Concertul de marți, 10.08.2010 din Commerzbank Arena, Frankfurt este al doilea show din turneul U2 360 la care merg. Anul trecut am fost la chiar primul show al turneului în Europa, pe Nou Camp, Barcelona.
De data asta priveam cu oarecare blazare apropierea evenimentului. Dealtfel biletele le-am cumpărat pe E-Bay cu doar căteva zile înainte. La primul concert le cumpărasem – mult mai scump – cu vreo 2 luni inainte.
În ziua concertului s-a schimbat însă totul. N-ar fi trebuit să merg la muncă, oricum n-am reușit decăt să stau pe net, căutând informații despre playlist, vreme, locație, etc. Aflu cu suprindere că se mai găseau bilete la caserie, chiar în ziua concertului, deși Commerzbank Arena este un stadion relativ mic, doar 45.000 de bilete fuseseră în vânzare, față de aproape 90.000 pe Nou Camp.
Frenezia și prețul berii creșteau cu fiecare metru cu care ne apropiam de stadion. În chiar incinta stadionului – unde am ajuns pe la 19:30 – un pahar de bere costa 3,90 € :). Nevoiți fiind, datorită proastei semnalizări, să ocolim jumătate de stadion, ajungem alergând la intrarea indicată pe bilet și coborâm pe gazonul dominat de uriașa scenă, cu deschidere de 360 de grade, de unde și numele turneului:
[videoplayer file=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6209-4/P1020722_1.mp4 image=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6182-2/P1020722_1.JPG /]
După ce, în jur de ora 20:00 a terminat line-up band-ul (Kasabian, la Barcelona au cântat Snow Patrol), multe coate înfipte pentru înaintare, reușim să ocupăm un loc bunicel. Deși suntem mult mai aproape de scenă de data asta, diferența de înalțime între nemți și spanioli, a anulat avantajul. 🙂
O oră în cap am așteptat apusul soarelui și apariția băieților, dar n-am ratat urcarea lor pe scenă:
[videoplayer file=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6215-3/P1020724.mp4 image=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6185-2/P1020724.JPG /]
Începutul nu l-a dat, cum mă așteptam o piesă cunoscută, care să ne ia pe sus, ci un pasaj instrumental nou/nescusocut: Return Of The Stingray Guitar. Ne-au luat apoi imediat pe sus cu Beautiful Day, New Year’s Day (cântată pentru prima oară în acest turneu) și Get On Your Boots. După cele 3 reprize de sărit în sus, a urmat melodia mea preferată, care a înlocuit One, odată cu apariția noului album, Magnificent:
[videoplayer file=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6225-4/P1020726-27.mp4 image=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6194-2/P1020727.JPG /]
“Only love … only love can … leave such a scar”. Foarte tare! Nu pot disocia melodia de clip-ul din Linear, cu întoarcerea în anii 80 și adolescență, văzută printr-un TV dereglat. Gotta see it!
La Miss Sarajevo, Bono a avut mare curaj. Neputând niciodată să-l înlocuiască pe Pavarotti a cântat încet, cu respect față de vocea lui Lucioano, pe care parcă doar îl acompania.
Sunday Bloody Sunday l-a asociat de data asta cu evoluția islam-ului. Pe ecranul verde, acoperit de scrieri în arabă, apărea o tânără foarte frumoasă acoperită de un văl. Mesajul, cântat de căteva ori, acompaniind imaginile: “Change your heart (Islam)!”. Destul de diferită nuanța de vechiul lui “Co-Exist”.
Mesajul reverend-ului Desmond Tutu, urmat de One și n.b.! Amazing Grace au fost … comuniune în iubire, reușind să miște chiar și sufletul teuton. 🙂
Dacă-i cunoștea pe nemți mai bine, făcea asta mai spre început, căci după acest moment, descătușarea a fost totală, culminând în Elevation:
[videoplayer file=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6230-3/P1020733.mp4 image=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6197-2/P1020733.JPG /]
După Where The Streets Have No Name și-au dat jos chitările, pregătindu-se să părăsească scena. Cântaseră doar 2 piese de pe No Line… tot concertul, eram puțin dezamăgit. Nu pentru mult timp, căci după intoarcerea pe scenă, au mai cântat Hold Me, Thrill Me, Kiss Me, Kill Me, așa la Oha, With Or Without You și au încheiat cu un elevating Moment Of Surrender! Gotta read the lyrics:
Deși din același turneu, concertul a fost foarte diferit față de cel de la Barcelona. Playlist-ul mi s-a părut mult mai bun, sunetul însă a fost disproporționat de tare pentru arena din Frankfurt. Practic, dacă nu cunoșteai melodiile, nu înțelegeai mare lucru. Publicul, deasemenea, mult mai greu de antrenat, Bono mai bătrân cu un an și ceva mai puțin mobil datorită accident-ului la coloană. Apropos de accident, făcea glume, cum că l-au reparat medicii nemți și “I have a “Made in Germany” sticker on my ass”.
Dincolo însă de playlist, stadion și sonorizare, rămâne experiența de neuitat a vibrației alături de U2, a comuniunii în libertate și păsare. Read the damn lyrics and … feel Bono! 🙂
Poze și filme: http://cioiulescu.net/gallery2/v/6139/2010_08_U2_Frankfurt/
Bravo Bulan! Interesant!
tu ai talent de jurnalist frat!
Oricum, ce mi se pare mai interesant, e ca tu gasesti placere si rabdare in a scrie tot felu’de “minuni”pe internet 🙂
Fiecare cu piticii lui!