În ziua alegerilor am fost cuprins de cum m-am trezit de o profundă stânjeneală vizavi de secvența în care urma, după un drum de 170 de km, vânzoleala și agitație, să depun lozul evident necâștigător în urnă – fie cu o atitudine demn-ipocrită, fie cu un zâmbet tâmp-încurcat. După aceea, cu sufletul senin, obștește mulțumit că mi-am făcut – nu-i așa ? – datoria față de patria noastră și a copiilor noștri, s-o iau iarăși cei 170 de km inapoii.
Totuși, cafeaua de dimineață și un mesaj primit m-au făcut să-mi regăsesc numaidecât poziția și motivația în ce privește prezidențialele de astăzi: era musai să particip cu votul meu la marele talcioc de favoruri dintre cele două tururi de scrutin. Cu dârzenia recâștigată, mi-am adunat toate muierile din bătătură și am pornit de grabă spre Consulatul României din Bonn.
Când am ajuns ne-am așezat la o coadă sănătoasă și cu perspectiove incerte. Se aștepta între 2 și 4 ore pentru a putea vota și aceasta cu toate că mulți dintre cei sosiți făceau cale întoarsă la vederea cozii. Noi am așteptat cu totul 3 ore.
Deși proasta organizare a îngreunat votarea, timpul foarte lung de aşteptare a fost cauzat și de o prezență mult mai mare la vot a românilor, luând evident prin surprindere personalul consulatului, aceeași suprindere cu care primăriile din toată țara întâmpină an de an prima zapadă: de parcă ar veni în mijlocul lui August.
Până la urmă însă, jumătatea de zi petrecută în picioare și frig în curtea consulatului s-a transformat într-un bun prilej de socializare și bășcălie. Cu genialul haz de necaz românesc – nu știu ce e mai tipic românesc, hazul sau necazul – întrerupt de nelipsitele gâlceve și răbufniri de indignare, urmate de fiecare dată de expresia unanimei dezamăgiri intra- și interromânești, am reușit să ne petrecem timpul în mod tonic și cu voioșie. Copiii au transformat curtea și chiar o parte a clădirii în loc de joacă, iar preotul parohiei din Köln ne-a mângâiat sufletele cu prezența sa impunătoare și câteva vorbe de duh.
Diferențele dintre candidații pentru al căror succes eram cu toții acolo s-au estompat, furiei cauzate de proasta organizare i-a luat locul o complicitate înțelegătoare și cu toții am alunecat pe nesimțite în dulcea Nirvană românească, acolo unde – dacă suntem împreună – nu mai contează nici de ce-am venit și nici ce altceva se mai întâmplă astăzi. Astfel, nepomenită și neanticipată de nimeni, “ziua de mâine” românească își păstrează privilegiul de a rămâne o veșnică supriză. Facându-ne astfel s-o iubim.
Am venit deci cale lungă, am votat, am stat în frig, dar n-am plecat cu mâna goală. 🙂