De mult nu mi-a mai provocat vreun film o asemenea stare de bună dispoziție ca “Inglorious Basterds”, ultima operă tarantiniană.
Sarcastic și liber, Tarantino reușește să se apropie cu lejeritatea copilului – dincolo de bine și rău – de tema Holocaustului, ridicând confruntarea la nivelul adevărului interior, al inteligenței și libertății personale. O echipă de simpli soldați, dintr-o bucată și adevărați, scot la iveală penibilul fără margini al naziștilor, pentru ca apoi să-i ademeneasă la un loc și să-i pârjoleasă, într-o veselă isterie a răzbunării. Scena aduce aminte de finalul filmului “The Rats”. 🙂
Demnitatea copilului inteligent care i-o plătește colegului bătăuș este actul final, eliberator al dramei unui popor prigonit și decimat, care prin bucuria inocentă a răzbunării își celebrează despărțirea de propriile traume. Este bucuria evidenței a ceea ce merită să trăiască.
De cealaltă parte, în afara conjuncturii istorice și nebuniei colective a poporului german, naziștii sunt niște fraieri penibili, complexați și dizgrațioși, cu o singură calitate: nu te saturi să le-o tragi! 🙂
Cu o veselă prietenie, Tarantino reușește să te facă să te bucuri pentru evrei, chiar într-un film despre al treilea Reich.
Link către trailer: http://www.youtube.com/watch?v=dOMKloOEKcU