Balkan-Deutschland

De ceva timp mi se pare că văd tot felul de semne că nemții sunt pe cale să se balcanizeze: prețurile in magazine se negociază, abonamentul la Vodafone, așișderea … tocmeală peste tot.

Ce mi s-a intamplat insă ieri, îmi confirmă definitiv impresia că nemții, poate și alți occidentali, încep să invețe din lecțiile passe-par-tout-ului balcanic. După un accident banal de circulaţie cu un bătrânel simpatic, conducând relaxat un Jaguar decapotabil, ne-reușind să ajung cu el la un compromis privind împărțirea vinei, am fost nevoit să chem poliția. El, zăbovind destul de mult după ce stopul se făcuse verde, mi-a dat impresia că mă așteaptă să mă urc în mașina mea, parcată pe trotuar. Imediat ce deschid însă portiera, pleacă brusc de pe loc, retezându-și oglinda de portiera mea. Bătrânelul era de fapt atât de distrat încât nu mă observase nici pe mine, nici schimbarea semaforului.

Die Polizei, ajunsă în scurt timp la fața locului, ne ascultă tărășenia, după care unul dintre ei scoate o cărțulie mică din buzunar și, întorcându-se spre mine începe să-mi recite: “Deci, parcat neregulamentar – 35 €, incomodare pietoni – 15 €, provocare accident minor – 70 €, total 120 €. Bagă apoi cărțulia la loc în buzunar și, zâmbindu-mi galeș îmi face urmâtoarea propunere: “Dacă însă vă hotarărâți să acceptați toată vina, semnați aici și uităm de toate”. În timpul ăsta, un tătic împingând un căruț, nu reușea să treacă de mașina mea, care ocupa cam tot trotuarul și, bucuros că poliția e acolo, începe, în cel mai pur pseudocivism nemțesc să-mi facă morală și să ceară polițistului o pedeapsă cât mai aspră pentru mine. Acesta, la rândul lui, în cel mai pur stil de Garcea bucureștean se răstește la tăticul cu copilul în căruț: “Nu vedeți că i-am pus deja cătușele? Haideți circulați mai departe că ne facem noi treaba!”. Apoi, întorcându-se spre mine mă întreabă cu același zâmbet galeș de dinainte: “Deci, v-ați hotărât?”. Eu, bineînțeles, mă hotărâsem. “E, vedeți că se poate? Noi scăpăm de completat hârtii, Dvs. faceți economie!”, mi-a mai aruncat înainte să plece.

În altă zi, cineva, având treabă la tribunalul din Darmstadt, parchează mașina pe o bordură, în rând cu alte 20 de mașini, parcate la fel, având grijă să nu fie vreun semn de parcare interzisă. Când se întoarce la mașină, un polițai – de fapt nu era polițai, ci angajat la Ordnungsamt, direcția de ordine și disciplină 🙂 – tocmai îi aplica o amendă în geam, motivând degajat că, deși nu era semn de parcare interzisă, șoferul ar fi trebuit să observe că din cauza mașinii lui, carosabilul nu mai avea lățimea legală minimă de 2,5 m. !!!
Persoana respectivă se intorcea de la judecarea unei contestații împotriva ridicării permisului pentru că fusese înregistrată de un radar fix. Judecătorul îi explicase zâmbind că acel radar, bine ascuns la câțiva metri de semnul de lmitare la 60, pe un drum drept de 4 benzi, finanțează o parte din cheltuielile landului Hessen, înregistrând zilnic între 200 și 350 de depășiri de viteză.

Frustrantă la prima vedere, această schimbare de comportament a nemților, arată totuși capacitatea lor de a învăța. Confruntați cu criza ultimilor ani, au preluat din modelele comportamentale ale uriașei minorități est-europene. Pentru ei este un câștig, îi face mai puțin inflexibili, mai deschiși, mai umani. Rămâne de văzut, dacă schimbarea este conjuncturală, sau manifestare a unei simbioze profunde. Oricum ar fi, balcanismul se manifestă cu putere în cea mai mare piață a Daciei Logan.

5 comentarii la „Balkan-Deutschland”

  1. Servus…
    Remarcabil mi se pare faptul ca pot fi sesizate schimbari de comportament (mai e pina vom vorbi de mentalitati)… Aici, dupa cum stii, pe Dambovita totul este incremenit…
    toate cele bune!

  2. Cum spuneam, sunt foarte curios ce-o sa ne arate trecerea timpului: dacă este cu adevarat o schimbare prin simbioza, sau o alterare temporara de comportament. Cu tot cu schimbările sesizate, incremenirea este mult mai mare aici decat acolo, diferenta esentiala fiind insa, ca aici “beneficiem” de o incremenire intr-in sistem social mult mai funcțional decât in țară. Uman, e alta poveste …

  3. vizavi de Germania ….am mare nevoie de un aparat de recuperare MOTOMED VIVA 2 la noi are preturi colosale de 4000 de euroo …iar pe saiturile din Germania o gasesti la licitatii si o poti lua la preturi foarte bune numai ca nu prea sunt de acord sa le trimita in romania…:((( http://www.pasgri.blogspot.com

Lasă un răspuns