Desi este vorba de una si aceeasi persoana care participa la actiune, tarile implicate sunt , se subantelege, diferite.
Fiecare dintre aceste tari au, in prima faza, atitudini diferite fata de fenomenul respectiv.
Emigrantul, bunaoara, este acuzat de guvernul tarii sale ca-si paraseste tara si, daca e vorba de emigrant cu inteligenta, acuza, in acelasi timp, guvernul tarii in care imigreaza, de furt de creiere. La randul ei, tara de imigratie acuza guvernele tarilor din care provin anumiti imigranti de lipsa de control a fenomenului, atunci cand e vorba de imigranti ilegali, si care le fac probleme.

In realitate, in opinia mea, ca emigrant legal de dupa ‘89, lucrurile se petrec un pic diferit.Tara de emigratie se preface ca tine la cetatenii ei, impingandu-i, intr-un anumit fel, de la spate si, chiar, as zice eu, incurajandu-i sa plece. Tara de imigratie se face ca-i opreste pe la frontiere, facandu-i scapati dincolo.

Din moment ce unele state vorbesc despre imigratii legale si ilegale, inseamana ca acestea au un oarecare interes in a exploata legal si, daca se poate, chiar si ilegal acest fenomen. Printre aceste interese am enumera : reglarea demografica, asigurarea unei forte de munca calificate si ieftina, etc…

Tarile parasite, care pot acuza la randu-le scaderea numerica a populatiei lor, in loc sa
ia masuri sa stopeze fenomenul, rasufla usurate ca au mai scapat de unul care le cerea de lucru sau ajutor de somaj.

Am putea spune ca cele doua tari folosesc fenomenul respectiv ca pe o supapa de emisie pentru tara parasita si ca pe o supapa de admisie, pentru tara de intrare, fiecare dintre ele reglandu-si anumite probleme si deregland altele, neglijand faptul ca la mijloc se afla emigrantul pentru unii, respectiv imigrantul pentru ceilalati, in permanenta compresie, care pleaca de-acasa, asa cum s-a intamplat in toate timpurile de altfel, in cautare de mai bine.

Nici el nu mai stie ce e cu el. Unii ii zic emigrant, altii ii zic imigrant. Daca ar fi sa revina acasa, atunci ar emigra dintr-o tara straina catre tara de origine, unde s-ar simti « strain in tara sa ».

Mai mult, partidele politice, si dintr-o tara si din celalata, isi aduc aminte de e(i)migrantii lor, odata la patru-cinci ani cu ocazia alegerilor, cand vin cu promisiuni de tot felul pentru a le castiga votul. Tarile care-i primesc nu creeaza conditii suficiente pentru integrarea lor cat mai rapida si cat mai usoara. S-ar putea spune ca nu fac nimic in acest sens tocmai pentru a diminua numarul celor care se aventureaza in aceasta noua viata de imigrant(!?).

In aceasta situatie, reusita celor care-si parasesc tara depinde de foarte multi parametri.
Tara in care se imigreaza, varsta la care se pleaca, pregatirea profesionala, cunoasterea limbii, ar fi numai cativa dintre parametri la care ma gandeam si de care m-am lovit si eu,
in mica mea aventura de emigrant la o varsta inaintata.

Mai mult decat atat, imigratia noastra din America, precum si din alte tari, este foarte eterogena. Ea se compune din imigranti legali sau ilegali de dupa ’89, pe de o parte si, aproape, daca nu ma insel, numai din imigranti ilegali(transfugi sau fugiti cum li se spunea altadata) inainte de ’89, pe de alta parte.
Cele doua parti se deosebesc fundamental, atat prin calitatea imigrantilor, cat si prin cauza si scopul emigrarii. Nu am intentia sa fac o analiza aprofundata a celor doua componenete ale imigratiei americane. Vreau sa evidentiez numai faptul ca imigratia ilegala de dinainte de ’89, in plus de calitatile profesionale exceptionale pe care le avea, a beneficiat de un sprijin deosebit din partea tarii de imigratie pentru a se integra foarte rapid, pentru a reusi in viata. Dupa ’89, cand toata lumea era libera sa plece unde vrea,
emigrantul roman n-a mai beneficiat de acel sprijin de care vorbeam mai sus, chiar daca,
printre acesti imigranti sunt si din aceia care au o pregatire profesionala foarte buna.

Multi au reusit si reusesc si in aceste conditii, dar, se pare, ceva mai greu. Uneori foarte greu, si cu multe, multe sacrificii.

Am putea spune, in aceasta situatie, ca imigratia noastra se compune din imigranti si imigranti . De aici, probabil, se manifesta si o oarecare dificultate in comunicarea intre ei si cei mai multi acuza o anumita lipsa de unire si de intelegere.

