În ziua alegerilor am fost cuprins de cum m-am trezit de o profundă stânjeneală vizavi de secvența în care urma, după un drum de 170 de km, vânzoleala și agitație, să depun lozul evident necâștigător în urnă – fie cu o atitudine demn-ipocrită, fie cu un zâmbet tâmp-încurcat. După aceea, cu sufletul senin, obștește mulțumit că mi-am făcut – nu-i așa ? – datoria față de patria noastră și a copiilor noștri, s-o iau iarăși cei 170 de km inapoii.
Totuși, cafeaua de dimineață și un mesaj primit m-au făcut să-mi regăsesc numaidecât poziția și motivația în ce privește prezidențialele de astăzi: era musai să particip cu votul meu la marele talcioc de favoruri dintre cele două tururi de scrutin. Cu dârzenia recâștigată, mi-am adunat toate muierile din bătătură și am pornit de grabă spre Consulatul României din Bonn.
Când am ajuns ne-am așezat la o coadă sănătoasă și cu perspectiove incerte. Se aștepta între 2 și 4 ore pentru a putea vota și aceasta cu toate că mulți dintre cei sosiți făceau cale întoarsă la vederea cozii. Noi am așteptat cu totul 3 ore.
Deși proasta organizare a îngreunat votarea, timpul foarte lung de aşteptare a fost cauzat și de o prezență mult mai mare la vot a românilor, luând evident prin surprindere personalul consulatului, aceeași suprindere cu care primăriile din toată țara întâmpină an de an prima zapadă: de parcă ar veni în mijlocul lui August.
Până la urmă însă, jumătatea de zi petrecută în picioare și frig în curtea consulatului s-a transformat într-un bun prilej de socializare și bășcălie. Cu genialul haz de necaz românesc – nu știu ce e mai tipic românesc, hazul sau necazul – întrerupt de nelipsitele gâlceve și răbufniri de indignare, urmate de fiecare dată de expresia unanimei dezamăgiri intra- și interromânești, am reușit să ne petrecem timpul în mod tonic și cu voioșie. Copiii au transformat curtea și chiar o parte a clădirii în loc de joacă, iar preotul parohiei din Köln ne-a mângâiat sufletele cu prezența sa impunătoare și câteva vorbe de duh.
Diferențele dintre candidații pentru al căror succes eram cu toții acolo s-au estompat, furiei cauzate de proasta organizare i-a luat locul o complicitate înțelegătoare și cu toții am alunecat pe nesimțite în dulcea Nirvană românească, acolo unde – dacă suntem împreună – nu mai contează nici de ce-am venit și nici ce altceva se mai întâmplă astăzi. Astfel, nepomenită și neanticipată de nimeni, “ziua de mâine” românească își păstrează privilegiul de a rămâne o veșnică supriză. Facându-ne astfel s-o iubim.
Am venit deci cale lungă, am votat, am stat în frig, dar n-am plecat cu mâna goală. 
Bă cip… nimic de zis! si asta nu in legatura cu ce zici tu aici, ci eu asa in general nu am nimic de zis!!!
te pup!
Asa te vreau, bai tati ! Lasa-i pe altii sa se faca de ras !
Imi place articolul! Dar am o nelamurire: doamna cu sepcuta verde care se vede intre cele doua fete din planul apropiat bate un reporter?
Sincer sa fiu nu stiu, ca n-am mai vazut-o cat am stat la coada. Poate era o bunica ce-si mustruluia nepotul. Sau era spion rus. I don’t know.
NU CONFUNDATI,,DATORIA”,CU ,,DREPTUL”DE A VOTA! PREZENTA LA URNE E UN DREPT CARE NU E OBLIGATORIU,PE CIND O,,DATORIE”INCUMBA O OBLIGATIVITATE!DECI,LA VOTARE,DACA VREI MERGI,DACA NU,NU!
m-a surprins “proasta organizare”..
pacat ca a fost chiar frig…si “toate muierile din batatura”..nu au racit…mai ales Ale!
oricum o plimbare nu strica niciodata.
impresiile tale sunt indreptatite,din pacate din cuvintele tale reiese tristetea cauzei noastre,situatie ciudat de fireasca in contextul romanului nedumerit dar smerit!
necazul este hazul nostru..probabil e o gena a noastra.
oricum “una peste alta”..votatul este o activitate uneori cinica de civica…mai ales cand nu ai pe cine sa alegi!
relatarile tale sunt super..ai ” o gena” deosebita! bafta si abia astept sa mai citesc ce scrii!