de neînțeles. Judecând după recentul sondaj, conform căruia 18% dintre nemți ar vota un partid condus de Sarrazin, se pare că multora le lipsește facultatea umană care împiedică acest pas.

În conmcluzie, e important pentru toată lumea cine conduce Germania, dar și ce face occidentul să evite destinul Hagiei Sophia.

7 comentarii la „Germania lui Sarrazin”

  1. Crezi ca tu nu ai cazut in capcana lui Sarrazin?? Te atac aici pe blog, ca in casa ma abtin sa nu ne luam de gat dup-aia.
    NU ARE NICI O SCUZA!!
    “Mai mult decât regretabil este faptul că, deși acest om are curajul să reia niște teze condamnate definitiv de istorie și să le aplice unei amenințări cât se poate de reale, cea a expansionismului și agresivității culturale și religioase islamice, nu are curajul soluțiilor pentru o Europă care orbecăie de ani buni prin holurile de la Bruxelles.”

    Dar punctul tau de vedere exprimat in citatul de mai sus ce e?? Nu e forma “elevata” de rasism?? Adica ok inteleg ca islamul se extinde, au natalitate mai mare, au vointa sa se faca cunoscuti cat mai mult in toata lumea…so what???
    Crestinismul cum a luat locul lui Zeus & Co folosind aceleasi metode?
    Si oare ce solutii ar fi de implementat? Ce ar trebui sa faca Bruxelle-ul … sa insapreasca legile, ca nu mai accepte emigranti, sa ingradeasca cat le permit legile, dreptul la exprimare religioasa, etc.
    Crezi ca se va vota vreodata la vreo primarie cu mare tam-tam in presa, dreptul unei comunitati crestine de a construi o biserica pe un teren privat? Cu moscheile ce au? Vezi Elvetia…o tara intoleranta cultural.
    Astea sa fie armele de lupta? Ingradirea drepturilor doar ca ne e frica ca se inmultesc?
    ASTA E REALITATEA CRUDA…ca si incalzirea globala, platim pentru greselile noastre. Eu sunt de parere sa nu ne mai involburam atata pe islam si viitoarea hegemonie islamica, e ireversibila, ci sa cautam caile de comunicare cu ei, sa ne gasim punctele comune, ca pierduti oricum vom fi in marea masa de semilune.
    Cu restul ai dreptate, nimic nu se constituie intr-o scuza pentru acest nou Nazist si pentru cei 18% care-l aproba!! Rusine, Rusine

  2. Si filmul asta ar trebui sa sublinieze Teza europeana (pune-l si tu la loc de frunte pe blog)..poate ne mai gandim si facem si noi 2 – 3 copii 🙂

    Pup

  3. sa ma simt vinovat ca ..nu am copii? k,ma fac musulman sa la scad rata de fertilitate..

  4. Asumptia ca populatiile etnice vor evolua in viitor cu acelasi ritm cu care o fac acum este total gresita. In general, cu cat creste gradul de “civilizatie”, cu atat scade rata natalitatii. Nu exista nici o garantie ca musulmanii europeni vor fi la fel de prolifici peste 20 de ani. Exista nenumarate alte variabile scenarii posibile: ce se va intampla daca Europa devine prea putin atragatoare si musulmanii vor migra en masse spre alte plaiuri?

  5. Corect, si tocmai de aia, cartea lui Sarrazin e de luat ca propaganda ieftina, dar periculoasa.

    Ce mai nume nemtesc: Sarrazin

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.