Dupa parerea mea, tocmai aceste diferente, ar trebui sa fie transformate cu inteligenta intr-un liant solid intre toti imigrantii romani de aici si din alte parti, astfel incat sa se poata vorbi de o « comunitate romaneasca » puternica si unita.

Atunci cand tara de origine va incerca sa inteleaga care sunt adevaratele cauze care-l imping pe emigrant sa ia decizia extrema(eu ii zic curaj, nu lasitate) de a-si parasi tara, atunci cand tara de adoptie va incepe sa-l ajute pe imigrant sa se integreze mai usor, incetand sa-l mai foloseasca drept servitor pentru efectuarea muncilor, dintre cele mai prost platite, abia atunci e(i)migrantul va scapa de acea compresie din ambele parti si va putea trece cu mai multa usurinta peste necazurile pe care, oricum, le-ar fi avut, daca n-ar fi emigrat. Mai plastic spus : »Cui pe mana intamplarii te lasa/ Cui esti gunoi, cui nu-i pasa. »
Ion

Muha si-a creat o retea “onouaromanie”. Ma invita mereu sa fac parte din ea. Nu m-am dus pentru ca, intr-un mesaj imi scrie multe lucruri despre patronul retelei literare. Am inteles atunci ca intre ei era o raca.

In ceea ce priveste partea a doua a mesajului dvs., “deviere de la subiect”, nu cred ca e prea mare,iata ce am de spus.

Intrebat fiind de catre vecini, cand am fost pe acasa, cum e acolo, le-am raspuns : E bine ca suntem acolo, e rau ca nu suntem aici. Acum, de aici, va pot spune : E bine ca suntem aici, e rau ca nu suntem acasa. Acest “acasa” ne va lipsi mereu. Asa e omul intotdeauna nemultumit. Sau cum spune francezul : “On ne peut pas avoir le beurre et l’argent du beurre au meme temps”.
Asa ca ne multumim cu ce avem acum.

Starea de spirit a emigrantului e greu de inteles. Uneori ajungi sa nu te mai intelegi nici cu tine insuti. Nu-ti mai gasesti locul nicaieri. Iti lipseste acel echilibru interior.
De aceea ti se pare ca nu poti schimba nimic. Pentru ca in sufletul tau e furtuna.

Eu imi caut, incerc, nu stiu daca si reusesc, refugiu in acel “lirism” de care dvs. “ma acuzati”(in sensul bun al cuvantului).

Nicio Tara, deci nici a noastra nu se schimba dupa, sau la vrerea noastra momentana. Schimbarile in bine, si in rau, mai ales in rau, se produc in timp. Noi, cu simturile noastre nu le percepem usor. Pentru ca ne grabim sa traim “repede”. Nu bine, si nici linistit. De parca n-am sti cat e de scurta viata.

O solutie ar fi sa ne adaptam din mers la ceea ce este.
Si sa ne gandim la Faust:
“Opreste-te clipa, esti asa de frumoasa!”
Sa traim clipa deci.
“Traieste azi ca si cum ai sti ca maine mori.”
(Coran)
Dar, zicea cineva de pe retea, sa te si pregatesti ca si cand ai sti ca traiesti o vesnicie. Ori, cand “traiesti clipa”, ti se pare, daca esti fericit in acea clipa, ca dureaza o vesnicie.

O zi buna!
Ion

A fost la inceput. Incetul cu incetul a devenit “reteaua vulgara”. Chiar daca sunt numai cateva cazuri. O picatura de otrava intr-un pahar schimba continutul paharului. Chiar daca este numai o picatura.
Culmea este ca se incearca sa ni se explice ca, daca inlocuim un termen vulgar cu cel stiintific, atunci lucrurile ar fi mai bune?
De parca nu expresiile vulgare, si nu intentia vulgara cu care sunt folosite sunt de vina. Ci, chipurile, cuvintele vulgare, ele insele.
Saracele de ele dictionarele! Cuvintele din ele vreau sa zic.

Apoi e si “reteaua politica”. Cea care incearca sa se impanzeasca.

Si am inteles ca acolo trebuie sa scrie specialistii. Ceilalti nu au ce cauta.
Desi ei, specialistii, nu ar exista decat in contrast cu nespecialistii.

Si amenintarile de genul:”cine incearca sa foloseasca reteaua literara in scopuri xenofobe, rasiste, etc, etc.,…., n-are decat sa-si gaseasca refugiu in alta parte”. Asta imi aduce aminte de nuante ale unui regim de trista amintire.

Un moderator bun nu spune asa ceva. Chiar daca ar avea motive. Chiar daca e patronul site-ului. Sau, daca le are, sa le spuna verde in fata.

Intr-un fel, noi toti suntem niste “refugiati”.
Ne cautam linistea pe undeva, sau in ceva.

In fine. Ma opresc aici.
O zi buna!
Ion

Numai bine va doresc.

PS. De ce nu mai scrieti pe reteaua literara? Ignorati intrebarea daca doriti, nu e important.