Mulțumirea

Orice dorință neatisfăcută, duce în timp la nemulțumire. Dar mulțumirea nu este lipsa dorinței, ci îndeplinirea ei. De aceea mulțumirea este pentru mine, pauza dintre două confruntări, căutări. Poate fi, bucuria izbânzii, a găsirii sau dimpotrivă, liniștea remizei. Este însă, întotdeauna un moment pasager, de împăcare cu propria cale, după care mulțumirea devine … pierdere de vreme, moarte, obstacol.

Detest persistența în mulțumire: fie este o stare impusă, abordată ipocrit, ca dovadă a succesului personal, în care ajungem chiar să credem la un moment dat, fie este narcisistică. La urma urmei, cât timp poți lungi auto-gratularea pentru un succes?

După mulți, “adevărata” mulțumire este aceea care provine din renunțarea la dorințe și atașamente, la iluzii. Evident, dacă renunțăm la dorințele noastre, suntem mai mulțumiți, dacă renunțăm la tot, la iubire, compasiune, dreptate, lucruri pentru care merită luptat, suntem și mai mulțumiți, perfect mulțumiți, se așterne zăpada veșnică, în locul sufletului pierdut. Singura mulțumire reală, adevărată, după mine, este recunoștiința. Da, recunoștința, căci n-am fi reușit fără circumstanțe benefice, fără simpatia complice de Sus. N-a fost o intâmplare că nu ni s-au pus bețe în roate, în multe alte situații toată lumea și-a dat mâna pentru a face tocmai asta. Iar dacă reușitele noastre ar sta doar în mâna noastră, cum am mai putea oare să ne bucurăm de ele?

Dar atunci când lucrurile nu ne ies, când scrâșnim din dinți și nu reușim, ce facem? Cei mai mulți intră în panica ratării și, de teamă să nu fie descoperiți, batjocoriți – căci nimic nu ne bucură mai mult decât înfrângerea în ochii semenilor – își trag masca înțeleaptă a acceptării și a seninătății în dezastru, uitând că înfrântul poate fi demn, doar la capătul lupții, după ce-a dat tot ce are, uitând că mânia e sfântă, creatoare ca și recunoștința, din același aluat curat.

La fel de mult detest și persistența în nemulțumire, în frustrare neputincioasă, în teamă. Recunoștința și mânia susțin deopotrivă dansul plenar al luptătorului cu viața, mulțumirea, nemulțumirea, sunt doar o păcăleală, iar restul e eschivare, amânare, … șovăială.

14 comentarii la „Mulțumirea”

  1. Bravo Bravo… te-ai descris de minune in textul asta si in plus de asta l-ai si scris cu caracterististici de axioma.

    Nu e chiar asa cum pretinzi tu ca e, cateodata in viata trebuie sa te lasi invins inainte sa termini lupta; de fapt strategic vorbind, inainte sa capitulezi ca-n razboi, trebuie sa te retragi, sa refaci strategia si “daca-ti da pe plus” sa treci iar la lupta, cu alta strategie.
    Tocmai aici te blochezi tu in gandire si-n fapte, lupti cu prea multa incrancenare, in final pierzi sirul luptei, nu mai sti de ce te incrancenezi atata si … buf, caderea in capitulare e prea mare.
    Macar nu-i mai invata si pe altii sa faca la fel!! Nu esti nici un loser daca pierzi o lupta, numai in conceptia ta este asa.

    Bafta multa

  2. hai ca revin sa mai ridic un pic statisticile; bine ma gandeam si la oamenii pe care i-am dezamagit lipsind atata timp (i.e. luminita) dar chiar si mie mi-am lipsit!
    deci maic, la cat ajungi disear` la guerrilla? adilica? vezi sa te imbraci frumos mama, sa nu ne faci de ras iara`!
    cipiiii….. cipi, cipi… de unde si pana unde ti-a venit tie ideea ca daca iti doresti foarte mult sa-ti inseli nevasta cu o blonda misto (prin absurd zic) si ti se indeplineste dorinta asta, o sa fii multumit??? E absurd, sper ca realizezi!
    Ar fi urat! Trebuie intotdeauna sa vrei mai mult! Sa nu sa te multumesti niciodata cu putin, mama!!! Cipi…cipi….

