De data asta priveam cu oarecare blazare apropierea evenimentului. Dealtfel biletele le-am cumpărat pe E-Bay cu doar căteva zile înainte. La primul concert le cumpărasem – mult mai scump – cu vreo 2 luni inainte.

În ziua concertului s-a schimbat însă totul. N-ar fi trebuit să merg la muncă, oricum n-am reușit decăt să stau pe net, căutând informații despre playlist, vreme, locație, etc. Aflu cu suprindere că se mai găseau bilete la caserie, chiar în ziua concertului, deși Commerzbank Arena este un stadion relativ mic, doar 45.000 de bilete fuseseră în vânzare, față de aproape 90.000 pe Nou Camp.

Frenezia și prețul berii creșteau cu fiecare metru cu care ne apropiam de stadion. În chiar incinta stadionului – unde am ajuns pe la 19:30 – un pahar de bere costa 3,90 € . Nevoiți fiind, datorită proastei semnalizări, să ocolim jumătate de stadion, ajungem alergând la intrarea indicată pe bilet și coborâm pe gazonul dominat de uriașa scenă, cu deschidere de 360 de grade, de unde și numele turneului:

După ce, în jur de ora 20:00 a terminat line-up band-ul (Kasabian, la Barcelona au cântat Snow Patrol), multe coate înfipte pentru înaintare, reușim să ocupăm un loc bunicel. Deși suntem mult mai aproape de scenă de data asta, diferența de înalțime între nemți și spanioli, a anulat avantajul.

O oră în cap am așteptat apusul soarelui și apariția băieților, dar n-am ratat urcarea lor pe scenă:

Începutul nu l-a dat, cum mă așteptam o piesă cunoscută, care să ne ia pe sus, ci un pasaj instrumental nou/nescusocut: Return Of The Stingray Guitar. Ne-au luat apoi imediat pe sus cu Beautiful Day, New Year’s Day (cântată pentru prima oară în acest turneu) și Get On Your Boots. După cele 3 reprize de sărit în sus, a urmat melodia mea preferată, care a înlocuit One, odată cu apariția noului album, Magnificent:

“Only love … only love can … leave such a scar”. Foarte tare! Nu pot disocia melodia de clip-ul din Linear, cu întoarcerea în anii 80 și adolescență, văzută printr-un TV dereglat. Gotta see it!

La Miss Sarajevo, Bono a avut mare curaj. Neputând niciodată să-l înlocuiască pe Pavarotti a cântat încet, cu respect față de vocea lui Lucioano, pe care parcă doar îl acompania.

Sunday Bloody Sunday l-a asociat de data asta cu evoluția islam-ului. Pe ecranul verde, acoperit de scrieri în arabă, apărea o tânără foarte frumoasă acoperită de un văl. Mesajul, cântat de căteva ori, acompaniind imaginile: “Change your heart (Islam)!”. Destul de diferită nuanța de vechiul lui “Co-Exist”.

Mesajul reverend-ului Desmond Tutu, urmat de One și n.b.! Amazing Grace au fost … comuniune în iubire, reușind să miște chiar și sufletul teuton.

Dacă-i cunoștea pe nemți mai bine, făcea asta mai spre început, căci după acest moment, descătușarea a fost totală, culminând în Elevation:

După Where The Streets Have No Name și-au dat jos chitările, pregătindu-se să părăsească scena. Cântaseră doar 2 piese de pe No Line… tot concertul, eram puțin dezamăgit. Nu pentru mult timp, căci după intoarcerea pe scenă, au mai cântat Hold Me, Thrill Me, Kiss Me, Kill Me, așa la Oha, With Or Without You și au încheiat cu un elevating Moment Of Surrender! Gotta read the lyrics:

Deși din același turneu, concertul a fost foarte diferit față de cel de la Barcelona. Playlist-ul mi s-a părut mult mai bun, sunetul însă a fost disproporționat de tare pentru arena din Frankfurt. Practic, dacă nu cunoșteai melodiile, nu înțelegeai mare lucru. Publicul, deasemenea, mult mai greu de antrenat, Bono mai bătrân cu un an și ceva mai puțin mobil datorită accident-ului la coloană. Apropos de accident, făcea glume, cum că l-au reparat medicii nemți și “I have a “Made in Germany” sticker on my ass”.

