Concertul de marți, 10.08.2010 din Commerzbank Arena, Frankfurt este al doilea show din turneul U2 360 la care merg. Anul trecut am fost la chiar primul show al turneului în Europa, pe Nou Camp, Barcelona.
De data asta priveam cu oarecare blazare apropierea evenimentului. Dealtfel biletele le-am cumpărat pe E-Bay cu doar căteva zile înainte. La primul concert le cumpărasem – mult mai scump – cu vreo 2 luni inainte.
În ziua concertului s-a schimbat însă totul. N-ar fi trebuit să merg la muncă, oricum n-am reușit decăt să stau pe net, căutând informații despre playlist, vreme, locație, etc. Aflu cu suprindere că se mai găseau bilete la caserie, chiar în ziua concertului, deși Commerzbank Arena este un stadion relativ mic, doar 45.000 de bilete fuseseră în vânzare, față de aproape 90.000 pe Nou Camp.
Frenezia și prețul berii creșteau cu fiecare metru cu care ne apropiam de stadion. În chiar incinta stadionului – unde am ajuns pe la 19:30 – un pahar de bere costa 3,90 € :). Nevoiți fiind, datorită proastei semnalizări, să ocolim jumătate de stadion, ajungem alergând la intrarea indicată pe bilet și coborâm pe gazonul dominat de uriașa scenă, cu deschidere de 360 de grade, de unde și numele turneului:
[videoplayer file=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6209-4/P1020722_1.mp4 image=http://cioiulescu.net/gallery2/d/6182-2/P1020722_1.JPG /]