  3. Nu’sh daca viu, nu mai am haine curate ca le-am purtat ieri. Daca ai niste nadraji de imprumut trec inainte pe la tine, si-mi dai si un fassss cu sprayul tau sa miroasa frumos sa sucesc gatu’ la fete.
    BTW, cine-i blonda misto de care vorbeste Cip? Mare pezevenghi…

  4. Te ajut Adilique, ti-ai schimbat numele,a? Mergi incignito disear`…
    Blonda lu` Cip e fictiva! Nu ca alte blonde 😉

  5. Imi cer scuze ca intervin, dar nu pot niciodata sa ignor o debata inteligenta despre adevarata realitate. Multumesc pentru ganduri, Ciprian. Iar pe tine, Sebastian, simt deja ca te cunosc, desi nu am coversat niciodata aici.
    Asadar, multumirea nu e lipsa dorintei ci satisfacerea ei. As dori, scumpi prieteni, sa introduc aici una dintre legile fenomenologice ale psiho-economiei. Orice nevoie/dorinta, scade in intensitate pana la eliminare daca este satisfacuta in mod constant.
    Ergo, daca luam exemplul tau care frizeaza absurdul, Sebastian, deducem ca daca Cip ar avea (absurd la patrat) dorinta de-a-si insela nevasta cu o blonda si ar reusi (absurd la catralion) o data, ar fi multumit. Dar sigur o data nu ar fi de-ajuns, mai ales ca ar fi si prima si am discuta de durate cuantice. Deci ar mai vrea o data. Si tot asa. Doar ca dorinta ar incepe sa scada potrivit legii fenomenologice de mai sus. Pana la saturatie. Deci nu ar mai avea dorinta. Deci, potrivit Ciprian paragraful 1, nemaifiind dorinta, am avea nemultumire. Deci daca ai dorinta ajungi la nemultumire. Remarc non-egoist ca Seba are dreptate, si ca eu am fost in perfect acord cu Seba. Deci daca A e adevarul obtinut logic si S e Seba, A=S. Dar avem S=M (Maic), deci prin tranzitivitate M=A, e logica simpla.
    Vezi ce complicat e? Stai naibii-n banca ta la nevasta-ta si infraneaza-ti dorintele. Si atunci, cand va maciuciti, o sa fii satisfacut fara sa ai o dorinta, deci o sa fii multumit.
    Sau daca nu, fii smeker si pune-ti pofta-ntr-un cui:D

  6. … recomandarea lui maic, chiar daca sanatoasa aparent, sunt sigur ca ii ridica lui cip o problema si mai mare decat cea a multumirii, initial enuntata, si anume renuntarea…
    cip nu va renunta la blonda (la “credinta” blonda)inainte sa clarifice ce veti crede voi despre el, ce va crede el despre el insusi, ce inseamna aceasta renuntare in cadrul propriului lui sistem de credinte. Cum se va simti dupa ce va fi facut-o ? … Ce credinta va fi nevoie sa accepte in loc pentru a simti ca prin actul renuntarii nu a pierdut totul ….

  7. miha, n-as vrea sa ma supar pe tine… doar ai fost premianta!!! adica cipi e maimutoi? trebuie sa se prinda repede de ceva sa nu cada??? urat, urat!

  8. seba, seba, in afara de interventiile de genul “ïncurca-i drace !”, de la tine ce ne spui ?

  9. Miha, da nu e naspa sa stai asa cu zambetu pe buze si sa-ti zici tie ca esti multumit, cand nu esti?

  10. Draga Miha. Ce incerci tu sa-mi zici e ca-l cunosti pe Cipi asa de bine, pentru ca esti la fel? Si ca voi analizati atata renuntarea, pre si post posibilitatii ei, incat de fapt nu renuntati la ea niciodata? Pai atunci de ce o mai analizati?
    Iar tu, Cipi, sa-ti fie rusine la doamna. Ea a sarit sa te ajute, atat cat a stiut ea, si tu i-arati ca stii si tu ceva despre ea pentru ca esti la fel, doar ca e ceva naspa? Ntz, ntz, ntz…

  11. Hai ca m-ai ajutat sa-mi clarific: chiar asta am facut, am renuntat la renuntare.

    Iar Miha imi intuieste/intelege subiectivitatea, si eu pe a ei. Nice!

Lasă un răspuns