Dincolo însă de playlist, stadion și sonorizare, rămâne experiența de neuitat a vibrației alături de U2, a comuniunii în libertate și păsare. Read the damn lyrics and … feel Bono!

Poze și filme: http://cioiulescu.net/gallery2/v/6139/2010_08_U2_Frankfurt/

Ne-bunul despre care vreau să vorbesc nu are nimic de a face cu noțiunea de bolnav psihic, este mai degrabă un arhetip, acel om prea cuprins de egoism, frustrare și răzbunare, un ne-bun cu el și cu cei din jur. Refuzând viața pe care o are, încercările ei, el refuză și binele și iubirea din ea. Blocat în frustrarea că viața lui nu este cum și-a imaginat-o, înlocuiește iubirea de viață cu gelozia pe viață. Utopia despre cum ar trebui s-arate viața și lumea lui – care, din păcate, este mai mult rezultatul programării subconștiente familiale și sociale, decât al dorințelor proprii – ajunge să-i fie mai aproape decât propria piele.

Dar, nu suntem cu toții egoiști? Nu ne răzbunăm cu toții pe ceilalți când credem că soarta ne-a nedreptățit? Nu urâm, nu invidiem? O facem, dar nu pe față. Putem încă balansa binele, bucuriile din viața noastră cu răul și amărăciunea.

Ce ne facem însă când întâlnim o persoană care, dintr-un motiv sau altul nu mai poate face acest balans și, nemaiștiind altfel, încearcă să arunce o parte din balastul pe care-l duce în cârca noastră? Ne simțim la rândul nostru nedreptățiți. Adică, de ce să ducem noi în spinare balastul altcuiva? De ce să-i suportăm dezechilibrele? De ce să-i înghițim răutățile? De ce să-i vedem fața plină de reproșuri?

Dezechilibrul crește acum de partea noastră, a celor echilibrați, care ne acceptăm soarta și ne luptăm bărbătește cu viața pentru visele noastre. Nu obișnuiam să ne simțim nedreptățiți, dar acum, sub povara aruncată în cârca noastră de cei ne-buni, incepem să simțim și povara nedreptății. Îi acordăm din ce în ce mai multă importanță, așa cum au făcut-o cândva și ne-bunii al căror comportament ne împovărează acum. Și ce să vezi? Începem, ca și ei, să gîndim cu răutate, să acționăm din dușmănie. În curând echilibrul pe care ne simțeam stăpâni pânâ mai devreme, se face praf. Ne enervăm. Răspunsul nostru devine disproporționat. Căpătăm o fobie răutăcioasă, întrebându-ne tot timpul cum de s-a ajuns aici. Nu ne mai recunoaștem. Și furia se amplifică singură: de ce a trebuit eu să ajung în halul ăsta de furie, de ce n-a putut celălalt să-și vadă de problemele lui, fără să mă-mpovăreze pe mine? N-a putut!

Pentru echilibrul nostru este însă prea târziu. Încet, încet cădem în aceleași capcane ale gândirii pe care le-am văzut și criticat la celălalt pe când eram echilibrați și ne credeam imuni la ele. Cea mai mare dintre ele: dacă nu venea el cu răutatea lui, să mă înrăiască pe mine, eu eram bun și echilibrat în continuare. Ne dăm seama că celălalt ne-a atras în capcana lui, a acuzei și ne-buniei. Și ne afundăm și mai mult acuzându-l pe celălalt pentru asta. Până la fund.

In final, “at the moment of surrender, of vision over visibility”, ne dăm în sfărșit seama de greșala noastră, de păcatul nostru: Căndva în acest proces am dat cu piatra, am judecat și am făcut-o din suflet, ne-am luat dreptul inamovibil al judecătorului și am dat cu piatra, crezându-ne în trufia noastră prea buni, imuni, puternici și statornici în echilibrul nostru perfect. Capcana noastră.

Și am pierdut, căci nu noi am atras ne-bunul în capcana noastră, a prea-buniei, ci am sărit din ea direct în cea a ne-buniei. Din lac în puț. Halal echilibru!

Ne-am reintors in camere sa ne odihnim inainte de marele eveniment. Aici in Barcelona concertul primeste o enorma atentie, practic orasul fiind plin de fanii U2. De ieri seara fanii inariti campeaza in jurul stadionului. La fiecare buletin de stiri vedem imagini live despre constructia scenei, ce melodii repeta trupa mai intensiv, atmosfera printre fani etc.

Emotia creste si la noi, vom merge sa mancam ceva repede dupa care incercam sa ne culcam. Sigur nu voi inchide nici un ochi …

19:20
Totusi am atipit jumatate de Ora. Acum plecam spre stadion. 150.000 de oameni!

21:45
Am ajuns in cea mai tare arena a Europei:

One, filmat din mana spre sfarsitul concertului, dansand. Super atmosfera !

00:50
N-am avut Edge inauntru. A fost absolut dementa. Acum stam tolaniti pe trotuar in fata metroului, rupti de picioare. Nu prea avem un plan cum vom ajunge acasa, metroul o sa inchida in curand, da ne descurcam noi. Experienta a fist covarsitoare si datorita stadionului. Se cere prelucrata. Deocamdata trebuie sa ne ducem picioarele acasa.

 02:30
A fost o aventura sa ajungem acasa, after all. Metroul a inchis inainte sa apucam sa coboram macar in statie. Taxi-uri evident nu am gasit, asa ca am mers pe jos vreun kilometru dupa care ne-am urcat intr-un autobuz de noapte plin ochi care a oprit in dreptul nostru ca prin minune, noi aflandu-ne la 50m dupa statia lui regulara unde NU a oprit. In fine, am ajuns in Placa d’Espana unde, dupa un sfert de ora de facut cu mana am gasit un Taxi pana la hotel.
Concertul a fost magnific, am stat de vorba in direct cu locatarii statiei orbitale si am reusit sa facem poze si filme foarte tari, pe care abia astept sa le postez.
Noapte buna tuturor fanilor U2! Sper maine sa nu ma scol foarte rebegit…

Vedere din balconul camerei:

Portia asta era ment pentru 4 persoane. Bineinteles ca unii s-au simtit tepuiti su nu s-au putut abtine de la o comparatie, nepotrivita dpmdv cu Bucurestiul:

29.06.09 – 19:30
La plimbare pe stradutele fermecatoare din centru. Ca si in sera trecuta gasirea unui loc unde sa mancam a fost o aventura …. si punerea tuturor de acord.

29.06.09 – 1:15
Am reusit in final sa gasim un restaurant ok, unde in cel mai pur stil romanesc ne-am enervat si ne-am certat inainte sa ne asezam la masa.

30.06.09
Today’s the big day! Vom fi pe Nou Camp la U2 360.
Tocmai am vazut scena montata si am aflat informatiile despre melodia de deschidere: probabil “Magnificent”. Melodia mea preferata.
Can’t wait!!!!

01.07.09
A trecut si marele concert … Foarte impresionant, o experienta demna de multa prelucrare.

Acum alergam printr-un mare Mall pe Av. Diagonal si-mi dau seama ca platim de fapt tribut lipsei cronice de timp din timpul cat nu suntem in concediu. Nu ar trebui sa pierdem timpul in concediu cu cumparaturile. Si chiar s-ar putea intampla asta daca … Am avea slujbe normale si … n-am locui in Romania.

02.07.09 – 15:40
Ne-am cazat la Riad in Fez. E superb. Afara avem 38 grade, greu suportabil.

03.07.09 – 21:15
Procesiune chantante in Fez la intrarea prin poarta bleu in Medina.

07.07.09 – 11:10
Cu tristete constatam ca s-a terminat vacanta. Salut respectuos al acestui loc deosebit: